Dincolo de credinta oarba Partea a 2-a

 
 
 
 

Dincolo de credința oarbă

Dovezi ale existenței lui Dumnezeu

Partea 2-a

 
 

Argumentul teleologic

 
 

*Big Bang sau Creație?

*Haos sau ordine?

*Cum a fost creat universul?

*De ce universul nu haotic?

*De ce universul este sistematic?

*De ce universul are legi?

*Care este „prima cauză”?

*Putem vorbi despre inteligența materiei?

*Care este relația dintre materie, energie și informație?

*Poate haosul și întâmplarea să creeze organizare și frumusețe?

……

Cum s-a format universul?

Cine nu a fost uimit de măreția, perfecțiunea, complexitatea și frumusețea universului!

Toate acestea nu pot să nu-l facă pe om să se întrebe ce este în spatele acestei uimitoare panorame cerești?

Oare nu am fi mai înclinați să credem că la baza acestei existențe atât de riguroase există o super inteligență capabilă de o organizare atât de complexă, care conduce toate lucrurile și veghează spre a fi împlinite scopurile pentru care au fost create?

Argumentul teleologic face parte din categoria argumentelor rationale.

Denumirea acestui argument provine de la grecescul „teleos”, care înseamnă scop, țintă, țel și ne sugerează ideea existenței unui Dumnezeu organizator și guvernator.

Unghiul de plecare a acestui argument este observația că universul există și funcționează ca un mecanism perfect, ca un uimitor design, care se supune incontestabil unor legi. Peste tot în creație există structuri inteligente, care interacționează și funcționează într-o desăvârșită armonie.

Dar orice design impune existența unui plan anterior și mai ales contribuția și semnătura unui designer.

Din această privință, oare, nu este mai evident punctul de vedere în care în univers nimic nu se desfășoară la întâmplare?

Astrofizicianul Alan Lightman a recunoscut că oamenii de ştiinţă „consideră curios faptul că Universul a fost creat într-o stare atât de ordonată”. El a adăugat că „orice altă teorie cosmologică concludentă ar trebui să explice în cele din urmă această problemă a entropiei”, adică, de ce Universul nu a devenit haotic?

Deci:

1 . Cum s-a format universul? Cum s-au format stelele, planetele și galaxiile?

Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care milioane și milioane de oameni și le-au pus de-a lungul istoriei, iar oamenii de știință încearcă să găsească explicații pentru acestea.

În general, oamenii de știință contemporani susțin că universul a apărut în urma unei explozii uriașe de energie și lumina, pe care au denumit-o „Big Bang”. Aceasta, spun ei, a fost începutul a tot ce există. Începutul universului, al spațiului, chiar și a timpului.

Această teorie a Big Bang-ului încearcă să convingă că universul nostru a început acum vreo 13 miliarde de ani, în urma unei mari explozii. Toată materia din universul de atunci a fost concentrată într-un singur punct. În primele momente ale Big Bang-ului, toată materia, energia și spațiul, spun susținătorii acestei teorii, au fost comprimate într-o zonă de volum zero și de densitate infinită. Cosmologii numesc acest lucru – „singularitate”.

Din acel moment al exploziei, materia a început să se extindă, iar această extensie continuă și astăzi. Din acest motiv, Teoria Big Bang-ului include Teoria „universului în expansiune”. În același timp, se susține că materia stocată într-un singur punct nu numai că a început să se extindă, dar a și început să formeze structuri mai complexe, respectiv, atomi și molecule și, în timp, organisme vii.

Această teorie susține că sistemul nostru solar, soarele și planetele, s-a format acum 4.600 miliarde de ani.

Astrofizicianul Robert Jastrow, care se descrie drept agnostic, afirma: „În acea primă clipă a fost plantată sămânţa a tot ce s-a întâmplat în univers; toate stelele, toate planetele şi toate fiinţele vii au apărut în urma evenimentelor puse în mişcare în momentul exploziei cosmice. Atunci a apărut universul şi nu putem afla ce anume i-a provocat apariţia.”

Mai există câteva teorii despre crearea universului care, desi nu sunt importante, totuși, există oameni care cred și le consideră adevărate.

· Teoria Big Crunch: Această teorie consideră că expansiunea universului va încetini încet până va începe să se retragă. Cu alte cuvinte, se vorbește despre o contracție a universului. Această contracție s-ar încheia într-o mare implozie, cunoscută sub numele de Big Crunch.

. Univers oscilant: Este vorba despre universul nostru oscilând într-un Big Bang constant și Big Crunch.
Stare stabilă și creație continuă: Susține că universul se extinde și că densitatea sa rămâne constantă, deoarece există materie continuă în creație.

. Teoria inflației: Se bazează pe aceleași caracteristici ca Big Bang, dar spune că a existat un proces inițial. Procesul se numește inflație și, consideră că, expansiunea universului este mai rapidă.

Deci, cam toți sunt de acord că universul n-a existat din totdeauna și că a avut un început.

Dar, ce a provocat apariția universului?

Discuțiile încep de la această întrebare: ce i-a provocat apariţia?

Oamenii de ştiinţă n-au nici o explicaţie pentru această explozie bruscă de lumină şi materie. Cum, deasemenea, ei nu pot da nici un răspuns în ce privește proveniența acestui punct cosmic, care apoi a explodat.

De ce nu pot da un răspuns? Pentru că orice încercare de a da un răspuns duce invitabil la o „prima cauză”.

Ştiinţa nu are nici un răspuns pentru „prima cauză”. Ea deschide discuția doar de la Big Bang, dar, despre ce a fost înainte de acea explozie nu ştie nimic, admiţând și recunoscând faptul că nu pot da o explicație plauzibilă.

Fizicianul Robert Jastrow, un ateist convins recunoaște deschis acest lucru: „Există o mare problemă. Ştiinţa a demonstrat că Universul a explodat într-un anumit moment. Dar, se pune problema: ce a cauzat producerea acestui efect? Cine sau ce a pus materia şi energia în Univers? Universul a fost creat din nimic sau a existat înainte anumite materiale? Şi ştiinţa nu poate să răspundă la aceste întrebări.”

Acolo unde știința nu are răspuns, creaționismul are un răspuns viabil, care se aliniează cu realitatea. Răspunsul la toate este Dumnezeu. El este „prima cauză” a formării universului.

În Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, găsim baza gândirii creționiste: „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1:3)

Dar, un ateu ar putea spune: „Şi pe Dumnezeu cine l-a creat?” În această situație, este esențial pentru un creștin de a ocoli mândria religioasă și de a rămâne în termenii biblici, aceia că noi: „ Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” (1 Corinteni 13:12)

Există situații în care ambele tabere – atei sau creaționiști– au, de fapt, nevoie, de a crede în ceva, pentru această „primă cauză”, cauză care nu poate fi văzută sau dovedită prin mijloace la îndemâna omului.

Totuși, chiar dacă această primă cauză nici într-un caz nici în altul nu poate fi demonstrată, există, însă, o diferenţă importantă. Ateii nu pot demonstra ce a existat înainte de Big Bang și nici nu pot să dovedească de unde provine acel punct cosmic. Nici credincioşii nu pot să dovedească că Dumnezeu este „prima cauză”.
Totuși, susținând un Dumnezeu etern, credincioșii pot susține idea unui Dumnezeu martor al creării universului. Dacă Dumnezeu este etern, aşa cum ni se spune în Biblie: „Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii” (Evrei 7:3), atunci nu există nici o contradicţie logică şi nici o dificultate în a înţelege de unde a provenit universul, adică, de la Dumnezeu.

Mai mult, o fiinţă eternă, prin definiţie, a existat dintotdeauna, există independent de crearea a ceva, inclusiv a universului, pe care l-ar fi putut crea. Astfel, nu mai e nevoie de o „primă cauză”.

Oare, viața s-a creat la nimereală sau se poate vorbi de existenţa unei fiinţe eterne? Oare nu este creaționismul cea mai plauzibilă teorie pentru explicarea originii universului, mai plauzibilă decât oricare altă teorie propusă?

Să continuăm să prezentăm și alte informații.

2. Planeta pământ este construită în așa fel încât să poată să creeze condițiile pentru a exista viață, dar și pentru a o întreține.

Pentru ca o planetă să poată susține viața are nevoie de multe condiții. Pămâtul îndeplinește toate condiții, și încă în detalii.

Credeți că este o coincidență ca pământul să poată îndeplini multele, diversele și complexele condiții pentru a susține viața în toată complexitatea și frumusețea ei?

Noi enumerăm acum doar câteva dintre aceste condiții.

2a. Distanță perfectă dintre pământ și soare.

Credeți că a fost întâmplare că pământul nu e nici prea aproape, nici prea departe față de soare?

Dacă pământul ar fi la numai câțiva kilometri mai aproape de soare ar fi prea cald, toate mările și oceanele ar fierbe și s-ar evapora și nu ar exista viață nici în ele, nici pe lângă ele, iar noi ne-am prăji. Dacă ar fi prea departe, am îngheța și noi și apa.

Dar distanța pământ-soare este perfectă.

Nu putem să nu ne întrebăm: „Cine a pus soarele la o distanță potrivită de pământ și cine îl menține peste ani în aceleași coordonate?”

2b. Viteza de rotație a pământului

În plus, pământul se învârteşte în jurul Soarelui cu o viteză de aproape 100.000 de km/h în același timp în care se roteşte şi în jurul propriei axe. În acest fel se asigură zilnic încălzirea și răcirea necesară susținerii și desfășurării unei vieți normale. Pământul face aceste lucruri în timp ce păstrează aceeași distanţă față de Soare și face asta de mii și mii de ani fără să greașească.

Şi Luna, satelitul nostru, are mărimea, câmpul gravitațional şi distanţa perfectă faţă de pământ. Ea determină fluxul și refluxul apelor oceanelor şi alte mişcări importante ale acestora, astfel încât apele oceanelor să nu stagneze, dar și nici să nu inunde uscatul.

Noi nu considerăm viteza de rotație a pământului ca fiind ceva care ar trebui să ne preocupe. Nu putem face nimic nici în acest sens. Dar și aici se vede o „reglare” bine gândită. Pentru că dacă pământul s-ar învârti foarte încet, partea aceea unde nu ar fi soare ar îngheța foarte repede. Sau, dacă soarele ar sta prea mult într-un singur loc și pământul s-ar învârti foarte încet nu ar fi posibilă viața, pentru că pământul ar arde.

2c. Patru forțe fundamentale în univers: gravitația, forța electromagnetică, forța nucleară tare și forța nucleară slabă.

Evoluționiștii cred că înainte de Big Bang nu exista nici timp, nici spațiu, nici nimic. Și, dintr-o dată, în universul acesta gol și întunecos, în acest haos, apare un câmp de energie de miliarde, miliarde de grade. Are loc Big Bang-ul și în prima miliardime de secundă după această explozie au apărut instant și cele patru forțe care guvernează universul: forța electromagnetică, gravitația, forța nucleară tare și slabă. Prin ele, se consideră, că s-a putut regla universul.

Cu alte cuvinte, imediat după Big Bang temperatura începe să scadă și apar aceste patru legi fundamnetale. La început, ni se spune, că aceste forțe erau parte integrantă a unei forțe unificatoare. Abia la scurt timp după Big Bang acestea s-au separat și s-au „specializat” în ceea ce le cunoaștem, astăzi.

Dar, chiar și modul în care aceste forte au fost la un moment dat părți ale unui tot unitar și apoi s-au separate, este un mister pentru oamenii de știință. Fizicieni și cosmologi încă mai caută explicații rezonabile care să ajute la înțelegerea acestei Teoriei a „Marii Unificări”, la explicarea modului în care cele patru forțe au fost unite și cum acestea au legătură una cu cealaltă.

Deci, rămân încă serioase întrebări legate de aceste legi universale, de modul cum au apărut ele într-un imens conglomerat de particule materiale, de unde au venit?

De reținut, se consideră că materia era în acele momente doar la nivel de cuantă și nu de atom.

Max Planck, cel care dă numele fizicii cuantice și creează noțiunea de cuantă, afirmă în 1944, că particulele subatomice care formează universul atomului, care la rândul său este baza întregului univers, cărămida întregului univers – atomul -, aceste particule sunt întreținute într-o continuă și eternă mișcare de o mare minte – mintea materiei. El definește ceea ce azi se poate numi inteligența sau conștiința materiei.

Noi vorbim despre existența unui corp solid doar din perspectiva fizicii clasice, newtoniene. Dar, din perspectiva fizicii cuantice vorbim despre condensări ale câmpurilor energetice. Dacă ne referim la atom, care poate fi considerat ca unitatea de bază observăm următoarele lucruri uimitoare. El este format dintr-un înveliș electronic, niște nucleoni (protoni și neutroni) și 99, 99% spațiu gol. Dacă spargem nucleul, descoperim din nou 99,99% spațiu gol. Dacă atomul ar fi de dimensiunea unui teren de fotbal, nucleul atomic ar fi de dimensiunea unui nasture. Restul este spaţiu gol!

În dimensiunea cuantică lucrurile nu sunt distanțate, lucrurile nu mai sunt în succesiune unul după altul, ci sunt simultane. Mai mult, nu este trecut, prezent, viitor, ci și trecutul și prezentul și viitorul sunt în același loc, ceea ce schimbă complet ideea de existență a universului, a materiei la modul general.

Noi discutăm de materie reducând totul la substanță. Dar, în realitatea ultimă nu există materie, există doar această energie și informație.

În profunzimea lucrurilor este câmpul cuantic. Ceea ce se întâmplă acolo noi nu avem limbaj să-l explicăm. Aceeași entitate cuantică este și cauză și efect în același timp, este și undă și corpuscul și particulă! Mintea noastră, conștiința noastră are capacitatea de a transforma unda, invizibilul în particulă și de a percepe realitatea. Iată câte lucruri extraordinare sunt dincolo de noi. Există suficiente motive să se accepte faptul că în câmpul cuantic există o entitate organizatoare. Acolo în inima câmpului cuantic posibil să existe ceea ce noi numim „inteligență organizatoare și coordonatoare de univers”.

Oare, nu este mai credibil să acceptăm că a existat o inteligență care să stea în spatele acestor procese?

Sunt oameni de știința care, se pare, indirect confirmă, iar direct se îndoiesc în felul lor de existența unei inteligențe creatoare. Unii spun că sunt șanse mari ca universul nostru să fie creația unei supercivilizații. Cu alte cuvinte, ei nu spun că există un Dumnezeu, dar spun ceva asemănător. Adică, faptul că lucrurile nu puteau fi la întâmplare, adică, univers fără cauză. Chiar și în acest caz, cei care consideră cuvântul „Dumnezeu” anacronic, desuet, sunt nevoiți să accepte existența unei super inteligențe, fie ea și extraterestră, o rațiune de dincolo de noi.

Când vorbim de cele patru forțe universale trebuie subliniat faptul că, aceste patru forțe, rămân neschimbate de atunci încoace, guvernând universul neîntrerupt și fără greș.

De unde știau aceste forțe încă de la marea expansiune a universului, Big Bang-ul, cum să conducă și să administreze universul în maniera în care o fac? Adică, cu atâta armonie, cu atâta precizie, și în plus, acest mod de a guverna să fie compatibil și să susțină viața conștientă de pe pământ?

Ne oprim doar puțin la una dintre aceste patru forte universale – gravitația.

Ea este cea care ne ține cu „picioarele pe pământ” și face ca Pământul să se învârtă în jurul soarelui. Se mai știe despre ea că păstrează forma sferică a pământului și împiedică împrăștierea atmosferei prin spațiu și, de asemenea, atrage ploaia și influențează mișcările valurilor oceanice zilnic.

Această forță invizibilă continuă să rămână și astăzi un mister profund, fiind un exemplu uimitor de limitare a cunoașterii știintifice actuale. Ea împreună cu celelalte forțe de bază ale naturii – forța electromagnetică, forța tare și forța slabă – care au legătură cu unirea atomică, moleculară, cu stabilitatea nucleilor atomici și cu procesele de dezintegrare radioctivă, dovedesc complexitatea și genialitatea conceperii universului și a materiei.

Se poate afirma faptul că, dacă ar fi câmpul gravitațional al pământului prea slab sau prea intens, pământul ar pierde atmosfera și respectiv viața de pe el. Sau, poate că viața ar fi posibilă, dar ar avea altă formă. Sau, în alternativa că gravitația ar înceta pentru un moment, ar rezulta cu sigurantă un haos instant. Toate obiectele cosmice, inclusiv Pământul, luna și stelele nu ar mai sta împreună. Pe loc toate lucrurile s-ar dezintegra în fragmente mici.

Ajungâng la acest punct ne aducem aminte de doua referințe biblice semnificative legate de natura gravitatiei și a știintei fizice, în general. Astfel, în Coloseni 1:17 se afirmă că Isus: „El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.” Verbul din greacă „a se tine” (συνιστάω sunistaō) înseamnă „a se lega”, „a mentine” sau „a ține împreună”. Cuvântul este folosit la timpul perfect (în greacă), care se referă la o stare prezentă continuă, care își are originea într-o acțiune trecută încheiată.

A doua referință biblică, Evrei 1:3, spune că Isus Cristos „ ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui,”. Verbul „a ține” (φέρω pherō) descrie din nou ideea de susținere, de păstrare a tuturor lucrurilor, inclusiv gravitația. Cuvântul „ține” în acest verset înseamnă mult mai mult decât pur și simplu a susține o greutate. El are și sensul de control asupra tuturor mișcărilor și schimbărilor active din univers. Aceasta responsabilitate infinită este gestionată prin Cuvântul atotputernic al Domnului, prin care universul însuși a fost chemat în ființă la început.

Gravitația, „forța misterioasă”, care este așa de puțin înțeleasă, este una dintre manifestările acestei minunate susțineri divine.

2d. Elementele din atmosfera terestră.

Din câte se știe până acum, știința afirmă că pământul este singura planetă a cărei atmosferă este alcătuită dintr-un amestec de gaze perfect echilibrate pentru a susţine viaţa vegetală, animală şi umană.

Oare să fie o nimereală?

Dacă elementele care compun lumea noastră ar avea proporţii diferite de cele pe care le are acum, proporții diferite cu numai câteva procente, atunci orice vieţuitoare de pe pământ ar muri.

În atmosferă se află 21% oxigen. Exact cantitatea necesară pentru viață. Dacă ar fi mai mult oxigen am avea incendii mai peste tot și insecte mai mari decât cele pe care le cunoaștem azi. Asta pentru că mărimea unei insecte este proportional cu cantitatea de oxigen din atmosferă. Dacă cantitatea de oxigen ar fi mai mică consecințele imediate ar fi legate de depresie, anxietate, insomnii chiar și de moarte. În acest caz, se poate vorbi chiar de dispariția speciei umane de pe pământ.

La suprafaţa Pământului există un strat subţire de gaze, în cea mai mare parte azot şi oxigen, strat care se înalţă doar cam 80 km deasupra suprafeţei planetei. Dacă Pământul ar fi fost mai mic, ar fi fost imposibil să aibă atmosferă, cum este cazul planetei Mercur. Dacă ar fi fost mai mare, atmosfera sa ar conţine hidrogen liber, cam așa cum este pe Jupiter.

Mai amintim aici un amănunt semnificativ ce ilustreză complexitatea lumii în care trăim, care își revendică un Creator. Probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celulă este formată din milioane de molecule de proteine. Cine poate gestiona această complexitate? Oare întâmplarea are această capacitate?

Oare nu am fi mai aproape de adevăr dacă am lua seama la versetul biblic din Isaia 45:18. „ Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit. „Eu sunt Domnul, şi nu este altul!”

Materialiștii spun că ordinea și armonia nu se datorează prezenței lui Dumnezeu, ci a hazardului sau întâmplării. Dar hazardul nu poate crea ordinea, pentru că el este antipolul ordinii.

Mai trebuie menționat faptul că există o teorie numită „Teoria pământului plat”, care afirmă că Pământul ar avea forma unui plan sau a unui disc, un vast „firmament” acoperit de o cupolă. Ideea unui Pământ sferic a apărut în filozofia greacă odată cu Pitagora (secolul al VI-lea î.Hr.), deși cei mai mulți presocratici au păstrat modelul Pământului plat. Cei mai mulți consideră această teorie ca fiind mit. Dar, ar merita acordată o atenție deosebită studierii acesteia fie și datorită faptului că, pe fondul dezvoltării științifice, această teorie aduce noi argumente pro plecând tocmai de la datele furnizate de știință.

3.Universul funcţionează după nişte legi ale naturii imuabile

Viaţa noastră pare în mare măsură nesigură, incertă și dependentă de tot ce ne înconjoară. Totuși, sunt atât de multe elemente care stau în background-ul uman care susțin tăcut viața noastră , dar și la nivel universal. Astfel că planeta noastră se învârteşte tot în 24 de ore și azi ca dintotdeauna; viteza luminii rămâne aceeași, nu se schimbă, nici aici, nici în galaxiile îndepărtate, gravitaţia este și rămâne ceea ce a fost, etc.

Cum se face că avem un univers aşa de sistematic, aşa de stabil, de trainic, cu legi care nu se schimbă niciodată? Oare de ce?

Mulți dintre oamenii de știință sunt uimiți de această stare de fapt a lucrurilor. Pentru că nu există o necesitate logică pentru care universul să respecte legi, darămite o lege care să respecte regulile matematice!

Richard Feynman, laureat al Premiului Nobel pentru electrodinamica cuantică, spunea: „Nu ştim de ce natura are caracter matematic.

Chiar faptul că există legi ale naturii este un soi de minune. Însuși cuvântul „lege” cere existența unui legiuitor, adică pe cineva care să fi făcut acea lege. Oamenii de știință au identificat multe legi ale naturii, care guvernează viața noastră. Dacă una dintre ele s-ar schimba, ar duce la un dezastru pământesc.

Distanța pământ – soare este păstrată cu sfințenie de mii și mii de ani, viteza de rotație a pământului, gravitația etc., toate funcționează într-o relație subordonată unui scop și beneficiu clar, cel al vieții pe pământ, al ființelor ce sunt pe el.

Își poate imagina cineva ce haos ar fi, despre ce fel de viață s-ar mai putea vorbi dacă acestea și toate celelelalte ar înceta sau ar funcționa haotic? Ce șanse de viață ar mai exista?

Având în vedere că legile naturii, legile fizicii funcționează fără întrerupere, fără disfuncționalități, într-o ordine și armonie perfectă, înseamnă că în spatele lor este Cineva, o inteligență infinită și perfectă.

Credincioșii numesc această minte – Dumnezeu.