Isus – Fiul omului Partea a 3-a

 
 
 
 
Isus – Fiul omului
Part a 3-a

 
 
A fost Isus Dumnezeu întrupat?

De ce este important faptul că Isus a fost Dumnezeu întrupat?

Isus, cât timp a fost pe pământ, a fost 100% Dumnezeu adevărat și 100% Om adevărat. Aceasta este ceea ce biserica numește „taina întrupării” sau „unirea ipostatică”. Unirea Dumnezeirii și a umanității într-o singură persoană – Dumnezeu, Omul Isus Cristos.

1.Se poate vorbi de Isus ca Dumnezeu întrupat?
În privința divinității lui Isus, amintim doar câteva aspecte, subiectul acesta fiind analizat într-un alt articol, cu titlul: ”Este Isus – Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu – Fiul”
În Coloseni 2:9 este scris: „Pentru că în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”
Iar în 1Ioan 5:20 se afirmă despre Isus că „El este adevăratul Dumnezeu şi viaţă eternă”.

Divinitatea lui Isus este afirmată și susținută începând de la proorociile făcute cu sute de ani înainte de nașterea Lui, cărora cu greu le poți contesta autenticitatea. De asemenea, întreaga Sa viață, total deosebită în sfințenie și care abundă de fapte ce țin de „puterile veacului viitor”, este o sursă de dovezi în acest sensul confirmării divinității Sale.

Amintim în treacăt recunoașterea Sa de către ființele ce aparțin lumii spirituale, respectiv, îngerii căzuți, ca fiind „Fiul al Celui prea Înalt” și Autoritate supremă în lumea materială, dar și în cea spirituală.

Și încheiem acestă temă vastă mai amintind doar recunoașterea paternității Sale de către Dumnezeu ca fiind: ”Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea”, și de a sublinia, în același timp, realitatea învierii Sale din morți, realitate confirmată de o mulțime de oameni.

2.Se poate vorbi despre Isus ca fiind Dumnezeu deplin, dar și Om deplin?
Isus a fost Dumnezeu adevărat, prin tot ce înseamnă natura spirituală de la concepere, prin „sămânța” dumnezeiască, dar a fost și om adevărat, prin tot ceea ce înseamnă natură umană, adică, trup uman, suflet și duh.
Trebuie spus că Isus a fost o singură ființă. El nu a fost două persoane independente, separate, adică și Dumnezeu și om într-un singur trup. Și nici nu a fost un amestec de naturi, una spirituală și una materială.
Încă de la început, trebuie subliniat că amestecul naturii Dumnezeiești cu cel uman nu se ridică la standardul moral și cel al sfințeniei lui Dumnezeu.

Acest adevăr ar trebui să stea la baza gândirii și să fie punctul de plecare a celor care își pun întrebări mai mult sau mai puțin tendențioase.

În același timp, nici gândirea noastră comună nu poate înțelege coexistența a două identități, una divină și una umană, în același timp, în același corp. Această idee este o provocare pentru gândirea, pentru logica omului, o provocare care împinge logica umană dincolo de limitele ei. Totuși, acceptarea existenței limitelor în capacitatea noastră de cunoaștere sau înțelegere ne ferește de aroganța de a concura cu un Dumnezeu omnișcient, omnipotent.

Da, acest lucru nu se pliază pe logica noastră obișnuită, logică care cere ori una, ori alta. Ori Fiul omului, ori Fiul lui Dumnezeu. Asta în varianta în care se acceptă ideea că Isus este Fiul lui Dumnezeu, sau ideea că Dumnezeu are un Fiu.

De aceea, nu este ceva surprinzător că reacția oamenilor este foarte diferită. Isus a fost conștient de această situație, înfruntând-o deseori: „cum ziceţi voi că hulesc Eu pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!”Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu Sunt în Tatăl.” (Ioan 10:36)
„Nu crezi că Eu Sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeţi-Mă că Eu Sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea. (Ioan 14:10-11)
La un moment dat, Isus o spune deschis: „Eu şi Tatăl una Suntem.” (Ioan 10:30)

3. A fost Isus Dumnezeu adevărat și om adevărat?
a.Nașterea lui Isus – o intrare neobișnuită în lume
Taina întrupării lui Isus
Un miel adus ca jertfă trebuia să fie fără nici un cusur, fără nici un reproș.
Mielul lui Dumnezeu trebuia să fie cu mult peste o jertfă de miel obișnuit, să fie fără nici o pată, încă de la naștere. Ba mai mult, chiar înainte de naștere. De ce? Biblia ne spune că omul se naște în păcat.

Deci, Mielul lui Dumnezeu -Isus trebuia să fie perfect de la începutul venirii Lui în lumea umană, până la sfârșitul lucrării Lui pe pământ.

Confruntării de idei
Din această perspectivă, subiectul nașterii lui Isus, conceperea și nașterea supranaturală, nu a scăpat confruntării de idei și păreri mergând de la cunoașterea descendenței Lui umane, până la varianta caracterului nelegitim al nașterii Sale.

În Biblie găsim scris despre Isus că a avut o descendența umană, adică, părinți, familie și a avut chiar strămoși. Acest lucru ține de natura Lui umană. Evanghelistul Luca și Matei ne prezintă în primele capitole spița de neam a Lui Isus.
În Matei 13:55 ni se prezintă atitudinea unora din popor: „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu Sunt ei fraţii Lui? Şi surorile Lui nu Sunt toate printre noi? Și găseau astfel în El o pricină de poticnire.” (Matei 13:55-57)

Dar, mai găsim scris: „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1:10-11)
Faptul că I se cunoștea obârșia umană, familia și locul unde s-a născut, a constituit și constitue încă o problemă pentru mulți dintre oameni în a-L accepta ca Mesia sau ca Fiul a lui Dumnezeu.
„Dar noi ştim de unde este omul acesta; însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este.” Alţii ziceau: „Acesta este Hristosul.” Şi alţii ziceau: „Cum, din Galilea are să vină Hristosul? Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?”(Ioan 7:27,41,47)

Răspunsul lui Isus este prompt: „Şi Isus, pe când învăţa pe norod în Templu, striga: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde Sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis, este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc, căci vin de la El, şi El M-a trimis.” (Ioan 7:28-29)
Conform proorociilor spuse cu mult înainte de a se naște, Hristosul trebuia să se nască în Betleemul din Iudea. ( Proorocia lui Mica 5:2/ Matei 2:1)

O altă problemă care a solicitat din plin înțelegerea firească, comună a omului a fost și nașterea supranaturală a lui Isus.
Din această perspectivă, conceperea, care pune omul în uimire, nu a fost și nu este ușor de acceptat.
Biblia ne dă puține indici, nevrând, însă, să ne satisface întreaga curiozitate.
„puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1: 34-35)

Cuvântul biblic folosit aici pentru concepere, pentru „fecundare”, este cuvântul „ a umbri”.
Ce înseamnă „a umbri” când vorbim de conceperea lui Isus? Acest lucru a fost și este o taină. Este greu de înțeles, de explicat lucrările unui Dumnezeu omniștient cu mintea noastră umană limitată. Un minim de bun simț ne îndreptățește să spunem despre noi, oamenii: „Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” (1Corinteni 13:12)

Chiar dacă, întruparea rămâne o taină, totuși, câteva lucruri se pot spune, păstrându-ne în limitele unei cunoașteri limitate.
Despre Dumnezeu putem spune că este omnipotent. Acest Dumnezeu, care a creat lumea materială și cea spirituală, are capacitatea de a le gestiona și controla după voia Lui. Altfel, am avea un Dumnezeu care a creat ceva ce Îi poate scapa de sub control. În acest caz, nu prea s-ar mai putea vorbi de El ca despre un Dumnezeu atoateștiutor și omnipotent, nici măcar unul intelligent, fie și pentru că a crea ceva ce nu poți să cunoști în cele mai mici detalii, ar putea însemna riscul de a-ți ieși de sub control.

Dacă Dumnezeu este omiștient și omnipotent, adică știe tot, de toți, de peste tot și singurul și nu este limitat și condiționat nici de lumea spirituală, nici de cea material, atunci, de ce nu ar putea să se întrepătrundă El Însuși în materia pe care El a creat-o?

Noi știm un lucru important, acela că Dumnezeu nu este materie. „Dumnezeu este Duh;” (John 4:24)
Nici un duh nu poate fi om, adică, nu poate fi materie. El rămâne duh, chiar dacă poate să își face sălaș într-un om. Poate folosi trupul uman, sau cel de animal, ca pe un cort.

Singurul Dumnezeu, care este și „Tatăl duhurilor” (Evrei 12:9) a putut să se întrepătrundă în universul material al ființei umane, a putut interfera „organic” cu acesta. În această simbioză duh – materie, natura Lui duhovnicească a fost acolo. Identitatea Lui spirituală nu s-a șters și nu s-a alterat. A rămas duh 100%.

În cazul aparte a nașterii lui Isus, Cuvântul biblic folosit pentru „fecundare”este „ a umbri”.

Cine a pus „materialul genetic”, „informația genetică”, adică, „sămânța”?
Răspuns: Dumnezeu.

Cine este „Tată”?
Răspuns: Dumnezeu.

Cum a pus „sămânța”?
Răspuns: prin putere!

Ce înseamnă „sămânța”?
Răspuns: Știm că: „Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:14) Cuvântul, informația, cunoștință nu este de natură materială, ci aparține lumii spirituale, sau, cum ar putea spune alții, că este de natură cuantică, aparține zonei undelor electro magnetice, etc. Riscând, printr-o explicație limitață, s-ar putea spune că o „sămânță” de natură spirituală a fost convertită, a interferat, s-a întrepătruns, a prins rădăcină reversibil în materie, în natura umană.

Cine dă viață „sămânței”?
Răspuns: Dumnezeu, care „are viața în Sine” (Ioan 5: 26)

Cum dă viață?
Răspuns: prin Duhul Său cel Sfânt, care este Duh de viață.

De numele lui Dumnezeu se leagă „umbrirea” și puterea, iar de Duhul Sfânt, ”pogorârea” și viața.
Luke 1:30-33 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”„Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1: 30-35)

De reținut, zămislirea, sau punerea „seminței”, s-a făcut prin „putere”, nu printr-un act de concepție obișnuit.
Cuvântul „umbrit” ne amintește de lumina. Iar cuvântul „putere” amintește de „puterile veacului viitor” (Evrei 6:5), putere prin care se țin în ființă toate lucrurile din cer și de pe pământ, putere fără limite în mâinile unui Dumnezeu omnipotent și omniștient.

La această putere Isus a avut acces în lucrarea Sa miraculoasă de vindecare a trupului material al multor oameni, puterea prin care a înviat morții și a fost El Însuși înviat din morți.
Este acea putere la care a avut acces, păstrând proporțiile, prin credință, chiar și femeia cu scurgere de sânge, care doar s-a atins de haina lui Isus, și a fost vindecată instant. S-a făcut lucrul acesta și fără ca Isus să fi intenționat acest lucru. (Marcu 5:27-29)

Această putere a fost data și ucenicilor lui Isus: „până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.”

Chiar Isus spune că „cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl:” (Ioan 14:12)
Cine crede primele capitole din Geneza, unde Dumnezeu aduce în ființă lucrurile din nimic, nu va avea probleme în a crede că Cel care a avut acea putere atunci nu și-a pierdut-o în decursul timpului. Acea putere este valabilă în toate timpurile și toate formele și ori de câte ori vrea El. Acea putere, aflată la îndemâna lui Dumnezeu, prin care s-a creat tot ce există din nimic, nu se epuizează și nici nu este limitată în timp, spațiu și nici măcar de creație.

Cel care a zis „Să fie lumina! Și a fost lumina”, putea să și „umbrească” un om.
Acel care „a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”, este Același care poate: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”; (Evrei 1:7) Și este Același cu siguranță care putea și să interfereze și cu lumea creată de El. Aceasta înseamnă, în cele din urmă, atotputernicie și atotștiință.

4.De ce omul este făcut direct de mâna lui Dumnezeu și nu prin cuvânt, ca celelalte creații?
Cuvântul om se referă la o ființă făcut din „ţărâna pământului” adică, este materie, adică elementele specifice materiei, specifice pământului.
Omul este direct făcut de mâna lui Dumnezeu, din „ţărâna pământului” adică, este din materie, adică elementele specifice specifice pământului.
Apoi, Domnul Dumnezeu „i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

Trebuie subliniat cuvântul „făcut”. Spre deosebire de facerea celorlalte lucruri care au fost făcute prin cuvânt: „Dumnezeu a zis”„ Și așa a fost”.
Omul are această cinste, pentru că este singura ființă creată „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”
Dumnezeu a vrut ca Duhul Său cel Sfânt să fie parte intrinsecă a ființei umane, îndumnezeind omul, ridicându-l la rang de dumnezeu, în chip și asemănare cu EL.

Omul este o trinitate formată din trup, suflet și duh. Așa este și Trinitatea divină.
Trupul omului este exclusiv material. Sufletul, însă, vine de la Dumnezeu.
Ceea ce numim în mod generic – suflet, cuprinde toată zestrea informațională ce va defini pe fiecare om ce va veni în lume, pe pământ, adică, personalitatea lui, rațiunea cu tot ce cuprinde ea; afectiunea cu tot ce presupune aceasta; și, un lucru important, voința.
Deasemenea, duhul omului ține tot de cele spirituale, și el este locul de întâlnire cu Duhul lui Dumnezeu, canalul prin care Duhul lui Dumnezeu vorbește omului, vorbește sufletului omului. El poate fi identificat în mare măsură cu conștiința omului.
Duhul lui Dumnezeu și duhul omului care își revendică fiecare dreptul de a conduce întreaga ființă umană.

După căderea omului în păcat, duhul omului a murit, așa după cum avertizase Dumnezeu.
În momentul nașterii din nou acest duh mort al omului este reînviat prin Duhul lui Dumnezeu, care este Duh de viață.
Relația om-Dumnezeu este refăcută. Omul este călăuzit de Duhul Sfânt din nou, Duh care începe procesul de sfințire, de creștere spirituală a noului convertit. Acest lucru este posibil în măsura în care procesul nu este din nou întrerupt prin căderi neîntrurupte în păcate, păcate nemărturisite, neiertate și nespălate prin sângele Mielului de jertfă, Domnul Isus Cristos, a murit tocmai pentru a exista posibilitatea iertării, a curățirii de vina păcatului.

După moarte, trupul se întoarce de unde a venit, adică, în pământ, iar sufletul se întoarce din nou de unde a venit, adică la Dumnezeu. Aceasta este învățura creștină.

Omul este făcut de Dumnezeu. Dumnezeu, însă, nu face, nu creează, pe „singurul Lui Fiu”. (Ioan 3-16), ci face un lucru unic, irepetabil, El „naște”, sau, în sensul limitat al gândirii umane, pune la dispoziția materiei „informație genetică” direct din El, nu numai informație despre El.

Isus a existat de la facerea lumii, înainte de a veni în lumea noastră. Amintim doar două versete:
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1:1-3)
„Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic. (Apocalipsa 1:8)
Sintagma „singurul născut” este traducerea cuvântului grecesc „monogenes. Acest cuvânt poate fi tradus cu „singurul„, „singurul de acest fel” și „singurul născut”.
Acest lucru subliniează faptul că Isus a fost Dumnezeu 100%.
Când spui „fiu lui” se pune spotul în primul rând pe paternitate, sau maternitate, pe descendență, în încercarea de a evidenția relația de succesiune dintre cei doi. Fiul este ca o mlădiță ce răsare din pomul existent deja.

Chiar dacă oamenii în cea mai mare parte a lor au respins descendența divină a lui Isus, totuși, paternitatea Lui fost recunoscută de Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu și-a recunoscut paternitatea chiar cu sute de ani înainte ca Isus să se nască! Amintim aici doar câteva versete, lăsând posibilitatea ca acest subiect, cel al divinității lui Isus, să fie regăsit într-un alt articol.

În Psalm 2:7,12 găsim scris cu câteva sute de ani îanintea lui Isus: „Eu voi vesti Hotărârea Lui” -zice Unsul-„Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră,”
Isaia, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, spune într-o profeție cu peste 700 de ani înainte de a se naște Isus:
„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6)

Această paternitate a fost confirmată și reconfirmată public în timpul vieții lui Isus, la botezul Său:
„Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:16-17)
„Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?” Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?” Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi-născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” (Evrei 1:1-5)

Și, de asemenea, este reconfirmată într-un moment la fel de special, acela al schimbării Sale la față, când „El (Isus) S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.” „Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei 17:2,5)