Isus – Fiul omului Partea 1-a

Isus – Fiul omului
Partea a 1-a

Suntenți invitați să citiți articolul Isus – Fiul omului, care cuprinde 3 părți.

Partea 1: De ce un trup uman? De ce Cuvântul întrupat și nu altceva?
Partea a 2-a: Care este locul întrupării Cuvântului în planul lui Dumnezeu?
Partea a 3-a: A fost Isus Dumnezeu întrupat? Subtitluri: De ce este important faptul că Isus a fost Dumnezeu întrupat? Se poate vorbi despre Isus ca Dumnezeu deplin dar si Om deplin? A fost Isus Dumnezeu adevărat și Om adevărat?
Partea a 4-a: „Cine este acest Fiul al omului”? Subtitluri: Umanitatea lui Isus fără păcat? Ce înseamnă că Isus a venit într-o fire asemănătoare cu a păcatului?

Partea 1

A. De ce un trup uman?

Această întrebare se justifică în contextul în care Biblia spune clar: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12) Cu alte cuvinte, un trup material pentru o luptă spirituală!

Confirmarea acestei afirmații este dată și de faptul că armele de luptă în această luptă nu stau, cum era de așteptat la un om, în tăria fizică a trupului, nici în dotari cu arme de luptă specifice lumii materiale. Versetul următor este relevant și arată dotarea cu armament a unui om a lui Dumnezeu în această luptă, care este în primul rând spirituală: mijlocul încins cu adevărul, platoşa neprihănirii, picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii, scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Deasemenea, se specifică coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, și tot felul de rugăciuni şi cereri prin Duhul. (Efeseni 6:13-18)

Deci, care este rostul, sensul și valoarea acestei întrupării într-un corp material, respectiv, într-unul uman?

1.Prin trup uman Isus intra în condiția umană care implică, în cele din urmă, moarte. Prin întruparea umană s-au implinit câteva cerințe fundamentale, care numai în acest fel își găseau rezolvarea. Cel mai important lucru este legat de prezența sângelui.

De ce sânge?

Din câteva versete din Vechiul Testament, putem înțelege valoarea pe care o dă Dumnezeu sângelui, mai ales în raport cu jertfa, în cazul nostru cea animală:
„Să nu mâncaţi sânge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locurile în care veţi locui. Cine va mânca vreun fel de sânge, va fi nimicit din poporul său!” (Levitic 7:26-27)
„Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat (animalul) ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele noastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.” (Levitic 17:11)
„Numai, vezi să nu cumva să mănânci sângele, căci sângele este viaţa (sufletul); şi să nu mănânci sufletul împreună cu carnea. Să nu-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca apa.” (Deuteronom 12:23)

Pentru că viața stă în sânge, întruparea într-un corp uman, material, îl apropia pe Isus de scopul pentru care intra în lumea omului. Sânge este în legătură directă cu lucrarea de mântuire, de salvare, de răscumpare a omului, cu toate efectele ce decurg de aici. Isus, urma să-Și aducă trupul ca jertfă ca, prin sângele Lui curs pe „altarul”, pe crucea de la Golgota, noi, oamenii, să avem „iertarea păcatelor,” (Efeseni 1:7)

Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, „ne curăţeşte de orice păcat.(1John 1:7) Prin sângele lui Isus „avem o intrare slobodă în Locul preaSfânt,pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său” (Evrei 10:19 20) „Ei l-au biruit, (pe Satana) prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. (Apocalipsa 12:11)

În ceea cel privește pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, El aparține lumii spirituale. Fiind duh nu putea să moară, cum, de altfel, nici o ființă spirituală nu poate. Pentru că din condiția de duh, din natura spirituală nu se putea muri, nu se putea realiza nici lucrarea de substituție, de a muri în locul păcătosului. Deci, trebuia îndeplinită condiția de a se putea muri într-un fel în care să se scurgă sângele din trup. Dar, ca să poți muri trebuie, în primul rând, să exiști. Ca să exiști, trebuie să te naști. Nașterea presupune un trup în care să existe, în primul rând, sânge.

Deci, de ce trup uman?

Omul, nu animalele, au fost făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Omul trebuia readus la viață, din condiția lui de moarte spirituală, în care a căzut, prin neascultare.
Cu alte cuvinte, prin întrupare Isus întoarce istoria omului acolo unde primul om, Adam, a murit prima dată, în urma neascultării avertismentului „vei muri negreşit.” (Geneza, 2:16) „De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. (1Corinteni 15:45)
Una din concluziile majore ale întrupării este faptul că întruparea are legătură directă cu moartea ca jertfa, cu toate consecințele ce decurg de aici, ispășirea, iertarea, răscumpărarea omului din vina păcatului.

2. Al doilea mare scop al întrupării este legat de neprihănire, adică, exact ceea e îi lipsea omului, pentru a reface relația de neprihănire om-Dumnezeu. Ca atare, Dumnezeu „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2Corinteni 5:21)

Un verset din Noul Testament este este foarte relevant în acest sens: „Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii- şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi Sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” (Romani 3:21-26)

„Pe cărarea neprihănirii este viaţa, şi pe drumul însemnat de ea nu este moarte.”(Proverbe 12:28)
Omul era mort în ochii lui Dumnezeu, mort pentru El, moartă relația cu El. Aceasta este moartea spirituală, la care se referea Dumnezeu în avertismentul „vei muri negreștit”.
Noi toți ne naștem în păcat. În timpul vieții adunăm păcate și mai multe și mai grele. Păcatul cere moartea păcătosului. Dar omul păcătos nu avea nici o șansă în fața mâniei lui Dumnezeu față de omul răzvrătit, neascultător, călcător de lege, nesupus și care-L necinstea prin neascultarea, prin nesupunerea lui.

Dreptatea Sa cerea pedeapsa păcătosului cu moartea, așa după cum a spus: „veți muri, negreșit”. Dumnezeu a dat a doua șansă omului, prin jertfa de substituție, prin care murea altcineva în locul păcătosului.
În Vechiul testament, întregul sistem de jertfe de animale adus de poporul evreu avea acest rol de a substitui moartea omului păcătos.
Dar, această practică a fost imperfectă, pentru că nici măcar îngerii nu puteau aduce jertfe perfecte, fără nici un cusur. Asta pentru că „este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.”„Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce Sunt sfinţiţi.”(Evrei 10:4,14)

„În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.” (Evrei 10:1)
Așa că, Dumnezeu a venit cu propria soluție, una dumnezeiască, la înălțimea standardelor dumnezeiești. El și-a adus propriul „Miel”, pe Fiul Său, pe altarul jertfei, în locul omului. Soluția Lui a întrunit cerința unei jertfe perfecte, o cerință la fel de grea ca jertfa în sine. Nici un om nu putea aduce o astfel de jertfă. Nici măcar îngerii.

Nu a fost vorba doar să moară cineva, ci trebuia ca acea moartre să fie precedată de o viață fără cusur. O jertfă perfectă trebuia precedată de o viață perfectă, fără cusur fizic, moral, etic, relațional, etc. Viața perfectă a dat jertfei calificativul de perfectă.

Numai Dumnezeu putea aduce o jertfă fără nici cel mai mic cusur. Nimeni nu putea face acest lucru, pentru că numai un Dumnezeu poate fi perfect, un om nu va putea fi perfect niciodată. Un om poate fi doar considerat îndreptățit la calificativul de: „om drept”, „om sfânt”, „ om neprihănit”, dar acest lucru este înțeles ca fiind primit prin harul lui Dumnezeu, și este văzută ca o favoare pe care o face Dumnezeu omului care este în ascultare de El.

De subliniat că jertfa „Mielului lui Dumnezeu” a fost o jertfă perfectă, care a putut satisface cerințele înalte de sfințenie ale dreptății lui Dumnezeu pentru că a fost precedată de o viața trăită într-o ascultare perfectă, în obediență și supunere perfectă, fără nici o abatere, fără nici un păcat. Acest lucru a fost confirmat de Dumnezeu prin faptul că „Mielul înjunghiat” a înviat a treia zi. Învierea din morți este confirmarea faptului că jertfa a fost primită de Dumnezeu, în felul acesta dovedindu-se că „Mielul” a avut o viața sfântă, curată la standardele dumnezeiești cerute.
Se satisfăcerea astfel dreptatea la cel mai înalt standard. Dar, Dumnezeu și-a arătat în același timp și dragostea mare pe care o are pentru omul păcătos, prin faptul că Și-a trimis la moarte în trup uman, ce avea El mai prețios din lumea Lui spirituală, pe Isus, Fiul Său.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:16-18)

3. Prin jertfa Fiului Său, Isus, Dumnezeu a mers la cauza problemelor: diavolul! În acest sens, amintim un verset care leagă lucrurile între ele.
„deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, şi El, în acelaşi fel, a luat parte la ele, ca prin moarte să-l desfiinţeze pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul”. (Evrei 2:14)
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și pentru ca să facă zadarnică lucarea de amăgire și supunere a lumii sub stăpânirea Satanei.
„Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. (1Ioan 3:8)

4.Întruparea este în legătură cu slujba preoțească. În Cartea Levitic, capitolul 9 este scris: „Moise i-a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot, şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit Domnul.” (Levitic 9:7) Amintim câteva momente din ritual surprinse și în Cartea Numeri: Leviţii îşi puneau mâinile pe capul viţeilor, pe care îl aduceau ca jertfă de ispăşire, își înmuiau degetul în sânge, ungeau coarnele altarului, iar celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului. Părți din trup animalului jertfit, era ars pe altar, alte părți erau arse în foc afară din tabără.

Aceasta este un alt motiv important pentru care I s-a pregătit lui Isus un trup. Îl găsim prezentat în cea mai mare parte în Epistola către Evrei:
“De aceea, trebuia în toate să fie făcut asemenea fraţilor Săi, ca să fie un mare preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, spre a face ispăşire pentru păcatele poporului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce Sunt ispitiţi.”. (Evrei 2:17-18)

„Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preaSfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: – şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.” (Evrei 10:19-22)

„Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:15)

5. Întruparea are legătură și cu un lucru pe care nu l-ar fi putut face nimeni, acela că, Isus – Fiul întrupat ni-L prezintă vizibil pe Dumnezeu- Tatăl, care este duh și pe care nimeni nu L-a văzut.
Cuvântul întrupat Isus, ni-l face cunoscut nouă, oamenilor, pe Cel pe care-L numim „Tată”, fără să-L fi văzut. Asta pentru că nimeni: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1:18)

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24)
În Evanghelia lui Ioan este menționat un dialog între Isus și apostoli, care Îi cereau să le arate pe Dumnezeu – Tatăl. Isus le răspunde direct și fără ocolișuri: „ Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?”Nu crezi că Eu Sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeţi-Mă că Eu Sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea. (Ioan 14:9,10,11)

Isus ni-L prezintă nouă, oamenilor, pe Dumnezeu într-un mod în care să putem să-L înțelegem mai bine, să-L alegem, să-L iubim. Ni-L prezintă cum gândește, ce vrea, ce așteptări are de la om. El prezintă pentru prima dată principiile Împărăției lui Dumnezeu, sistemul Său de valori, ridică împlinirea Legii de la nivelul faptelor, a concretului, la nivelul gândirii, a motivațiilor, a atitudiniilor, etc.

De această cunoaștere se leagă iubirea de Dumnezeu și libera Lui alegere, două coordonate esențiale ale omului. Pentru că întotdeauna alegi ceea ce iubești, iar cunoașterea condiționează baza și stabilitatea a ceea ce iubești. Iar, legat de acest aspect, principiul „cine seamănă se adună”, rămâne valabil în toate cazurile.
Nu întâmplător de această cunoaștere om – Dumnezeu a fost legată însăși viața noastră cea de toate zilele dar, mai ales, cea de mâine, viața veșnică.

Din Cuvântul scris a lui Dumnezeu, Biblia, aflăm cât de mare importanță dă Dumnezeu cunoașterii de către om a Lui:” Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Ioan 17:3

Într-o anumită privință, Dumnezeu gândește ca și noi, și noi ca El. Nu de puține ori spunem: „O viață am și pe aceea să o împart cu un străin!”. Dar, tot așa și Dumnezeu ar putea spune: „ Ce viață e aceea să împart o eternitate cu un străin de Mine!”

6. Și nu în ultimul rând, prin întrupare, Isus a realizat un lucru pe care din nou nimeni nu putea să-l facă, adică: „este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,” (1 Timotei 2:5-6) El s-a întrupat cu scopuri foarte clare.
De aceea „Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, ADEVĂRUL şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” (Ioan 14:6-7)

Isus nu rămâne doar la simplul fapt de a ni-L prezenta pe Dumnezeu, ci ne prezintă și Calea înspre El.
Mai mult, El se prezintă ca fiind „Calea” Însăși care duce la Dumnezeu, întorcând, astfel, omul la punctul de unde a căzut, împăcând omul cu Dumnezeu.

Totodată, Isus ne prezintă lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu, perspectivă pe care o prezintă ca fiind partea adevărată a lucrurilor. El ne spune Adevărul care ne face liberi de robia păcatului, acel adevăr care duce la viață, la adevărata viață, cu sensul ei ultim, viața verșnică. Mai mult, El se prezintă ca fiind „Adevărul” Însuși. Acel Adevăr care duce la Viață, cu sensul ei ultim, viața veșnică, Acea viață care a fost pierdută de primul om, de al doilea, și tot așa de la ei până la noi, cei de azi.
Adevărul este o condiție definitorie, dar și rămânerea în adevărul lui Dumnezeu are, pentru credincioși, aceeași valoare ca și adevărul însuși. Din acest motiv, găsim atenționări în Biblie, de genul„ să băgăm de seamă să nu fim înșelați” (Matei 24:4) „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.” (1Petru 5:8)

7. Întruparea este reflectată simbolic în actul de împărtășire cu trupul și sângele lui Isus, ritual în a cărui simbolism se regăsește întruparea lui Isus în om. „Eu Sunt Pânea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” (Ioan 6:51)
Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul, şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Luca 22:20)

„Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. (Ioan 6:54-55)
Înțelegerea acestor cuvinte, care la prima vedere par destul de ciudate, este următoarea: după cum sângele este produs în corp din hrana fizică consumată, tot așa și Cristos ia ființă în înlăuntrul nostru din hrana spirituală pe care o „mâncăm”, și care o constitue Cuvântul lui Dumnezeu, reprezentat de trupul și sângele Mântuitorului.

Isus spune: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4)
Isus este identificat ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14)
„El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;nnăscuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1:10-13)

B. De ce Cuvântul și nu altceva?
Dumnezeu nu a trimis pe pământ un om de știință cu o inteligență genială, deși era și este nevoie de știință, una care să impulsioneze dezvoltarea umanității; nu a trimis un doctor care să dețină „puterile veacului viitor” și să vindece la clipeala ochilor, deși era și este mare nevoie de vindecare; nu a trimis nici un avocat sau judecător, deși era și este multă nedreptate și răutate. El a ales să trimită ceva neașteptat de om, adică, Cuvântul Său.

1.De ce Cuvântul?
Pentru că Dumnezeu este interesat de informația, de cunoștința în care credem.
Istoria omenirii se învârte în jurul: „pomului cunoștinței binelui și a răului”.
Dacă ar fi să credem ceea ce ni se spune, atunci am accepta ideea că omul este cam vreo 70% apă și vreo 90% informație.
De ce Dumnezeu este interesat de informația, de cunoștința pe care o avem? Legătura dintre „a ști” și „a fi”

a.Pentru că ea, cunoștința, presupune existența în sine a binelui și răului, putând pendula între adevăr și minciună. De unde ne informăm și de felul cum folosim ceea ce știm, depinde ceea ce suntem și facem.
Cunoșterea este legată de verbul „ a știi”. Acest verb „a știi” este legat parcă existențial de un alt verb cel puțin la fel de important și definitoriu pentru om, respectiv, verbul „a fi”.
Acest „ a fi” este în atenția lui Dumnezeu pentru că El, Creatorul omului, și-a dorit ca omul să fie după chipul și asemănarea Lui.

b.Cel care „cunoștea binele și răul” (Geneza 3:5) a vrut să dea un scop și o direcție bună gândirii, vorbirii și faptelor celui pe care El L-a creat după chipul și asemănarea Sa, adică, omul.

Biblia prezintă cunoștința binelui, ceea ce spune „Cuvântul” lui Dumnezeu ca este binele pentru om. Ceea ce este pâinea pentru trup, aceea este Cuvântul pentru suflet, respectiv „pâinea vieții”: „Isus le-a zis: „Eu Sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.” (Ioan 6:35)

„Eu Sunt Pânea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” (Ioan 6:51)

„Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. (Ioan 6:54-55)
La fel găsim scris că„… apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa veşnică.”(Ioan 4:14).

c.Dar, în același timp, găsim scris că: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12)

2.De ce Dumnezeu vrea să ne dea informația adevărată?

a) Pentru că numai Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. (Ioan 17:17)
Aceaste versete dezvăluie motivația lui Dumnezeu de a ne da informația adevărată, adică, „cunoștința binelui”. Asta pentru că este importantă sursa informației, este important adevărul. Minciuna coboară omul de la standardele morale, etice, estetice, etc la care a fost chemat să fie.

b) De aceea „cunoștința binelui”stă la baza asemănării cu Dumnezeu și statuează principiile după care El gândește și acționează, principii pe care le așează și în fața omului și îi cere să le respecte cu sfințenie.

c) Relevant pentru subiectul cunoașterii, acela că în El (în Isus) „ ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care Sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.” (Coloseni 2:2-3)

d) Pentru că „veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:32) Doar adevărul „te face liber” din robia spirituală a sufletului, doar acest adevăr ridică pe om la standardele demne a unui „a fi” asemănător cu Dumnezeu.

e) Prezența unei altfel de cunoștințe, respectiv, „cunoștința răului”, sucește „cunoștința binelui”, schimbă adevărul dându-i înțelesuri deviante, direcții și scopuri nedorite inițial de Dumnezeu pentru om.

f) În vremurile noastre, când cunoștința crește exponențial, se poate vedea cel mai bine un alt lucru, acela care ne aduce aminte de o vorbă: „cine deține informația, deține puterea!”. Acesta este nodul gordian, cel care ține constant interesul pentru „a știi” și motivează în cea mai mare măsură gândire, acțiunile și atitudinnile omului, a omului căzut de la „cunoștința binelui”.

g. Dumnezeu știe că „cunoştinţa îngîmfă” Biblia ne dezvăluie un alt motiv pentru pe care-l are în vedere Dumnezeu legat de cunoaștere, și care a stat la originea căderii întregii creații de la așteptările pe care le-a avut Creatorul. Acesta este faptul că: „ cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte. „ Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.” (1Corintieni 8:1-3)
În cele din urmă, a cunoaște pe Dumnezeu și a fi cunoscut de El, rămân axa principală a omenirii. Mai mult decât atât, a fi cunoscut de Dumnezeu este sensul la care, în cele din urmă, se vor reduce toate lucrurile legate de om.

h. Un alt motiv este faptul că, oricât de departe și oricât de mult ne-ar fascina și motiva cunoașterea, tot nu putem cunoaște totul. Nici măcar cât am vrea, sau ce am vrea. În Biblie găsim scris:
„ Dragostea nu va pieri niciodată…cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. (1Corintieni 13:8-10,12)

i.Tot Biblia ne îndreptă privirea spre o altă motivație a lui Dumnezu cu privire la cunoștință. Aceata este legată de nevoia noastră supremă, mult mai importantă decât toată cunoașterea întregii lumii, nevoia de dragoste.

De ce acest lucru? Pentru că: „chiar dacă aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu Sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. „Dragostea nu va pieri niciodată.” (1Corintieni 13:2-3,8)

Un lucru este bine de reținut, acela că: „dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (1Ioan 4:7-10)

„Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1Corintieni 13:13)
Cu dragostea poate că ne mai descurcăm noi, oamenii. Mai rău stăm la capitolul credință.
Și totuși, diferența este data înainte de toate de credință, mai bine spus, de credința în Fiul Său, Isus Cristos, care este prezentat lumii ca fiind Cuvântul întrupat a lui Dumnezeu, de credința în ceea ce este El, în ceea ce spune El, în ceea ce El numește a fi Adevăr!

Prin credință „ Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi Suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” (1Ioan 5:20)
Fără a mai insista pe valoarea cunoașterii, a cunoștinței concluzionăm cu această idee, respectiv, faptul că întrega istorie umană se învârte, în ultimă instanță, în jurul acestui verb „a știi”. De El se leagă informația, cunoașterea și, nu în cele din urmă, cuvântul.

3.De ce Cuvântul?
Pentru că fiecare cuvânt este important. Cu el poți să zidești, să ridici sau tot cu el poți să dărâmi, să omori.
Se poate afirma un adevăr, și acesta cunoscut de noi, oamenii, respectiv faptul că fiecare cuvânt poartă în el puterea de a face binele sau răul, putându-ne influența profund cum vedem lucrurile, putând determina resorturile atitudinii și motivațiilor noastre. Se poate spune că Dumnezeu este interesat nu numai de cunoștințele noastre, ci și de cuvintele noastre, de modul cum vorbim, cum folosim cuvintele.

4. De ce Cuvântul? Pentru că Dumnezeu privește totul, inclusiv folosirea cuvintelor, din perspectiva unei zile deosebite, de referință pentru istoria umană. Acest lucru este surprins în Matei 12:36-37: „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osîndit.” Nimeni nu va putea spune că nu a știut!

5. De ce Cuvântul? Nu în ultimul rând, trebuie spus că cuvântul este „sămânța” gândirii și baza ei intimă. Cuvântul este cel care își are țesutul și rădăcina în gândire, dar și cel care dă gândului o formă definită. Pentru că acolo, în gândire, se plămădesc cuvintele, și, de acolo, pleacă, în ultimă instanță, faptele. În tot angrenajul acesta mult prea învăluit în mister, informația este ceea ce grâul este pentru moara de măcinat, sau, prin extensie, este pâinea gândirii.

Fie și numai din această perspectivă, putem înțelege de ce Dumnezeu a ales modalitatea Cuvântului întrupat, și nu altceva, ca fiind cel mai important lucru care răspunde nevoii fundamentale a omului, a nevoii lui de azi și, mai ales, a celei de mâine.

Nu e de mirare că Dumnezeu nu a trimis un om de știință cu puteri geniale, deși era și este nevoie acută de o știință care să impulsioneze dezvoltarea umanității; nu a trimis un doctor care să dețină „puterile veacului viitor” și să vindece la clipeala ochilor, deși era și este mare nevoie de vindecare; nu a trimis un avocat sau judecător, deși era și este multă nedreptate și răutate.