Isus, Dumnezeu Fiul. Dovezi

 
 
 
 

Isus, Dumnezeu Fiul. Dovezi

 
 

„Dar voi,… cine ziceți că Sunt?”

Această întrebare a lui Isus a fost adresată cândva ucenicilor. (Matei 16:15)

Dar ea rămâne actuală peste timp și, de atunci încoace, continuă să fi pusă din generație în generație, până în timpurile noastre.

De ce este atât de importantă identitatea lui Isus?

Dacă afirmațiile Lui sunt adevărate, atunci Isus este Domn și Mântuitor, iar oamenii trebuie ori să-L accepte, ori să-L respingă, asumându-și astfel o decizie ce atrage după ea, consecințe fundamnetale asupra vieții, mai ales a celei veșnice. Ceea ce nu este puțin lucru! Pentru că, în cazul respingerii, nu ne mai rămâne nici o scuză.

Din perspectiva a ceea ce a afirmat El, nu putem să nu ne întrebăm: Cum a putut un „om” să convingă pe mulți că El este Dumnezeu; Să întemeieze o Biserică, care să I se închină de peste 2000 de ani și care să-L venereze ca atare? Cum a reușit El și învățăturile Lui să reziste timpului, și, mai mult, să schimbe cursul omenirii în așa măsură încât să împartă istoria în două: „înainte de Cristos și după Cristos”?

A dat multă bătaie de cap celor mai mulți, și asta de când s-a născut și până în zilele noastre.

A fost și este un personaj întors pe toate părțile, analizat și reanalizat, iubit sau respins, apreciat sau ignorat, crezut sau nerecunoscut, hulit șau venerate, dar, în toate cazuri cunoscut de toți în toate timpurile.

Întrebările cu privire la cine este Isus nu rămân suspendate de firul istoriei umane, ca niște întrebări retorice. Ele, vrând-nevrând, se întrețes în istoria umanității, în însăși fibra umană și de ele atârnă cel puțin viața sufletului dar, mai ales, viața veșnică, scopul final al fiecăruia dintre cei care-și pun cu seriozitate probleme existențiale de viață și de moarte.

Acest articol își propune să lase mai mult întrebările să vorbească de la sine. Ele să ofere posibilitatea unui răspuns, dar mai ales să ofere o bază de gândire pentru posibile răspunsuri, să ofere un punct de sprijin pentru o cristalizare mai bină a poziției fiecăruia față de o tematică atât de dezbătută și în zilele noastre ca și în vremurile străvechi, aceea a identității divine și umane a lui Isus.

Facem acest lucru conștient că nu se poate oferi o abordare exhaustivă într-un articol, ci doar un unghi de vedere ce se păstrează în termenii modestiei, dar deschis confruntării oneste de idei, în speranța că tot efortul acesta a meritat, pentru că a adus fiecărui cel puțin un plus de înțelegere, un plus de convingere, de credință.

Expresii „Fiul lui Dumnezeu”, „Dumnezeu Fiul”, „copii a lui Dumnezeu”, „fii ai lui Dumnezeu”

Termenul de „fiu al lui Dumnezeu” este întâlnit în Vechiul Testament pentru a face referire la persoane care au avut relații speciale cu Dumnezeu. Însă în Noul Testament „Fiul lui Dumnezeu” este o expresie folosită cu referire clară numai la Isus și, mai ales, la rolul Său de Mesia, de Mântuitor a poporului evreu, dar și a tuturor neamurilor, a fiecărui om, indiferent de ce limbă sau neam.

Unii, cum sunt creștinii netrinitarieni, fac diferență dintre termenul „Fiul lui Dumnezeu” și termenul „Dumnezeu Fiul”, a doua persoană a Trinității. Ei acceptă idea că Isus este „Fiul lui Dumnezeu”, dar nu acceptă idea că Isus este Dumneze Fiul.

Trebuie spus că doctrina Sfintei Treimi din Creștinism îl consideră pe Isus ca Dumnezeu Fiul, de aceeași natură și ființă (cosubstanțial) cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Duhul Sfânt, dar clar distinct ca persoană.

De asemenea, expresia „copii a lui Dumnezeu” își găsește o explicație clară în versetul următor: „ tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1:12-13)

Dar, cu privire la expresia „fii a lui Dumnezeu” câteva versete din Biblie prezintă fie și numai tangential unghiul de vedere a lui Dumnezeu:

„ Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?” Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?” Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi-născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”; pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:” Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?” Nu Sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?” (Evrei 1:5-8;13-14)

Ce se înțelege prin afirmația lui Isus că este Fiul lui Dumnezeu și ce implicații are acest lucru?

Isus este Fiul lui Dumnezeu în sensul că El este Dumnezeu întrupat pe pâmânt.

„Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!” (Galateni 4:4-6)

Versetele din Evanghelia lui Ioan spun multe în câteva cuvinte: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1:1)

„Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14)

Isus este Fiul lui Dumnezu prin aceea că El a fost arătat oamenilor întrupat prin intermediul Duhului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. „Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1:35)

Cum au considerat mai marii bisericii afirmația lui Isus că este Fiul lui Dumnezeu?

Liderii poporului evreu au știut exact ceea ce a vrut să spună Isus când Și-a afirmat identitatea sub expresia „Fiul lui Dumnezeu”. A fi Fiul lui Dumnezeu însemna a avea aceeași natură, substanță cu a lui Dumnezeu Însuși, de fapt, de a fi Dumnezeu. Afirmația aceasta a fost principalul cap de acuzare și cauza principală a condamnării lui Isus.

Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 19:7)

Potrivit unei tradiții rabinice, oricine auzea că numele lui Dumnezeu era blasfemiat era obligat să-și sfâșie hainele, ca semn de indignare, durere, disperare. Din atitudinea sa, se poate spune că marele preot a înțeles bine afirmația lui Isus, iar gestul lui confirmă aceasta.

„Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” „Da” i-a răspuns Isus „Sunt! „Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.” (Matei 26:63-65)

Afirmațiile lui Isus că este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu

Isus spune direct și indirect în multe ocazii că este Fiul lui Dumnezeu și că Isus este Tatăl Lui.

Chiar mai mult, Isus folosește cel mai intim cuvânt din relația familială, cuvântul „ABBA”, sugerând cea mai apropiată intimitate.

Știm că poporul evreu nu se referă la Dumnezeu ca la „Tatăl meu”. În istoria lui Israel nimeni înaintea lui Isus nu a folosit cuvântul Tată, adresându-se lui Dumnezeu. Ei foloseau cuvântul ABHINU – o formulă de adresare pentru milă și iertare.

Mai mult, ei refuza chiar să pronunțe numele lui Dumnezeu, YHWH. Acest nume era văzut ca sacru.

Dar Isus spune clar: „Tatăl Meu”. Mai mult, El niciodată nu a spus „Tatăl nostru”, așa cum ne-a învățat pe noi, oamenii, ci întotdeauna a spus doar „Tatăl Meu”.

Și, ca lucrurile să fie și mai tranșante, El spune: „Eu şi Tatăl una suntem.” (John 10:30)

„cum ziceţi voi că hulesc Eu pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (Ioan 10:36)

lsus face multe afirmații șocante pentru evreii de atunci, dar și pentru cei mai mulți dintre noi. El spune că a existat înainte de a se naște, adică, înainte de a se întrupa în lumea materială.

Cu alte cuvinte, a existat Isus înainte ca să se nască?

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.” (Ioan 8:58)

Iar în Colossians 1:15 găsim un verset interesant: „El este …cel întâi-născut din toată zidirea.”

El mai spune: „M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” (Ioan 6:38)

„Voi Sunteţi de jos” le-a zis El „Eu Sunt de sus: voi Sunteţi din lumea aceasta, Eu nu Sunt din lumea aceasta.” (Ioan 8:23)

„Am ieşit de la Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl.” (Ioan 16:28)

O logică simplă spune că, dacă Isus este Fiul Dumnezeului adevărat, deci, înainte de a se fi întrupat în lumea noastră materială, El trebuia să fi fost acolo unde este și Dumnezeu-Tatăl, adică în lumea spirituală. Știm că această lume coexistă paralel cu lumea noastră materială.

Mai știm că „Dumnezeu este Duh;” (Ioan 4:24) Deci, potrivit cel puțin acestui verset, Dumnezeu aparține lumii spirituale, a cărui poziționare este în cer. Deci, dacă El este în cer, în lumea spirituală și Isus a „ieșit de la Tatăl”, atunci, o logică minima ne dă motive să spunem că Isus a aparținut lumii spirituale înainte de a veni în lumea materială.

Există dovezi care să susțină afirmația lui Isus că a existat înainte de a se întrupa în lumea noastră?

Dacă a aparținut acelei lumi spirituale, atunci ființele spirituale trebuie să-L fi văzut, să-L fi cunoscut. Nu ne este la îndemână să întrebăm îngerii, arhanghelii, serafimii. Dar, totuși avem o posibilitate de a afla fără chiar să întrebăm. Gândul ni se duce la niște ființe spirituale, ce cunosc și lumea spirituală și cea materială. Aceștia sunt îngerii căzuți, adică demonii.

Poate nu ar fi rău pentru început să luăm în calcul ce spun despre Isus ei, demonii, a căror identitatea spirituală nu se poate nega ușor. Ei sunt acei îngeri căzuți din cer, din aceeași lume spirituală în care există și Dumnezu Tatăl, și de unde a pretins și Isus că a venit pe pământ.

Dacă Isus și demonii au aparținut aceleași lumi spirituale, atunci ei trebuiau să-L fi cunoscut, și în consecință să Îl recunoască și în lumea materială.

Mărturia lumii spirituale

Atât în Vechiul Testament cît și Noul Testament găsim câteva situații foarte relevante, care ne deschid o platformă de discuții a cărei realitate este greu de tăgăduit, atâta timp cât se admite coexistența a două lumi, una materială și alta duhovnicească, cu tot ceea ce presupun acestea două.

În Noul Testament, demonii întălnesc pe Isus pe pământ. Ar fi de așteptat să nu-L cunoască, și în consecință să se poarte cu El cum se poartă în general cu oamenii, potrivit cu natura lor rea și mincinoasă.

Mărturia demonilor

Amintim doar doua versete semnificative, din multele care se pot găsi pe paginile Bibliei.

” În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, şi care a strigat cu glas tare: „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.” Isus l-a certat, şi i-a zis: „Taci, şi ieşi afară din omul acesta!” Şi dracul, după ce l-a trîntit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău. Toţi au fost cuprinşi de spaimă, şi ziceau unii către alţii: Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!” Din mulţi ieşeau şi draci, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” Dar El îi mustra, şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul.” (Luca 4:33-41)

„Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat. Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat, şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!” (Marcu 5:2,6-7)

Deci, aceste ființe spirituale Îl cunosc și îi recunosc identitatea și, ca atare, I se închină.

Era de așteptat să se poarte cu El la fel ca și cu oricare om. Totuși, ei ne surprind prin atitudinea și cuvintele lor și prin faptul că în toate cazurile au reacționat la fel cu El, adică L-au recunoscut fără dubii și I s-au închinat.

În acest caz, se ridică involuntar mai multe întrebări. Chiar dacă ele rămân doar retorice, nu este ușor să le ocolești din perspectivă logică:

a.Un duh rău este rău pentru că, în nesupunerea lui, în primul rând, nu ascultă. Atunci, de ce ar asculta și de ce s-ar supune un duh rău unui om simplu?

b.Cum se poate explica că un pământean, adică unul din lumea materială, un simplu om fără carte, cum spun mulți, să aibă autoritate peste niște ființe care aparțin unei alte lumi, respectiv a lumii spirituale?

c.De ce și de unde are Isus această autoritate, dacă era doar un simplu om? Nu ar fi de la sine înțeles ca această autoritate să o aibă numai cineva care este de-o natură cu ei, demonii, adică, o ființă spirituală, și nu un om, din lumea materială?

d.Știm că diavolii, de regulă, mint. Din această perspectivă, nu ar trebui ca ei să fie primii care să ascundă sau să nu recunoască identitatea lui Isus? Asta pentru că interesele lor sunt opuse întregii lucrări a lui Isus pe pământ. Isus este dușmanul lor direct. Asta fie și pentru că Isus a fost acolo când ei, cei care au devenit între timp „îngerii căzuți”, au fost aruncați din cer.

În plus, Isus, mai spune că:” Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” (1Ioan 3:8) Deci, a venit să le dărâme business-ul.

e.De ce I s-au închinat duhurile? Asta în condițiile în care șeful lor direct, satan, este „stăpânitorul acestei lumi” și în condițiile în care „Prințul lumii acesteia” pedepsește aspru orice abatere de la porunca lui, cu atât mai mult când vine vorba de închinare. Stim din Biblie că diavolul șef, „dumnezeu veacului acestuia”, nu glumește când vine vorba de închinare. El ar vrea ca toți, mici și mari, să I se închine lui, și doar lui.

Dar, în fața lui Isus, nici unul dintre îngerii căzuți nu au curajul să mintă, sau să-L nege. Nici măcar șeful lor, satan, nu L-a negat. Ceea ce a încercat el în episodul cu ispitirea lui Isus din pustie, a fost să-I strecoare îndoiala, după obiceiul lui cel vechi, așa cum a făcut-o altădată cu primii oameni, Adam și Eva.

Mărturia lui Satan, „dumnezeul acestui veac”

Acest „domn al puterii văzduhului”, a fost primul care a adus în discuție identitatea lui Isus, chiar înainte ca Isus Însuși să o afirme. A adus-o în discuție în stilul său caracteristic: „Dacă, ești Fiul lui Dumnezeu…”, la fel cum altădată a făcut cu primii oameni: „ oare a spus Dumnezeu…” Satan nu a avut îndoieli în ceea ce privește identitatea lui Isus. Se vede acest lucru din momeala care I-a întins-o: „Ție îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este data, și o dau oricui voiesc. Dacă, deci, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.” (Luca 4: 6-7) În mod logic ne ducem cu gândul la întrebările: de ce satan a vrut închinarea lui Isus? De ce era așa de important pentru el închinarea lui Isus, de vreme ce mulți oameni vedeau în El doar „fiul tâmplarului”, care nu avea carte, care „nu avea unde să-și plece capul”. Deci, din perspectivă umană, Isus nu avea nimic de oferit din lumea asta. In acest caz de c ear fi dat satan tot ce avea în schimbul închinării lui Isus? Întrebarea este una retorică, dar fiecare poate avea propriul răspuns tacit.

Mărturia lui Dumnezeu și a Duhului Său, Duhul Sfânt

Mai presus de orice ființă din lumea spirituală este Dumnezeu și Duhul Său cel Sfânt, Duhul adevărului, fie acest lucru și pentru că El a creat și această lume.

Cea mai importantă mărturie, este făcută de Dumnezeu la momentul botezului lui Isus, când spune: „De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:16-17)

Trebuie subliniat faptul că acest verset este împlinirea proorociei din Psalmul 2:7„Eu voi vesti Hotărârea Lui” – zice Unsul- „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.”(Psalmul 2:7)

Și deasemenea această mărturie este confirmată încă o dată pe Muntele Tabor, când are loc niște lucruri greu de explicat și înțeles: „El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina. Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El. Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei 17:2-3,5)

Mărturii înainte de întruparea lui Isus

Profețiile oamenilor lui Dumnezeu, despre Mesia.

Există peste 600 de profeții mesianice. Peste 300 din ele s-au împlinit.

Probabilitatea ca o singură profeție să se împlinească cu exactitate în Isus după zeci, sute de ani deschide loc unor discuții interesante.

Dumnezeu a descoperit profeților Lui multe lucruri și multe din ele în detalii cu mulți ani, chiar sute de ani, înainte ca acestea să aibă loc. Din cele peste 8000 de profeții generale, peste 600 sunt profeții mesianice. Aceste profeții, pe lângă faptul că dovedesc că în spatele scenei istoriei umane există un Dumnezeu suveran, ele sunt o dovadă greu de tăgăduit a faptului că Scriptura, Vechiul și Noul Testament, sunt scrise sub autoritatea lui Dumnezeu, prin inspirația Duhului Său cel Sfânt, care este Duhul adevărului.

În Noul Testament găsim scris: „…Evanghelia lui Dumnezeu pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 1:2-4)

Profețiile mesianice, prin împlinirea lor la timpul hotărât de Dumnezeu, validează în același timp și divinitatea lui Isus. Cele peste 300 de profeții împlinite deja din cele 600 existente cu referire expresă la Mesia și lucrarea Sa, Îl acreditează pe Isus ca fiind Mesia, și confirmă puternic identitatea Sa. În profețiile din Vechiul Testament se pot regăsi lucruri de o claritate evidentă, ușor de recunoscut în detalii de oricine.

Enumerăm doar două-trei dintre aceste profețiile împlinite. Profețiile sunt un subiect pe cât de sensibil pe atât de important și fac obiectul unor articole de sine stătătoare pe această temă.

O proorocie referitoare la preexistența Sa: „Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5:2)

Mai amintim o profeție prin Isaia, profet care a tăit cu șapte secole înainte de a se împlini ceea ce a spus el prin revelație dată de Dumnezeu. Acuratețea și exactitatea detaliilor profeției sunt pe cât de greu de explicat logic, pe atât de greu de tăgăduit veridicitatea afirmațiilor. Singura explicație a unei profeții de o asemenea exactitate până în detalii ca cea cuprinsă în capitolul 53 nu lasă prea mult loc de comentarii.

Singura înțelegere rezonabilă este admiterea că este o revelația dată de Dumnezeu, care Și-a dezvăluit câteva gânduri din planul Său față de omenire.

Isaia, capitolul 53: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, cu toate că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.”

Tot în această idee, Pavel, apostolul neamurilor, scrie în Epistola către Evrei: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,” (Evrei 1:1-3)

Mărturia Legii jertfelor de animale. Isus, Mielul lui Dumnezeu

Toată Legea jertelor de animale și a arderilor de tot, cu întreaga ei simbolistică arătau înspre Isus, ca Miel de jertfă a lui Dumnezeu, și, respectiv, ca Mare preot: „În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. /căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:1,4-7)

Mărturia Legii sacerdotale. Isus, Mare Preot

„Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preaSfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină…” (Evrei 10:19-22)

„Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” (Evrei 4:14-15)

„căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.” (Evrei 5:10)

„Dar El, fiindcă rămâne „în veac” are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri,” (Evrei 7:24,26)

Mărturia sărbătorilor date de Dumnezeu poporului Său ales, poporul evreu

Persoana și lucrarea lui Isus Cristos are un corespondent direct cu sărbătorile levitice, atât de respectate de poporul evreu de-a lungul timpului. Ele marchează momentele decisive din viața evreilor, evenimente a căror comemorare se suprapun ca semnificație și timp peste lucrarea pe care a făcut-o Isus pentru poporul ales a lui Dumnezeu, Israel, dar și pentru poporul răscumpărat prin jertfa Sa, văzut ca Mireasa Sa. Aceasta dovedește nu numai exactitatea lucrurilor cu care s-a desfășurat planul Lui Dumnezeu ci și timpul când trebuiau împlinite de Mesia. Este uimitor cu câtă exactitate s-a desfășurat totul, cum am spune noi „ca la carte!”

Aceste sărbători sunt date de Dumnezeu poporului Său ales, Israel, și sunt prezentate în Levitic, capitolul 23.

Sărbătoarea Paștelui (aprilie) – corespunde cu Sărbătoarea Morții lui Isus (1Corinteni 5:7)

Sărbătoarea Azimilor (aprilie) – corespunde cu Sărbătoarea Umblarea în sfințenie (1Corinteni 5:7-8)

Sărbătoarea Primelor roade (aprilie) – corespunde cu Sărbătoarea Învierii lui Isus (1Corinteni 15:23)

Sărbătoarea Rusalii (Iunie) – corespunde cu Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Fapte 1:5;2:4)

Sărbătoarea Trâmbițelor (Septembrie) – corespunde cu Sărbătoarea Adunarea Israelului (Matei 24:30-31)

Sărbătoarea Ispășirii (Septembrie) – corespunde cu Sărbătoarea Curățirea prin Cristos (Romani 11:26)

Sărbătoarea Corturilor (Septembrie) – corespunde cu Sărbătoarea Odihna și unirea cu Cristos (Zaharia 14:16-18)

*Source „Evidence that demands a verdict” by Josh Mc Dowell

Mărturii din timpul vieții lui Isus și după moartea Lui

Mărturia Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia

Isus a făcut multe lucruri ce aparțin supranaturalului sau, astfel spus: „puterile veacului viitor”(Evrei 6:5)

Evangheliile Noului Testament sunt pline de lucrările făcute de Isus prin Duhul Sfânt, de la vindecări până la învieri din morți, de la scoaterea de demoni până la a porunci mării să tacă. Toate au dovedit că Isus are putere asupra naturii, asupra bolii, asupra demonilor, putere asupra morții, putere peste tot și toate.

Amintim câteva doar din sfera naturii: schimbarea apei în vin în Cana Galilei; potolirea furtunii pe mare prin simpla rostire a două cuvinte; pescuirea supranaturală; înmulțirea mâncării, unde cu cinci pâini și doi pești a săturat 4-5000 mii de oameni; umblarea pe apă ca pe uscat, etc.

Ne rezumăm a mai aminti doar un verset spus de Isus cu privire la lucrarea Lui:

„cum ziceţi voi că hulesc Eu pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu Sunt în Tatăl.” (Ioan 10:36-38)

Mărturia ucenicilor, a celor care L-au cunoscut cel mai bine

Biblia prezintă multe aspecte și atitudini ale ucenicilor față de Isus. Vom aminti aici doar mărturia unui ucenic. La întrebarea lui Isus: „Dar voi” le-a zis El „cine ziceţi că Sunt?” Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. (Matei 16:16-17)

Mărturia Coranului

În Coran găsim că Isus este menționat de obicei ca Isa ibn Maryam – Isus fiul Mariei. (Maria v.20) Când a fost înștiințată că va avea să nască un fiu, Maria a răspuns: „ Cum este posibil aceasta, căci sunt fecioară și nici un muritor nu s-a atins de mine”. Referința merge mai departe, spunând că: „ este ușor pentru Mine (Domnul)”. Apoi El „a suflat peste ea Spiritul Său”. 4/6

* Source „Evidence that demands a verdict” by Josh Mc Dowell

Mărturii din popor

Amintim doar reacția sutașului, care, impresionat de evenimentele care au însoțit moartea Lui Isus, recunoaște divinitatea Lui: „ Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea lui, au intrat în Sfânta cetate, şi s-au arătat multora. Sutaşul, şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare, şi au zis: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 27:51-54)

Mărturia învierii Sale

Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea.” (Matei 28:5-7)

„Pe când vorbeau ei astfel, Însuşi Isus a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!” Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: „Pentru ce Sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu Sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” (Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” (Luca 24:36-41)

„El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.” (Coloseni 1:18)

Apostolul Ioan, în descoperirea pe care a avut-o în exilul său pe insula Patmos, spune: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu Sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că Sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor. (Apocalipsa 1:17-18)

Mărturia înălțării la cer

„Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer, şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.” (Marcu 16:19)

„După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.” Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” (Fapte 1:9-11)

A îndeplinit Isus toate prerogativele unui Dumnezeu adevărat?

Ca să poată să-Și valideze afirmațiile și lucrarea, Isus trebuia să împlinească toate atribute specifice divinității, dumnezeirii.

Ce înseamnă să fii Dumnezeu?

Ca cineva să aibă identitatea și să poată fi recunoscut ca fiind Dumnezeu, trebuie să aibă câteva atribute esențiale, atribute pe care Isus le-a avut pe toate.

1.Acea persoană trebuie să fie fără început și fără sfârșit.

Despre Isus, profețiile din Vechiul Testament spun că este: „Părintele veșniciilor”.

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6)

„Şi tu, Betleeme Efrata, …din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5:2)

În Noul Testament este scris: „El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. (Coloseni 1:17)

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.”(Ioan 1:-2)

În Epistola lui Ioan este consemnată rugăciunea lui Isus, la încheiere misiunii Sale pe pământ, cere slava pe care a avut-o și înainte, înainte de a veni pe pământ: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. (Ioan 17:5)

2. Închinare. Acea persoană primește închinare.

Închinarea înseamnă cea mai înaltă treaptă de cinstire, omagiu, reverență, respect, recunoștință, laudă, glorie adusă cuiva care este pe o poziție net superioară și față de care îți arați supunerea și considerația.

Îngerii nu au primit închinare. De asemenea, apostolii s-au ferit să primească închinarea. Toți au refuzat închinarea socotind că este rezervată numai lui Dumnezeu.

Există, totuși, două persoane care au acceptat închinarea. Prima persoană este Isus, iar a doua este diavolul. Diavolul întotdeauna a vrut șă fie Dumnezeu, căutând și dorindu-și închinarea ca pe cel mai important lucru pentru el. El a cerut închinare inclusiv de la Isus Cristos.

„Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis:„Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.”„Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (Matei 4:8-10)

Însă, Isus a primit, a acceptat închinarea. El a acceptat-o în baza atributului Său divin. Diavolul a acceptat-o ca uzurpator.

În Biblie sunt descrise câteva episoade în care Isus primește închinarea de la diferite persoane. El primește închinarea inclusiv de la demoni.

Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. (Matei 28:17)

„Fiindcă este scris: „Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.” (Romani 14:11)

„cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:10-11)

„Şi pe toate făpturile, care Sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:13)

Închinarea creștinilor este esența recunoașterii salvării lor de către Isus din „această lume care zace în cel rău.” (1Ioan 5:19)

3.Omnipotență. Acea persoană trebuie să fie atotputernică.
Biblia îl prezintă pe Isus ca pe Unu care are toată puterea în cer și pe pământ. El stăpânește peste demoni, peste lumea îngerilor, peste natură, El controlează toate circumstanțele. Este suficient să afirme un cuvânt, toate i se supun Lui.

El este prezent în actul creației, a toate câte există. Prin El au fost făcute toate lucrurile și toate sunt ținute în ființă prin El. El săvârșește lucrări divine, lucrări pe care doar Dumnezeu le poate face.

„Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care Sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.” (Colossians 1:16)

„Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1:3)

„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28:18)

4.Omnisciență. Acea persoană trebuie să aibă capacitatea de a cunoaște tot.

a. Isus este prezentat ca știind până și gândurile oamenilor.

„Dar El le ştia gândurile;” (Luca 6:8)

„Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.” (Ioan 16:30)

b. Isus vede la distanțe mari într-un mod inexplicabil rațional:

„De unde mă cunoşti?” I-a zis Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” (Ioan 1:48-49)

5.Omniprezență. Acea persoană trebuie să aibă capacitatea de a fi în mai multe locuri sau pretutindeni simultan. Omiprezența lui Isus este mărturisită în Evanghelia după Ioan

„Nimeni nu s-a suit în cer, în afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.” (Ioan 3:13)

Cu alte cuvinte, în timp ce Isus vorbea cu Nicodim, aici pe pământ, în același timp, Isus „este” și în cer. El nu spune că era sau că „va fi” în cer. Chiar și în starea Sa întrupată pe pământ, El își exprimă divinitatea, prezenta pretutindeni în cele două lumi paralele.

6.Imuabil. Acea persoană trebuie să fie neschimbătoare. Orice schimbare poate să aibă loc în bine, sau în rău. În cel privește pe Isus nu poate fi mai bun decât este și nici mai puțin bun. El este desăvârșit.

Despre Dumnezeu se spune: „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” (Iacov 1:17)

Și despre Isus se spune: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8)

7. Acea persoană trebuie să aibă viața în Sine, să poată readuce la viață, respectiv să stăpânească problema morții și a învierii din morți.

„În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea.” (Ioan 5:21)

„Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi ceice-l vor asculta, vor învia. Căci, dupăcum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.” (Ioan 5:25)

„Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6-7)

„Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” (Ioan 10:17-18)

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” (Ioan 10:27-28)

8. Acea persoană trebuie să aibă dreptul de a fi judecător absolut peste tot și toți.

Isus Cristos va fi Judecător în Ziua de apoi, la Judecata de apoi. Isus va judecat pe toți care au trăit pe pământ de la facerea lumii și până la sfârșitul ei. Nu va scăpa nimeni de această judecată. Inclusiv morții vor fi judecați.

„Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.” (Ioan 5:22-23)

„Şi I-a dat putere să judece, întrucît este Fiu al omului.” (Ioan 5:27)

„Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului, şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.” (Fapte 10:42)

9. Acea persoană trebuie să aibă dreptul de a ierta păcătoșii pentru încălcarea Legii divine.

Isus, în calitatea lui de Dumnezeu adevărat, iartă păcatele oamenilor.

„Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Fapte 10:43)

„Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi Sunt iertate!” Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor: „Cum vorbeşte omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?” Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Ţie îţi poruncesc” a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă.” (Marcu 2:5-7,10-11)

Toate aceste câteva atribute esențiale le are Tatăl și Sfântul Duh. Dar le are și Isus care împreună cu Tatăl, cu Sfântul Duh formează Sfânta Treime.

Încă un lucru important:

10.Botezul noilor convertiți în învățătura lui Isus este făcut în numele Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt.

Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Matei 28:18-19)

………….

În încheiere mai amintim un verset reprezentativ pentru subiectul nostru:

„El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:6-11)

………..

Posibil să fie adevărată și în cazul subiectului nostru afirmația potrivit căreia, pentru cel care vrea să creadă, se pot găsi o mie de dovezi. Dar, pentru cel care nu vrea să creadă, nu există nici un dovadă, nici un argument.

Așa cum a fost menționat la începutul articolului lista mărturiilor prezentate aici nu este exhaustivă. Ea poate fi completată cu zeci de articole și cărți pe acest subiect. Poate nu ar fi lipsit interes, însă, în acest context, recomandarea unei cărți „ Evidence that demands a verdict” by Josh McDowell. Ea, alături de multe alte cărți, sau alte surse de documentare, are o prezentarea detaliată și o sistematizare logică a unui bogat material informațional și prezintă și o multitudine de dovezi inclusiv istorice în sprijinul credinței creștine.

„Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13:14)