Provocarea cunoaşterii – 2

(partea a 2-a)

                                             2. Cunoaşterea – mărul discordiei!

Da, cunoaşterea este de dorit. Asta și pentru că, în cele din urmă, ea înseamnă putere. Dar, această putere în mâna răului, a unor caractere egocentriste înseamnă distrugere, anarhie, urâ, minciună, urât. Înseamnă lipsa păcii și a armoniei. Înseamnă acumulare unilaterală, interese egoiste, bipolarizare. Ceea ce şi se întâmplă astăzi. În mâna cui este astăzi informaţia? Cum este gestionată această incomensurabilă putere derivată din cunoaştere? Aceste întrebări generează alte întrebări, dar au în ele totodată şi răspunsul la: de ce atâta suferinţă?, de unde atâtea boli, necazuri, tragedii, drame umane?, de ce războaie?, de ce atâtea catastrofe ecologice?, de ce, de ce? Se caută vină şi vinovaţi.

Satana, vrea să-L scoată vinovat pe Dumnezeu pentru întreaga deraiere a lucrurilor.

Pe de altă parte, în mâna unui caracter bun, altruist, dumnezeiesc, această putere primeşte conotaţiile binelui, frumosului, adevărului și a dreptății – pentru toţi!

Cunoştinţa se învaţă. Dumnezeu a dat acest timp pentru aceasta. A acceptat provocarea, dar înainte a avertizat: aveţi grijă, veţi muri! Omul trebuia să vadă cu ochiul liber diferenţa dintre El, Cel care vroia să cunoaştem doar binele şi acuzatorul Lui, satana, care a vrut, prin ademenire și interes, să cunoaştem şi răul. Dumnezeu Și-a dorit ca cerul şi pământul întreg să vadă clar, neîndoielnic diferenţa dintre bine și rău, dintre El şi adversarul Lui, dintre platforma Lui electorală şi oferta celuilalt.

Pentru aceasta se impunea existenţa premiselor şi a condiţiilor alegerii: libertatea – pe de o parte, iar pe cealaltă parte – cunoştinţă de cauză, adică, să șii ce și de ce alegi, și, nu în ultimul rând, pe cine alegi. Asta pentru că trebuia să fie făcută, în cele din urmă, și o alegere între cei doi candidați și, respectiv, între platformele și programele lor electorale propuse.

Ne-a fost dată libertatea de a alege de partea cui vrem să fim: a lui Dumnezeu, sau a lui satan, sau, dacă vreți în termeni biblici, a oilor sau a caprelor, a grâului sau a neghinei.

Întreagă această stare de fapt este cuprinsă într-o perioadă timp determinat. O perioadă de timp dată, pentru ca să se vadă lucrurile din toate unghiuri de vedere. Biblia o numește ”perioadă de har” și trebuie înțeleasă ca pe un privilegiu dat de Dumnezeu.

În această perioadă, experiența răului sub orice formă ar fi ea, de la o simplă îndoială asupra Cuvântului lui Dumnezeu până la răvrătiri și încălcări repetate a Legii și voii Lui, toate pot fi iertate. Doar cu o condiție, care este la îndemâna tuturor, aceea de a recunoaște sincer și profund că ai greșit alegerea și, în consecință, să te întorci smerit, din nou la Dumnezeu care ”nu obosește iertând”, și, în același timp, să ai încrederea că El te așteaptă iubitor, ca un părinte, nu ca un jandarm cosmic, așa cum a fost ”zugrăvit” de adversarul său politic, satan.

Sensul spre Dumnezeu este Isus Cristos, care ne arată calea, modul cum să ne împăcăm cu Dumnezeul nostru, și, pe deasupra a toate, plătește în locul nostru pentru faptul că am luat-o razna, pentru că nu știm ce facem și ce pierdem stând departe de El, uneori o viață întreagă!

Dar, tot în această perioadă, în care ni s-a dat tot ce era nevoie pentru a alege informat, funcţionează un principiu simplu: fiecare pasăre pe graiul ei piere! Cu alte cuvinte, alegerea ta, cu toate consecințele ei, îți aparține ţie în totalitate. Nu vei putea da vina nici pe Dumnezeu, nici pe satan, dacă nu-ți va conveni ce vei vedea după ce vei muri. Ești reponsabil de alegerea făcută acum, pentru că ai avut ochi să vezi și urechi să auzi.

În fine, această perioadă de har are, totuși, și un sfârșit şi va veni o zi în care fiecare genunchi se va pleca înaintea lui Dumnezeu şi fiecare va sta în faţa scaunului Său de judecată. Acum satan „răcneşte ca un leu” şi caută să înghită în primul rând pe cei care s-au întors la Dumnezeu. Asta, pentru că ştie că mai are puţin timp şi îşi va primi o dreaptă pedeapsă pentru răzvrătire, adică, va fi aruncat în iazul de foc, împreună cu toţi racoliţii lui. Și-a dorit să fie la înălțime, deasupra cerului cerurilor, dar va ajunge în plop şi plopul în aer! De fapt, nu în aer, ci sub pământ, tocmai sub pământul pe care l-a călcat în picioare, în dorința lui de a-l supune.

Astfel, putem spune, nu chiar cu milă: cine a fost şi ce a ajuns!

Săracul pământ!

Totuși, până una alta, aici, pe pământ, îngerul căzut, satan, e la el acasă. Pământul e lumea lui! Vreţi să ştiţi cum este lumea lui? Vreţi să ştiţi mai în amănunt ce spune opozantul acesta şi în zilele noastre? Uitaţi-vă la ce spun oamenii care au primit oferta lui, cei insuflaţi de duhul lui și care se comportă ca dumnezei mai mici sau mai mari, unii în casele lor, alții în comunitățile lor, alți în țările lor, pe continentele lor.

Cuvântul lui Dumnezeu spune că „au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; Sunt şoptitori,  bîrfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.”

Cu alte cuvinte, oamenii fără Dumnezeu! Pentru că trebuie precizat clar, cine a primit oferta lui satan, a respins oferta lui Dumnezeu! Linia de mijloc, neutralitatea nu există! Există doar două partide! Unul care ar putea avea ca semn electoral – oaia, iar celălalt – capra. Deşi sunt înrudite, există o diferenţă mare între ele: coarnele!

Acum, după ce ni s-au deschis ochii, după vrerea lui satan, putem să ne uităm cum arată lumea în care trăim, de când a cunoscut binele şi răul. De când cu atâţia dumnezei pe metru pătrat prin jurul nostru, murim cu zile! Ei ne sucesc firul vieţii după degetul lor cel mic. Ei ne hotărăsc destinele şi au un cuvânt mult prea greu în viaţa noastră. Ei fac legea după măsura lor. Dumnezei pentru care vieţile noastre nu valorează nici cât roata de rezervă a bolidul lor. Oameni cu greutate care adună tot felul de pietre scumpe: sardonic, topaz, diamant, hrisolit, onix, iaspis, safir, rubin, smarald, aur… călcând peste cadavre… de parcă ar trăi o veşnicie! Dumnezei cu nume de fală, care trăiesc prin sfere înalte, strălucitoare şi la uşa cărora aştepţi cu căciula în mână să ți se facă dreptate. Între ei-caprele și oamenii lui Dumnezeu-oile, este o distanţă ca de la cer la pământ. Greii zilei îşi pun scaunul de domnie pe meridianele pământului, trăgând sforile politicului, economicului, socialului şamd. Au  o singură nevoie: de slugi!

Dacă vreţi putem continua să ne uităm la lumea a doua, la lumea a treia. Ne mai putem uita la războiele prin care a trecut pământul întreg, sau la degradarea omului, a naturii, a climatului… şi lista poate continua.

Poate sunt unii dintre noi care se întrebă: ce legătură am eu cu toate acestea? Oare?! Dumnezeu a știut că, dacă un singur om a păcătuit faţă de El, cu siguranţă, va putea păcătui şi al doilea, și al treilea, şi altul şi altul… şi tu și eu! Poate crezi că poţi face faţă! Cu siguranţă, nu ştii cu cine ai de a face!

Sau, poate zici că satan nu există şi toată povestea aceasta este prea de tot! Tocmai i-ai făcut pe plac. Îl caracterizează verbul „a ascunde”. El îşi ascunde identitatea şi acesta a fost unul din primele lucruri pe care i-a învăţat şi pe oameni, imediat după cădere. I-a învățat să se ascundă după adevăruri trunchiate, chiar să-și ascundă adevărata viață, purtând măști înșelătoare, uneori chiar mimând fericirea. Gândiţi-vă inclusiv la oamenii care poartă o mască, camuflându-și viața de nu mai ştiu nici ei cum sunt cu adevărat.

Trebuie spus că, însăși, cunoştinţa (binelui) şi a răului a început, în primul rând, cu ascunderea goliciunii omului de frica lui Dumnezeu!  A început cu o încercare de a ascunde felul cum erau şi se vedeau primii oameni, Adam şi Eva. Satan ne-a învăţat acest lucru şi pe noi, generaţiile de după ei.

Sau, poate spui: „lasă, că nu-i dracu chiar aşa de negru, pe cât se spune!”. Asta şi pentru că satan ştie nu numai să se ascundă, dar mai ştie şi să se prefacă inclusiv în înger de lumină.

În fine, nu-ţi recomand să-l cunoşti pe satan, că atunci chiar „ai dat de dracu!”, dar te încurajez să-L cunoşti pe Dumnezeu.

Există un adevăr clar și dovedit, acela că a ieşi de sub mâna protectoare a lui Dumnezeu, înseamnă a fi la îndemâna celui rău. Dumnezeu spune că despărţiţi de El nu numai că nu putem face nimic pentru salvarea noastră, ci şi că suntem sortiţi morţii veşnice. Mai spune că „dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Cristos, s-a dat din belşug celor mulţi.” – inclusiv ţie şi mie, oricât de păcătoşi am fi fost, oricât de grav am fi încălcat una sau toate legile Lui.

Nu în cele din urmă, putem spune că Dumnezeu, deşi nu şi-a dorit provocarea lui Satan, a acceptat-o şi putem afirma, fără rezerve, că a anticipat-o. Ceea ce trebuia să fie însemne cunoaşterea binelui şi a răului Dumnezeu, în marea lui înţelepciune, a fost convertită în cunoaşterea binelui prin rău!

Ceea ce trebuia să se sfârşească rău, a cunoscut o întorsătură înspre bine. Asta, pentru că, Dumnezeu avea un as în mânecă.

Planul B!

La un moment dat, „la sfârşitul veacurilor”, Dumnezeu a folosit planul B. Un plan de  salvare, pentru cine crede. Sufletul nostru trebuia răscumpărat din mâna celui căruia ne-am dat prea mulţi dintre noi prea prostește, prea cu uşurinţă.

Acest plan avea o piesă de rezistenţă, un as – Isus Cristos -, care l-a făcut să pălească pe strălucitorul Lucifer şi care s-a dovedit a fi lovitura lui mortală. Surpriză! Satan nu se aştepta la o astfel de  mutare. A fost o surpriză pentru el. Biblia o numeşte clar ca fiind o taină! O taină, ascunsă de veacuri prin care Dumnezeu Şi-a dorit „să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,”  şi prin care să arate în veacurile viitoare „nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus.”

Continuare în partea a 3-a. (Fragment din partea a 3-a: De ce Isus? Pentru că: 1. … în toate lucrurile să aibă întâietatea.”; 2. „Căci Dumnezeu a vrut ca …) (Categoria Dumnezeire)