Duhuri bune de gură – 8

(partea a 8-a)

                                                     Ce-a adus Isus în viaţa ta?

Moșu: Ca să înţelegi mai bine cum văd eu lucrurile, zise bătrânul, te readuc din nou la realitatea de care ţi-am vorbit, aceea că noi suntem într-un război spiritual, că vrem sau nu vrem acest lucru, că îl recunoaştem sau nu.

Încerc să-ţi fac un puzzle sumar, din perspectiva lumii spirituale, ca o completare a ceea ce ştii, cu rol de o mai bună aşezare a lucrurilor.

Ţi-am mai spus că lumea aceasta „zace în cel rău”.

Tânărul: Adică, de ce așa?, îl întrerupse el spontan pe bătrân.

Moșu: Fiind război spiritual, eu am intrat în viaţă ca prins de război al dumnezeului acestui veac. De ce? Pentru că eu, la fel ca toți oamenii, încă de când m-am născut am fost născut depărtat de Dumnezeu, prin păcatul adamic. Acesta e sensul că ne naştem în păcat. Păcatul înseamnă moarte spirituală. Din perspectivă biblică, eu mă născusem mort spiritual, adică intrasem în lumea asta pe uşa ce ducea spre satan, care ducea la moarte şi nu pe uşa ce ducea la Isus, cea care ducea la viaţă. Eu, ca şi cei mai mulţi dintre oameni, eram sub consemnul şi stăpânirea lui satan.

Din starea de mort spiritual, nu puteam ieşi singur. Trebuia să fiu ajutat de altcineva, care să-mi poată plăti preţul cerut de satan. Preţul cerut de el este preţul păcatului, adică moartea. Cu alte cuvinte, ca eu să fiu scos din starea mea de moarte spirituală şi să trăiesc, trebuia să moară altcineva în locul meu. Dar, trebuia o jertfă fără cusur. Deci, cineva nevinovat, neprihănit trebuia să moară în locul meu. Asta înseamnă jertfă, o jertfă înlocuitoare, o substituirea a mea prin altcineva.

În Vechiul Testament acest lucru se făcea prin jertfirea unui animal fără cusur, în special a mielului. Dar, acest sistem de plată spirituală, de răscumpărare arăta, de fapt, înspre adevărata jertfă, aceea pe care o găsim în Noul Testament. Acestă jertfă răscumpărătoare de valoare maximă, supremă a fost Isus Cristos, mielul lui Dumnezeu.

De atunci şi până când va fi păcat în lume, singura jertfă, singura „monedă de schimb”, singura răscumpărarea recunoscută nu numai de Dumnezeu, dar și de satan este jertfa Fiului lui Dumnezeu. Pentru satan, sângele mielului de jertfă adus de Dumnezeu în persoana Fiului Său este singurul lucru în faţa cărui nu are putere de respingere sau de obiecţie. Din această perspectivă, Numele lui Isus, sângele Lui de jertfă şi, respectiv, crucea se impun în lumea spirituală ca o autoritatea supremă pe care nimic şi nimeni nu o poate înlocui sau subclasa. Confruntat cu acestea satan se face mic şi fuge, le simte ca pe un foc pe care nu poate să-l înfrunte şi nu se mai poate împotrivi eliberarii, salvarii, mântuirii păcătosului pentru care se intervine. În faţa acestui preţ plătit de Însuşi Dumnezeu satan este obligat să-şi elibereze captivul.

Tânărul: Se face mic şi se topeşte aşa ca în visul tău, zise el, surâzând.

Bătrânul zâmbi că Benjamin şi-a amintit de visul lui, din atâtea lucruri câte i le-a spus în seara asta. Dar, trebuia să-i le spună. A venit şi momentul acesta.

Moşu: Înţelegi tu fiule, eu am fost un captiv al satanei, cu ”contract de muncă” pe vecie, fără şanse de a evada vreodată? Chiar dacă eu nu vedeam atunci lucrurile ca fiind aşa, acesta era adevărul!

Ştii tu ce însemna pentru mine să vină cineva şi să-ţi zică: eşti liber?! Ţi s-a plătit cauţiunea. Dacă vrei, poţi pleca!

Poţi tu să înţelegi ce înseamnă ca să vină cineva aşa, ca picat din cer, cum zicem noi, să vină ca din senin, când te aşteptepți mai puţin, dar la momentul „H” al vieţii tale şi să-ţi facă cel mai mare bine? Acela de a-ţi plăti o cauţiune așa de mare încât ţi-ar fi trebuit câteva vieţi legate laolaltă să o poți achita integral. Asta, în cel mai utopic caz.

Mai mult, poţi tu să înţelegi ce a înseamnat pentru mine ca Acela să fie, nici mai mult nici mai puţin decât Cel împotriva căruia luptam, adică inamicul meu?! Acela pe care L-am urât fără să-L fi cunoscut, l-am respins fără ca vreodată să-mi fi dorit să mă apropii de El, pe care l-am considerat inamicul dumnezeului meu, deci şi al meu. Şi, pe deasupra, Acela să fie Însuşi Fiul Dumnezeul Celui PreaÎnalt! Puţin lucru este acesta?!  Pare incredibil!

Şi aş mai putea adăuga alte lucruri deloc minore, adică, să facă acest lucru fără să-mi ceară socoteală, fără să trebuiască să mă împrumut la bancă pentru toată viaţa, fără să mă umilească, etc.

Aşa cum am mai spus, soarta mea era pecetluită – iadul! Ăsta mă aştepta! Ce merite aş fi avut eu, ca Isus să vrea să-mi plătească cauţiunea, eliberarea? Dar, ce a făcut Isus se numeşte milă, bunătate, dragoste dumnezeiască și acestea sunt o favoare, un har, nu sunt un lucru de apucat.

Tânărul zâmbi înţelegător.

Moşu: Revenind la întrebarea ta:” Ce-a adus Isus în viaţa ta?”. Vezi tu fiule, pacea şi bucuria şi toate celelalte au valoarea lor. Dar, pe deasupra a toate, Isus a adus dragostea în viaţa mea. Dragostea, cel mai mare lucru! Despre aceasta ţi-am mai vorbit şi am mai putea vorbi, pentru că niciodată nu am spune totul despre ea. Satan m-a învăţat să urăsc. El m-a învăţat să jertfesc pe alţii pe altarul lui, al interesului, al mândriei mele.

Isus niciodată nu mi-a forţat mâna. Mi-a respectat dreptul şi libertatea de a alege. Chiar şi după ce m-a salvat din mâna satanei, nu mi-a impus nimic şi nici nu a venit cu revendicări. Ceea ce a făcut în primul rând a fost să-mi creeze condiţii ca să-L pot cunoaşte. În acest fel au apărut premisele ca, văzându-I caracterul, cunoscându-I principiile după care se conduce, să pot să-L aleg în cunoştinţă de cauză şi, pe această bază, să-L iubesc.

Din această cunoaştere a pornit atitudinea mea de a-L onora, de a-l proslăvi ca Domn şi Dumnezeu, de a-L iubi ca Tată.

Din această cunoaştere a izvorât atitudinea mea de mulţumire, de ascultare, cât şi dorinţa de a-I urma paşii pe calea îngustă. Iubire ca asta eu n-am mai întâlnit! Sufletul meu a absorbit-o ca un burete uscat.

Tânărul se uită la el şi se întrebă în gând ce o fi înţeles moşu din iubire şi zâmbi? La un moment dat, îndrăzni şi zise cu voce tare.

Tânărul: Moş Mitru, ce este dragostea pentru d-ta?

Bătrânul se uită la el şi zâmbi.

Moşu:  Despre dragoste s-a vorbit şi se va mai vorbi. Tu ai în faţă o viaţă întreagă să o cunoşti, să-i înveţi limbajul, ca să puteţi vorbi aceeaşi limbă. Mie mi-a mai rămas puţin de vorbit.

 Ce mi-a mai rămas de făcut este un singur lucru, ca un salut de bun rămas, adică, acela de-a mă ruga pentru tine şi de a-mi pune mâinile peste tine pentru a te binecuvânta. Aş vrea să fac acest lucru ca un semn al dragostei din Dumnezeu pe care o am pentru tine, dar şi cu gândul de a ruga pe Isus Cristos să-ţi dea acelaşi dar duhovnicesc pe care l-am avut şi eu, adică darul credinţei şi, pe deasupra, să-ţi dea şi ţie darul rugăciunii. Acestea te vor ajuta să guşti din dragostea Lui din plin, pentru că de aici începe totul şi de aici își primesc toate valoarea lor.

Am să fac acest lucru pentru tine, cu rugămintea ca peste trei zile să treci pe la mine, dar fără bolul de mâncare. Iată aici cheia de rezervă a modestei mele locuinţe, intră fără să baţi la uşă şi vei înţelege totul.

Tânărul se întristă. Se ridică şi îşi dori să sărute mâna moşului, dar el şi-o ridică şi o aşeză pe capul lui. Faţa lui se însenină şi îi apăru un zâmbet cald în privire. Îi netezi părul cu blândeţe câteva secunde, apoi îşi ridică ochii spre cer şi înălţă o rugăciune plină de putere şi de dragoste, ca şi când şi-ar fi prezentat propriul fiu Tatălui ceresc, ca şi când ar fi vrut să-l prezinte întregului cer ca moştenitor al darurilor pe care le avea și el tot de la Dumnezeu.

Era limbajul lui de dragoste, acela de a-i oferi ce avea el mai bun.