Duhuri bune de gură – 7

 

 

(partea a 7-a )

                                 Jertfa lui Isus face diferenţa!

 

Asta înseamnă că poate fi oricând o ţintă sigură pentru puterea demonică. Este doar o problemă de timp până intră din nou în vizor, până ce păcatul prinde din nou prilej, iar căderea este greu de evitat.

Cu alte cuvinte, Isus face diferenţa!

Aveam să aflu acest adevăr dintr-o întâmplare, o experienţă care m-a marcat şi care mi-a schimbat cursul vieţii. Într-o zi voiam să-i fac de petrecanie unei creştine. În patruzeci de zile trebuia să moară. Am fost plătit cu bani grei pentru asta. Ca să fiu sigur de reuşită, am chemat și alte puteri demonice. Dar, la ziua hotărâtă nu s-a întâmplat nimic. Mai mult, chiar satan în persoană mi-a spus că Cel căruia i se închina femeia, adică lui Dumnezeu, prin Isus, a spus să o lăsăm în pace, să nu ne atingem de ea. Eu m-am opus acestui lucru, bineînţeles în măsura în care cineva se poate opune lui satan. Era în joc atât reputaţia meu de căpetenie a lui, cât şi banii pe care urma să-i primesc. Dar, satan mi-a spus a doua oară sec şi fără drept de replică: ”Oprește-te!”.

Atunci, nu am înţeles, dar semnele mele de întrebare cu privire la puterea lui satan au sporit. În plus, au apărut semne de întrebare cu privire la acest Isus, căruia satan se părea că îi era supus. Am fost foarte măcinat de gândul acesta şi de întrebarea: de ce satan a trebui să dea înapoi la spusele acelui Isus? De supărare, m-am adâncit în consumul de droguri zile în şir. Nu puteam să mânânc, nu mai aveam somn.

Până într-o zi, când m-am liniştit, mi-am zis: „Trebuie să aflu cine este acest Isus şi cu ce putere lucrează El!”  Ceea ce ştiam atunci era doar că nu era om, ci era şi El duh. Eram sigur că erau amândoi, şi satan şi Isus, în aceeaşi lume spirituală, că ştiau unul de altul şi că exista un raport de subordonare. Dar nu mai știam cine se supune și cui! De ce satan se supuse lui Isus?!

Atunci, am făcut ceea ce ştiam eu mai bine, m-am aşezat pe genunchi şi, în stilul meu în care mă raportam şi la satan, am zis: „Isuse, eu nu te cunosc şi nici nu sunt prea interesat să te cunosc. Totuşi, se pare că tu eşti mai mult decât îmi imaginez eu şi că ai o putere mai mare decât însuşi satan. Te rog, îngăduie-mi să cunosc mai multe despre tine. Nu mă pedepsi pentru curiozitatea mea.” Am mai spus eu câteva gânduri, și-am încheiat. Că tot nu-mi găseam cuvintele! Aş zice eu că a fost o rugăciune în coadă de peşte, cu mult iz de egoism, pentru că eu nu eram interesat în primul rând în al cunoaşte pe El, ci în a cunoaşte despre EL, asta pentru că eram contrariat de cine este El în raport cu satan.

Tânărul dădu din cap aprobator şi zâmbi.

Moşu: Dar, Dumnezeu nu e om! Uneori, mai la început, El nu are nevoie de toată mâna noastră întinsă spre El, ci e suficient un deget, ca să poată să ne apuce de el. Un deget, ca semn că ne întoarcem privirea spre El. Astăzi, eu numesc acest lucru bunătate din partea lui Dumnezeu!

La o vreme am avut un vis, atât de real că şi astăzi îl văd înaintea ochilor mei ca ieri, deşi a trecut de atunci mai bine de patruzeci de ani.

Se făceam, îşi începuse moşu mărturisirea, că eram într-un tren ce mergea cu viteza unei rachete. La un moment dat s-au deschis uşile şi am auzit o vocea. Am auzit :”Aici este ultima ta staţie. Trebuie să cobori.” Prin uşile deschise a intrat o căldură înăbuşitoare, care m-a făcut să mă retrag spre mijlocul vagonului. Dar, vocea a insistat. Atunci, am recunoscut vocea lui satan. M-am simţit tras afară cu putere, fără ca să pot să opun rezistenţă. M-a cuprins o frică pe care nu o pot descrie în cuvinte. În faţa uşii deschise au apărut flăcări mari, care au început a mă înconjura, zise moşu şi se opri câteva clipe. Nu mai ştiam ce să fac, zise el respirâns adânc, de parcă vroia să inspire și-n acele momente mai mult aer.

Atunci mi-a venit în minte numele Isus, continuă moşu încet şi dus pe gânduri şi-am strigat cât m-au ţinut plămânii: „Isuse, scapă-mă!” Atunci a început să coboare nu departe de mine o cruce albă. Am sărit cât am putut mai sus, ca să o apuc. Am prins-o repede, pentru că şi ea, parcă, se apropia tot mai mult de mine. În momentul următor, am îndreptat-o instinctiv, ca pe o sabie spre satan şi, spre surprinderea mea, satan s-a făcut tot mai mic, de parcă se topea sub cruce. Încurajat şi plin de uimire, am strigat: Isuse, numele Tău e într-adevăr mare! Flăcările au început să se retragă. M-a cuprins o bucurie necunoscută mie, pe care o poate înţelege numai un om care se vede scăpat de la moarte pe muchie de cuţit.

Atunci am strigat cu ultimele puteri: „Numele Tău, Isuse, e mai mare decât toate numele din lumea asta şi din cealaltă!”. ”Mulţumesc, Isuse!” Şi nu încetam să-I rostesc numele, de parcă atunci învăţam să vorbesc.

Dar, după câteva zile, a apărut o nedumerire: ce însemna, de fapt, acea cruce albă din visul meu? Încurajat de prima mea rugăciune, I-am cerut lui Isus să-mi spună ce însemna acea cruce albă din visul meu, dar nu mi-a mai răspuns. În timp, am înţeles de ce nu mi-a spus atunci nimic. Despre ea urma să-mi vorbească în detalii prin Cuvântul Său scris, Biblia.

De atunci, numele Lui e sfânt şi drag inimii mele, iar crucea Lui este perina de pe care îmi odihnesc în siguranţă atât capul, trupul, dar mai ales întregul sufletul. Aceste lucruri sunt cele mai mari comori pe care le pot eu avea. „Mulţumesc Isuse, nume drag!”, zise moşu încet, ca pentru el.

Ştiu că trecutul meu ruşinos, aparţine trecutului şi în toţi anii care au urmat am nădăjduit să se împlinească şi în viaţa mea versetul: „Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.” (Luca 7:47) Mie, însă, mi s-a iertat foarte mult şi multe! De fapt, toată viaţa mea până la El a fost o greşeală!

Tânărul: Eu, la rândul meu, nu-l cunosc pe satan, dar îmi imainez că nu a aplaudat tot ce s-a întâmplat. Pierdea o căpetenie în care a investit. Nu-i aşa?

Moşu: Mmm da, aşa-i. Eu îl cunosc şi pot să spun în cunoştinţă de cauză, cu satan nu e de joacă! El cere socoteală pentru cea mai mică nesupunere, dacă cineva are curajul să-l înfrunte printr-o răzvrătire. Nu aş vrea să treacă nici duşmanii mei prin ceea ce am trecut eu o perioadă de timp. Nopţi la rând i-am simţit prezenţă rece în cameră şi chiar în pat. De nenumărate ori mă strângea de gât până nu mai puteam respira; mă ridica cu pat cu tot până în tavan … şi mă opresc aici, ca să nu te sperii.

Pe tânăr parcă-l apucase frica, dar curiozitatea îl împinse să-l întrebe și altceva.

Tânărul: Dar nu ai mai cerut ajutor lui Isus, ca prima dată?

Moşu: Cum să nu! L-am chemat în ajutor, am strigat de frică din toate încheieturile mele. Eram chinuit şi extenuat. Dar Isus nu mi-a venit în ajutor.

Tânărul ridică din sprâncene a nedumerire.

Moşu: Mă uit azi şi văd cât de repede Îl părăsesc unii pe Dumnezeu la necaz, sau cum Îl I-au la întrebări şi-I cer socoteala; cum mulţi se trag de şireturi cu El şi cum se răzvrătesc, cerându-şi drepturile. Ei uită cine le este Dumnezeu, adică Acela care a făcut cerurile şi pământul şi care doar cu o suflare a gurii Sale ar putea să îngheţe sufletul în ei, să-i facă praf şi pulbere, că doar din pământ suntem făcuţi!… sau să-i trimită de vii în focul veşnic! Ştia Isus ce spunea ”că nu ştiu ce fac!”, iar eu, în stilul meu, aş mai adăuga că nu ştiu cu Cine au de-a face!

Ce trist, ce tragic moment va fi momentul adevărului pentru ei, pentru cei care azi nu Îl iau în calcul, sau Îl înfruntă cu o aroganţă tipică lui satan. Își respingâng, astfel, şansa vieţii, inclusiv a celei veşnice!

Astăzi Dumnezeu se lasă cântărit, măsurat şi judecat pe toate părţile şi de căte toţi; îşi lasă cuvântul de Dumnezeu batjocorit, hulit şi demonitizat. Dar, tot astăzi se lasă şi găsit inclusiv de cei care nu-L caută, de cei care nici măcar nu întreabă de El. Eu ştiu bine acest adevăr! Chiar dacă uneori există impresia că Îl căutăm bâjbâi prin întuneric, El nu stă departe de cei care-L strigă din fundul iadului lor propriu.

Tânărul: Şi totuşi, nu a fost cu tine când satan şi-a cerut drepturile asupra ta, zise el nedumerit.

Moşu: Bineînţeles, nici eu nu am înţeles, atunci.

Dar, într-o zi Isus m-a ajuta să înțeleg, lămurindu-mi nedumerirea. Am înțeles-o în acești termeni: Ţi-am încercat credinţa şi statornicia. Acest lucru era necesar ca să fie văzut și hotărârea ta să fie clară și sinceră.

Isus a fost acolo cu mine şi nu a îngăduit mai mult decât am putut eu duce. În plus, nici lui satan nu i-a dat puteri depline peste mine. Satan nu a putut face ce a vrut el cu mine, doar cât i-a fost îngăduit de către El. Da, toate astea au ţinut până la o vreme, când totul a încetat şi de atunci încoace satan niciodată nu s-a mai putut atinge de mine, chiar dacă a încercat.

Moşu stătea cu capul aplecat şi tăcea, dar avea pe buze un zâmbet blând.

Tânărul zâmbi şi el, parcă cu sufletul împăcat şi prinse puţin curaj.

Tânărul: Moş Mitru, şi totuşi, cînd erai de partea lui satan aveai putere, aveai o reputaţie, bani, femei, distracţie şi numai d-ta ştii câte altele.

De când eşti cu Dumnezeu, eu nu văd să ai prea multe.

Ce ţi-a adus Isus în viaţa ta?

Moşu: O Benjamine, Benjamine, ce întrebare e asta!

Înainte de a-ţi răspunde, dacă tot ţi-am spus ce mi-a dat satan, aş vrea să-ţi spun şi ce mi-a luat satan. Satan nu se lasă uşor în pagubă!  Aveam să aflu nu peste mult timp cu ce preţ voi plăti ceea ce mi-a dat el. A venit inevitabil şi termenul scadent cu dobândă cu tot şi încă una calculată dobândă la dobândă, ca să vorbesc în termenii cunoscuţi ai zilelor noastre. Îţi spun doar câteva dintre acele lucruri.

Familia mea, atât cât a mai rămas din ea, mama şi tata au murit în împrejurări stupide. Tata, chiar în timpul nopţii, sufocat. Amândoi erau slujitori ai satanei. Eu avusesem născută dintr-o aventură o fetiţă, Anita. Ea, în inocenţa ei, îmi mai aducea aminte că mai era şi altceva pe lumea asta. Ştiu doar că i-am văzut ochii plini de suferinţa unei boli apărute inexplicabil. Când mergeam pe la ea, nu-mi puteam desprinde privirea de la ochii ei migdalaţi, leiţi cu ai mei. Începuse să îngâne primele ei cuvintele. Încă îi mai aud glăsciorul, încercând să zică: „tată!” Mama ei nu a vrut să mă urmeze. Și-a continuat practicile oculte. Fetiţa a fost unul dintre preţuri. Aproape că uitasem, că, într-unul din ritualurile noastre satanice, înclusiv sub influenţa drogurilor, am închinat copilul satanei, încă din pântece. Noi ne doream să devină, când va fi mai mare, o căpetenie de temut a lui. Dar satan nu a mai aşteptat.

Moşu se opri şi privi trist în pământ.

Tânărul nu ştia ce să mai spună, aşa că tăcu. De fapt ce se putea spune în astfel de momente.

La un moment dat, bătrânul se uită la tânăr şi parcă se scutură.

Moşu: Acum, să-ţi răspund la întrebarea ta: „Ce a adus Isus în viaţa mea?” Încep cu un lucru, care pentru mulţi şi-a pierdut greutatea. Adică, cel al păcii! Eu ştiu ce însemnătate au cuvintele din Luca 14:27  ”Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Sau versetul din Filipeni 4:7  ”Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”
Da, fiule, numai în El somnul este odihnă şi visele nu vor fi coşmaruri niciodată.

Duhurile rele nu au odihnă. Nu-ţi imagina că ele îmi dădeau mie pace. Ele, însele, caută odihnă. Prima mea noapte dormită în linişte am luat-o ca pe o sărbătoare. Numai cine ştie ce înseamnă nopţi albe, cap plin de voci sau vise ce te fac să tremuri de frică, numai acela ştie ce spun eu acum. Sau, mai bine, ce nu pot să spun! În sfârșit ziua era ziuă și nu timp de dormit. În plus, prinsese şi culori mai vii. Parcă mă bucuram prima dată de natură, pentru prima dată de cântatul păsărilor. În fine, zise el oprindu-se. Făcu o pauză de câteva secunde bune.

Satan, pe de o parte, îţi dă cu o mână dar, pe de altă parte, îţi ia cu două şi, pe deasupra, îţi umple sufletul de frică. O frica ce-ţi îngheţa uneori sângele în vene, zise el parcă încă dus pe gânduri.

Tu, care nu ai cunoscut „adâncinile satanei”(Apocalipsa 2:24) nu ai cum să înţelegi însemnătatea cuvintelor „Pace!” şi nici de ce Isus a făcut din acest cuvânt un salut emblematic pentru El şi pentru cei ca EL. Cu acest cuvânt se începe totul. Are o valoare mai mare decât însăşi salutul obişnuit de „bună dimineaţa!”  O zi bună e într-adevăr bună, dacă începe cu pace! Pacea e ca sănătatea! încheie el.

Tânărul: Eu, să fiu sincer, am văzut lucrurile mai simplu.

Moşu: Da, pacea ar trebui văzută ca un lucru simplu, ca „bună ziua!”, zise el zâmbind, dar nu e aşa. În mijlocul unui război, numai Dumnezeu mai poate da adevărata pace! De aceea pacea, din perspectiva cerului, a lui Isus, are semnificaţia spirituală de început, chiar de fundament. Totul începe cu pacea și se continuă cu dragostea!

Crezi tu că puţin lucru este acesta? îl întrebă moșu direct.

Bătrânul, deşi privi pe tânăr în ochi, nu-i aşteptă răspunsul şi îşi urmă gândurile.

Bătrânul: În plus, numai în Isus râsul îşi recapătă bucuria interioară. Numai prin El blândeţea revine în privire. Numai datorită Lui răutatea se topeşte ca zăpada şi se prelinge în pământ. Viaţa îşi primeşte din nou culoarea şi întâmpină ecoul cerului.

Tânărului îi plăcu cuvintele moşului. Îl asculta atent de parcă ar fi vrut să vadă mai mult din firea lui sensibilă.

Moşu: Da, totul începe cu pacea şi se continuă cu dragostea, repetă el. Satan nu are dragoste. Cuvântul dragoste, în sensul real, nu există în vocabularul lui. El a denaturat valoarea acestui cuvânt și semnificaţia lui şi i-a sucit sensul spre sex. Pentru mine sensul dragostei era plăcerea dată de sex. Iar în relaţie cu satan, dragostea însemna, în primul rând, supunere necondiţionată, ascultare, frică, închinare şi jertfe și altele de genul acesta. Cât mai multe jertfe, cât mai mult sânge, începând cu cel al animalelor şi ajungând până la cel al jertfelor umane, mai ales a copiilor. În topul jertfelor era sângele inocent, curat de copii.

Eu înţeleg atitudinea de profundă mânie a lui Dumnezeu din Vechiul Testament, când poporul Său urmau practicile şi ritualurile păgâne în care îşi treceau prin foc copiii, deseori nou născuţii lor.

Tânărul: Da, greu şi de citit şi de înţeles astăzi astfel de ritualuri sângeroase.

Moşu: Fiul meu, pentru satan multe cuvinte ce ţin de dragoste rămân vorbe goale. El nu cunoaşte cuvintele de milă, altruism, indulgenţă, smerenie, pocăinţă, etc. În cel mai bun caz, se foloseşte de acestea pentru a obţine avantaj.

El nu poate iubi şi nu poate să se jerfească pe sine pentru cineva. Celui care vrea să ştie adevărul, asta ar trebui să-i spună tot!

O, de a-i şti tu ce înseamnă jertfa lui Isus în lumea spirituală, zise el din nou, ridicând capul şi ochii spre cer.

Tânărul: Moş Mitru, spune-mi, te rog, pentru tine ce înseamnă această jertfă? Cum o vezi tu, din perspectiva experienţei tale de viaţă? Te-am mai întrebat o dată acest lucru, dar ne-am luat cu altele.

Moşu: O Benjamine, fiul meu, nimeni nu s-a jertfit pentru tine şi nici nu a jertfit ceva pentru mine, dar nici eu nu m-am jertfit pentru nimeni şi nici nu am jertfit nimic pentru nimeni, niciodată. Cu excepţia pentru satan.

Jertfa pentru mine avea alte sensuri.

Satan nu s-ar fi jertfit pentru mine niciodată! Nici nu mă iubea. El, de fapt, se folosea de mine. E adevărat că îmi dădea ce-i ceream, dar, până la urmă, îşi lua înapoi cu dobândă.

Când am înţeles prima dată că cineva s-a jertfit pentru mine a fost o revelaţie plină de bucurie şi de speranţe noi, ce depăşea limita mea de pricepere.

Cineva s-a jertfit pentru mine cu adevărat! Asta da, veste! Şi Acesta nu a fost un oareşcare, un cineva care nu a avut ce face cu viaţa lui. Acesta a fost nici mai mult, nici mai puţin decât Însuşi Fiul Dumnezeului PreaÎnalt, Isus Cristos! Slăvit să-I fie numele, zise el, ridicând-şi mâinile spre cer.

Mulţi o iau ca pe un lucru de apucat, ca Dumnezeu să se jertfească pentru ei. Asta în varianta în care cred acest lucru! Asta pentru că ei le sunt lor înşile necesari şi suficienţi!

Dar eu mi-a văzut nebunia şi nevrednicia. Atunci, mi-am pus pe inimă să înţeleg mai bine lucurile, să cunosc mai bine pe Isus. Îmi revenea des în minte strigătul meu din vis:” Te rog, ajută-mă să Te cunosc.” A-L cunoaşte pe El a devenit pentru mine borna zero a vieţii mele şi de atunci înainte nimic nu mai a fost ca în trecut.

Bătrânul începuse să-şi caute o poziţie mai confortabilă, de parcă avea de gând să înceapă a povesti ceva ce-i va lua timp mai îndelungat.

Tânărul începuse să-i înţeleagă obiceiurile. Aşa făcea de fiecare dată, când se pregătea să-i spună ceva important.

Moşu: Mai întrebat ce înseamnă pentru mine această jertfă, repetă încet moşu în timp ce clătină din cap, ca şi când s-ar gândi.

 

Continuare în partea a 8-a (Fragment din partea a 8-a Ce ţi-a adus Isus în viaţa ta: „Ca să înţelegi mai bine cum văd eu lucrurile, zise el, te readuc din nou la …)(CategoriaCreştinism)