Duhuri bune de gură – 6

 

 

(partea a 6-a)

                                          Mărturisire

 

Moşu: Lumea spirituală e mai reală decât crezi tu, spuse el, vrând parcă să atragă privirea tânărului spre el. Cel mai bine o ştiu adevăraţii închinători în duh şi adevăr, dar şi închinătorii lui satan.

Tânărul îşi ridică privirea şi se uită mai atent la bătrân, aşteptând să vadă ce vrea să spună.

Moşu: Biblia spune un adevăr mare, înţeles de puţini; îl spune într-un verset mic cu mari înţelesuri: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12)

Ştii tu ce vrea să spună acest verset?

Tânărul ridică dintr-o sprânceană în semn de circumspecţie faţă de bătrân, neînţelegând ce vrea de la el cu această întrebare. De aceea, coborî privirea şi tăcu.

Moşu: Biblia vorbeşte despre o luptă spirituală. Mai bine spus, despre un război, chiar un război pe viaţă şi pe moarte.

Ştii care e miza cea mare în aceast război? continuă el ca şi când nu ar fi înţeles aşteptările tânărului.

Tânărul: Sufletul omului, răspunse sigur pe el şi aproape şcolăreşte.

Moşu: Da, în cele din urmă este vizat sufletul dar, mai specific, este vizată închinarea şi jertfa, zise el.

Se lăsă tăcerea între ei. Tânărul se gândea.

Moşu: Îţi aduci aminte de ispitirea lui Isus în Gheţimani, atunci când satan Îl momeşte că Îi va da toate împărăţiile acestei lumi, dacă i se închină lui.

Eu ştiu foarte bine ce înseamnă a te închina lui satan.

Tânărul îl privi atent, surprins de afirmaţia lui.

Moşu: Şi mai ştiu ce înseamnă jertfa pentru satan.

Tânărul făcuse ochii mari, încercând parcă să vadă dincolo de spusele moşului.

Moşul: Cândva ştiam un adevăr, acela că satan este „dumnezeu acestui veac” şi că stăpânea cu mână tare, ca un adevărat ”prinţ”, în aşa măsură încât toată lumea aceasta zace în el. Chiar şi Biblia recunoşte acest lucru. Am aflat asta ulterior.  (1Ioan 5:19)

Ştii ce nu ştiam? zise moşu în timp ce luă ultima lingură din supa din bol, care, între timp, se răcise.
Mamei tale îi reuşete supa de legume. Mie nu prea, zise el surâzând tinerelului, în timp ce aşeză bolul gol pe măsuţa de lângă patul pe care şedea. Îşi şterse gura şi mustăţie cu podul palmei şi-şi netezi încet, de câteva ori barba rară. Mulţumesc Benjamine! Dumnezeul nostru îţi va răsplăti. El răsplăteşte şi un pahar de apă, dacă-l dai cu drag, darămite un bol cu supă, zise el, zâmbindu-i.

Tânărul: Să-ţi fie de bine, moş Mitru, zise tânărul, continuând apoi să tacă şi privind atent fiecare mişcare a moşului, de parcă s-ar fi aşteptat să spună ceva surprinzător şi cu mâinile. Deseori îl surprindea cu câte ceva din ce spunea.

Moşu: Ce nu ştiam? Nu ştiam multe, dar câteva adevăruri îmi erau total străine, continuă el. Eram pe atunci un tânăr ca tine, unul cu pretenţii că ştie. Din nefericire şi pentru cei mai mulți dintre creştinii de azi ele sunt ştiute doar la nivel de teorie.

Primul lucru pe care nu-l ştiam la anii aceia ai mei, a fost faptul că Isus nu şi-a aplecat genunchiul în faţa lui satan; şi, al doilea, faptul că Dumnezeu L-a recunoscut ca Fiu preaiubit în care Şi-a găsit toată plăcerea. Nu ştiam pe atunci că tocmai datorită acestor lucruri sau, mai bine zis, în primul rând datorită lor, Isus a fost „pus să şadă la dreapta lui Dumnezeu, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile,” (Efeseni 1:20-22)

Cu alte cuvinte, lui  Isus I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. (Matei 28:18)  Asta eu nu am ştiut şi, chiar dacă mi s-ar fi spus acest lucru, nu aş fi crezut. Eu credeam în satan. El era dumnezeul meu, tatăl meu. El îmi împlinise toate năzuinţele sufletului meu cu înclinaţie spre putere, faimă, bani, samd. Tot ce i-am cerut mi-a dat. Nu mi-a cerut mare lucru, ziceam eu, atunci. Mi-a cerut doar închinarea şi ascultarea. Mai apoi, mi-a cerut şi jertfe, cât mai multe jertfe, de la animale, până la oameni.

Tânărul amuţise de-a binelea.

Bătrânul privi în ochi pe tânăr ca şi când nu l-ar fi surprins atitudinea lui. Şi chiar nu L-a surprins! Încerca, însă, să-şi adune gândurile şi să selecteze din amintirile lui pe acelea prin care să nu-l îngrozească prea tare şi care i-ar fi putut fi de folos tânărului.

Moşu: Ştii ce m-a surpins cel mai mult în biserică, la începutul credinței mele? M-a surprins şi încă nu m-am obişnuit cu ideea că închinătorii lui Dumnezeu abia se adună pentru o oră de rugăciune, răspunse el parcă cu părere de rău.

Eu stăteam în rugăciune cu orele, uneori de la şapte seara, până la cinci dimineaţa, jertfind pe altarul lui satan tot ce era posibil pentru mine în acel moment. Numai creştinii din primele secole sau cei ce treceau prin perioade de persecuţie, mă mai întreceau în închinare. Dar creştinilor de azi le este greu să stea în rugăciune o oră!

Tânărul tăcu şi lăsă capul în jos.

Tăcu şi moşu câteva clipe, netezindu-şi cu mâna dreaptă fruntea brăzdată de riduri.

Moşu: Când îl cunoşti pe Dumnezeucu cu adevărat, nu poţi să nu-şi doreşti să petreci ore la picioarele Lui, aşa ca Maria, sora Martei, altădată.

La fel ca tine când aveai prietena aceea a ta, zise el şi îi zâmbi. Spune tu, nu-ţi era gândul tot la ea, nu-ţi plăcea să petreci timp cu ea, fie şi la telefon? Asta, ca să amintesc doar aceste lucruri, completă surâzând moşu.

Ăsta este limbajul principal al dragostei, accentuă el. Restul sunt vorbe. Timpul de calitate petrecut cu cel drag merge înaintea faptelor. În acest caz, faptele bune vin uşor, de la sine, ca ceva normal.

A-l pune deoparte pe celălalt, a-l scoate din anonimat şi a-l face cineva pentru tine, a-i da semnificaţie şi valoare pentru viaţa ta, acesta este sensul şi raţiunea iubirii.

Aceast mod de a fi ca relaţie este însăşi combustia internă a iubirii, este, dacă vrei, sângele relaţiei, este însăşi viaţa ce dă sens şi putere legăturii dintre cei doi.

Bănuiesc că ştii ce spun, zise moşu uitându-se la tânăr.

Dar, tânărul tăcea.

Moşu: Iubirea nu are sens giratoriu, din perspectiva asta. Orice cotită, chiar de la o privire cu colţul ochiului spre altcineva, este înţeleasă ca un afront, ca ofensă, ca necinstire.

De aceea se spune că Dumnezeu este un Dumnezeu gelos, El care este dragostea întrupată. Iubirea nu acceptă ca tu să stai treizeci de zile lângă cel care este alesul inimii tale şi a treizeci şi una zi să treci un pic şi pe la vecinu’.

Ori totul, ori nimic. A da tot ce-i mai bun din tine la timp şi cu prioritate, acesta este limbajul dragostei adevărate, limbaj cu valoare de lege.

Tânărul: Asta mie îmi sună ca şi când legea dragostei este mai dură decât Legea de care citesc în Biblie.

Tânărul putuse observa la bătrân un surâs în colţul gurii, în timp ce clătină încet din cap.

Moşu: Ei, Benjamine, ce ştii tu despre dragostea lui Dumnezeu e doar începutul!

A-l pune pe celălalt înaintea ta, este doar pragul iubirii, îşi întări el afirmaţiile.

Nu faptele bune sunt jertfa primordială, ci tu cu tot ce eşti şi ai mai bun. Spun asta pentru că, uneori, sunt situaţii în care vrei să-ţi acoperi cotita cu o faptă bună. Astfel încerci să-ţi împaci conştiinta, să reduci consecinţele lipsei de întreg în dragoste făcând ceva ca să echilibrezi lucrurile.

Creştinii aduc jerfe de mulţumire şi de laudă ca faptă bună, dar aceasta în timp ce-şi caută cuvintele, sau cască, sau se uită la ceas. Marea majoritate a lor se străduiesc să ducă o viaţă morală, făcând din când în când câte o faptă de binefacere, care deseori nu-i costă scump. În plus, au şi tendinţa de a o trâmbiţa. Ei consideră că asta-i viaţa de credinţă, că asta-i dragostea pe care şi-o doreşte Dumnezeu.

Eu, dacă nu aduceam ca jertfă pe altar sânge de animal, sau de om, mă tăiam pe mine însămi şi beam din sângele meu!

La aceast tip de dragoste plină de devotament tânjeşte satan, el care ştie să-L imite pe Creator. Şi el cere totul, deşi la prima vedere îţi oferă totul.

Tânărul amuţise de-a binelea.

Moşu: Făceam toate lucrurile acelea şi multe altele din convingere şi devotament sincer. Nu aveam mustrări de conştiinţă, de vreme ce acţionam din dragoste pentru satan! Învăţasem acest lucru şi de la tatăl meu, care mă iniţiase în tainele acestea, ale vrajitoriei woodu şi santeria. Pe la douăzeci şi cinci de ani nu-mi stăteau mulţi în faţă. Aveam „drept” de viaţă şi de moarte. Dacă îţi spuneam că în douăzeci şi una de zile sau o lună de zile vei muri, nu-ţi rămânea altceva de făcut decât să te pregăteşti pentru asta. Aveam o plăcere, pe care tu nu ţi-o poţi azi imagina, aceea de a băga frica în oameni. Îmi plăcea să văd frica de moarte în ochii lor, atunci când nimeni nu-i putea scoate din mâna mea. Satan era de partea mea, pentru că şi eu îi eram devotat.

În plus, uram creştinii, cum de altfel, îi urăşte şi satan. El mi-a transmis această ură. El şi eu îi consideram trădători, pentru că ei încercau să-i scape, alegând să treacă de partea adversă a lui satan, adică a lui Isus. Asta pentru că tot am vorbit mai înainte de un război spiritual, zise el şi se opri câteva clipe.

Tânărul continua să-l privească circumspect şi, parcă, buimacit de ce auzea.

Moşu: O, de ar şti oamenii ce valoare are numele lui Isus în lumea spirituală, spuse el, ca pentru sine. Şi ce valoare are jertfa lui Isus, crucea Lui în această lume, continuă parcă dus pe gânduri.

Îţi spun pe de rost câteva versete. Sunt din Filipieni capitolul 2, versetele 8 până la 11. Acest adevăr a fost al doilea lucru major pe care l-am aflat la un moment dat. „La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.”

Tânărul: Dar, ce a fost aşa de nemaipomenit în aceste versete pentru tine? întrebă tânărul nedumerit.

Moşu se uită la tânăr îşi încruntă privirea nemulţumit că pune o întrebare ca aceasta, care părea parcă mult prea copilărească pentru el, ca unul ce crescuse pe băncile bisericii. Dar, tăcu.

Moşu: Aveam şi eu întrebările mele cu privire la satan. Ştii de unde plecau aceste întrebări legate de el?

Tânărul nu schiţă vreun efort de a găsi un răspuns. Aştepta liniştit să i-l spună bătrânul.

Moşu: Toate întrebările mele plecau de la faptul că unor creştini nu le puteam face nimic. Nici nu mă puteam apropia de ei! În timp ce alţii puteau cădea uşor în mâna mea.

Tânărul: Adică? întrebă el nedumerit. Ce face diferenţa?

Moşu: În acest război spiritual de care îţi aminteam şi în care fiecare om este implicat direct vrând, nevrând, conştient sau nu de acest lucru, repet, în acest război nimeni nu se poate apăra singur. Ori eşti de partea satanei prin oamenilor săi, ori eşti de partea lui Dumnezeu, prin Isus şi oamenii Săi. Cale de mijloc nu există! Cuvântul biblic spune scurt pe doi că: „toată lumea zace în cel rău”(1Ioan5:19) Ți-am reamintit, dar nu cred că îţi este greu să înţelegi cum stau lucrurile din perspectivă biblică.

Dar, unii reuşesc să iasă din această situaţie. Dar, nu singuri. Doar ajutaţi de Isus. Singurul care poate să-i ajute! Tot El îi poate ajuta să reziste să nu cadă din nou prizonieri a lui satan. Atunci, e şi mai rău, de şapte ori mai rău!

Diferenţa este dată de un singur lucru: protecţia lui Isus!

Deci, la întrebarea ta:„ ce face diferenţa?” răspunsul este unul singur: protecţia lui Isus peste fiecare creştin, peste fiecare suflet eliberat de sub puterea satanei! Altfel, nici o şansă! Protecția Lui, spus în termeni simpli, este ca o umbrelă care te apără de ploaie atâta timp cât stai sub ea. Un creştin care cochetează, fiind când cu adevărul biblic, când cu cele de pe lângă „calea îngustă”, este ca unul care stă cu picioarele în două luntre.

 

Continuare în partea a 7-a (Fragment din partea a 7-a: Jertfa lui Isus face diferenţa! „Asta înseamnă că poate fi oricând o ţintă sigură pentru puterea demonică. Este doar o problemă de…”) (Categoria Creştinism)