Străinul și the Sex toys shop – 4

Partea a 4-a. Elemente ”extra”
 
 

Străinul: Știi de ce asta? continuă el, așteptându-se la surprinderea lui. Pentru că Marele Designer a vrut ca acest mecanism să funcționeze nu numai cu elemente fizico-chimice, strânse ca-ntr-o pâine, ci și cu elemente extra, greu de explicat, văzute de mulți ca fiind căzute din cer.

Dar, ca orice mecanism, continuă străinul, și acesta are o carte de instrucțiuni. Aceasta specifică condițiile de funcționare, utilizare și păstrare a mecanismului. Totul este specificat în acea carte. De aceea este numită Cartea Cărților!

Întregul mecanism trebuie folosit numai în parametrii inițiali prescriși în acea Carte și trebuie să îndeplinească toate cerințele ce țin de uzura mecanică, dar mai ales de cea morală.
Asta pentru ca motorul, care trece prin situații neprevăzute și diverse condiții meteorologice, să nu se gripeze, să nu se ardă, sau chiar să moară cu zile. Atunci, ca rezultat al ignorării acelui aflux fizico-chimic, de care tocmai ți-am vorbit, se poate instala un fenomenul cunoscut de voi, oamenii, sub numele de ”frecție la un picior de lemn”.
Acest lucru se poate instala după ce faza ”a fi îndrăgostit” trece într-alta, diluată.

Dar, când instrucțiunile din Manual sunt folosite corect, dragostea nu cunoaște diluarea. Din contră!
În plus, ea nu va fi văzută ca o valoarea adăugată cu mâna, sau ca ceva care-și găsește rădăcinile în buzunar.

Cu motorul nu te poți juca! De fapt, cu întregul mecanism nu te poți juca. Nu poți schimba dimensiunile, funcționalitatea, locul și scopul fiecărei părți componente a lui. Asta dacă vrei ca să beneficiezi de întregul potențial al mecanismului prevăzut în proiectul inițial. Jumătățile de măsură și scurtăturile de drum reduc potențialul și viața motorului și sunt văzute de Marele Proiectant ca amestecuri sancționabile, cu iz de uzură morală.

Vânzătorul își încrucișă brațele și privi pătrunzător pe străin, încercând să-l intimideze.

Străinul: În plus, nimic nu poate înlocui combustibilul original, continuă străinul. El dă iubirii o putere mai mare decât a morții, deoarece cifra lui octanică atârnă de un cuvânt, numit „Cuvântul vieții”!
Când nu i se respectă formula, diluându-se cu apă din rețeaua comunală, sau se amestecă cu diverși compuși artificiali, acest combustibilul reacționează. El se face foc și pară și determină apariția pe tabloul de bord al mecanismului a unor semne specifice ca atunci când începi să nu mai simți nimic.
Motorul moare! Unii numesc acest lucru, nesimțire.

Străinul surprinse pe vânzător că ridică din sprânceană, și agitat se mută de pe un picior pe celălalt.
Dar, continuă de parcă n-ar fi observat ce face vânzătorul.

Străinul: Spuneam de piciorul de lemn, care face referire cel puțin la uzură morală.

Uzura morală nu e dată de funcționarea în ani a mecanismului, ci ține, în primul rând, de compușii fizico-chimici ai combustibilului, de acei compuși ”extra”, de care tocmai îți spusesem. Chiar dacă sunt de altă natură, mai mult cerească decât pământească, acești compuși se identifică ușor ca fiind uleiul încrederii, a sincerității, a devotamentului, a exclusivității.

Dar, mai este un lucru ce susține, chiar condiționează ca nimic altceva, buna funcționare a întregului mecanism. El se prezintă sub forma unei apei pure. Este ca o apă ce vine din cer, deși, practic, țâșnește în tot mecanismul, ca niște izvoare de apă vie ieșite direct din straturile și substraturile acestei Cărți. De aceea se și numește Cartea vieții! Practic, această apă pură este baza întregii vieți a mecanismului.

Chiar dacă pentru unii ea este văzută ca apa sfințită, sau ca apa de ploaie, totuși ea susține întreaga dinamică a funcționalității mecanismului, inclusiv caracteristicile lubrefiante ale ”extra” compușilor. Asta și pentru că stă în atenția Designer-ului, care îi păstrează nealterată cu sfințenie formula peste vremuri. Această formulă a apei vii, simplă de altfel, o găsești numai în Cartea Cărților.

Dar, această apă pură exclude amestecul sau înlocuirea ei cu apă de la rețeaua comună. Nu acceptă nici măcar să privești spre o posibilă altă sursă de apă venită ca din pământ. Acest lucru este perceput ca un intrus în uleiul încrederii și duce la arderea lui. Mai ales în perioadele de iarnă și de îngheț, prin care, de regulă, trece un mecanism. Aici este problema!

Într-un cuvânt, toți compușii ce țin de funcționarea fără reproș a mecanismului, sau intră în compoziția inițială a combustibilului sunt necesari și suficienți. Orice adaus sau scăzământ poate fi perceput ca ofensă, ca atentat la integritatea formulei inițiale.

Dar, dacă vei vrea, vei putea afla mai multe lucruri în Cartea de instrucțiuni.

Ea vorbește și despre un filtrul al principiilor, care nu lasă impuritățile, mâlul de pe drum să-și pună amprenta pe visele de odinioară și nici privirea să fie atrasă de o realitate înșelătoare, care îți poate schimba direcția, te poate scoate în decor.

Pe lângă cifra octanică, care este atât mai importantă, în bordul mecanismul este încorporat un GPS cu rol de pilot automat, care este conectat direct la rețeaua de comunicații a universului tău relațional, pe care-l găsești numai în casa ta, lângă ai tăi. Acest GPS te va ajuta să nu rătăcești pe căi străine, ci întotdeauna îți va arăta calea spre acasă.

Sunt convins că ai observat complexitatea funcționării unui mecanism, fie și numai din puținele mele cuvinte.

Străinul s-a oprit. Răbdarea vânzătorului a fost întinsă prea mult, dar a dorit să vorbească cu el. Cine știe când se vor mai întâlni din nou?

Vânzătorul văzând că s-a oprit, a profitat de ocazie.
Vânzătorul: Lasă-mă în pace, cu poveștile tale, omule! i-a spus el. Singurul lucru pe care îl vreau, este să-mi închid magazinul și să plec acasă.

Străinul: Asta zic și eu, prietene! Să lași totul și să te întorci acasă. Eu îmi doresc acest lucru mai mult decât tu crezi. Aici e problema. Necredința!

În cele din urmă, am vrut să-ți amintesc despre calea spre acel ”acasă”. Mi-ar aduce o mare bucurie întoarcerea ta. Fă-o cât încă se mai poate spune ”astăzi”. E mare bucurie, chiar o sărbătoare până-n cer, când unul ca tine se întoarce acasă.

Dar, mai întâi de toate, primește această ”Carte a Cărților” din care tocmai ți-am spus câte ceva. Privește-o pe ca pe un izvor de apă vie de unde să te alimentezi, dar privește-o și ca pe o ”hartă”. Străinul o așeză cu grijă pe tejgheaua care-i despărțea. Își așeză mâna peste ea, așa, ca-ntr-o binecuvântare.

Dar vânzătorul nici nu se uită la mâna lui. Astfel că nu văzuse cicatricea de pe ea. Se și gândea cum să o acopere, ca să nu fie văzut cu o astfel de carte.

Străinul dădu să plece, dar se întoarse și spuse ca peste umăr.

Străinul: După Legea mea, e păcat și păgubitor să-ți pierzi viața cu aceste ”jucării”, sau jocuri care se vor dătătoare de plăceri, sau cum spui tu, de viață! fie ea și sexuală. A te juca cu acest mecanism și cu ce are el mai scump – sufletul, inima, dragostea – este unul dintre cele mai periculoase lucruri! Poți pierde cursa pentru totdeauna!

Astăzi, dacă ai auzit cuvintele mele, astăzi, întoarce-te! Pe legea mea! Îți spun adevărul! Îți spun ție, cum spun fiecăruia: Veniți toți cei trudiți și împovărați și veți primi odihnă pentru sufletele voastre.
Vine vremea, și a și venit… când nu vei mai avea în tine nici un pic de lumină, ca să găsești drumul spre casă.

Străinul se îndreptă spre ușă. Înainte de a-i trece pragul, sa întors încă o dată spre vânzătorul care-l urmărea cu privirea.

Străinul: Iată, eu stau la ușă și bat, își spuse el ultimele gânduri. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu mine. Eu aduc pâinea și vinul. El doar inima să-și aducă, acel giuvaier de mare preț pentru mine, mai scump decât a fost viața mea pe acest pământ.

Se lăsă o tăcere adâncă, parcă dureroasă. Tăcea și străinul, tăcea și vânzătorul. În dorința lui ca nu cumva străinul să-și numai lungească vorba, vânzătorul tăcu, privindu-l lung, cu subînțeles.

Străinul așteptă puțin, apoi păși peste pragul magazinului.

A ieșit de la vânzător și-a plecat pe calea lui, cea îngustă.

Lăsa în urmă spoturile de culori amestecate ce învăluiau o viață surogat. Un amestec îndoielnic de lumină și întuneric, ce purta parcă umbra unor relații pasagere, relații ce șchiopătau de ambele picioare.

S-au îndepărtat unul de celălalt ca doi străini. Străinul nu i-a spus ”rămâi cu bine!” și nici vânzătorul nu i-a spus ”la revedere!”.
Cu toate acestea, străinul a plecat cu speranța că, într-o zi, soarele va veni și pe strada aceasta.

Așa e, pe pământ, speranța moare ultima!
În cer, însă, dragostea rămâne pe vecie!

Rămas singur, vânzătorul acoperi cartea cu coperți vechi cu revista lui cea nouă și lucioasă. Tăcea, mulțumit că străinul și-a terminat speech-ul că, în sfârșit, plecase și că el nu și-a pierdut cumpătul cu acest străin ciudat, picat parcă din cer. Chiar se gândi cât fusese de gentleman în cazul acesta!

Când rămase singur și nederanjat nici de tânăra care deretica prin cele două încăperi, împinse discret revista lui lucioasă de pe cartea neagră. Asta pentru că îi rămase pe retina ochilor formatul cărții. Își aduse aminte că mai văzuse o carte ca asta la bunica lui. O deschise la întâmplare:

”…M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate sparte, care nu țin apă.” citi în fugă vânzătorul din Carte și tot în fugă o și închise. Voise să o acopere iar cu revista lui, dar, parcă, ceva îl reținu. Și-aduse aminte cu câtă pioșenie umbla bunica lui cu această Carte. O puse într-un sertar cu actele lui, în timp ce își aminti de o replică dintr-un film preferat de el, de pe vremea adolescenței lui:
”Și mâine e o zi!”