Străinul și the Sex toys shop -2

Partea a 2-a Jocuri

Aici, lucrurile nu mai erau prezentate ”light”. Jocul luminilor viu colorate, izvorâte parcă direct din curcubeu, îți stimula din plin interesul pentru plăcerile iubirii trupești și sporeau tentația ochiului pentru plăcerile date de senzațional, de dorința de a ”experimenta” și plăcerile ”mortale”, de a îndrăzni în numele sfatului că e păcat ca să nu îți trăiești clipa.

Încă de la intrare, vânzătorul nu i-a adresat nici un cuvânt străinului, în dorința de a-l lăsa să-și ”delecteze” în continuare privirea. Continuă să stea liniștit, învăluit de semiîntunericul lui.

Toată oferta garanta experiențe delirante, adevărate reușite în materie de plăcere, stimulând tentația de a experimenta încă o dată și încă o dată ceva nou. De la articole de mobilier cu specific erotic, sau lenjerie fetish, bice, cătușe, lese cu destinație erotică, până la păpușile gonflabile sau roboții cu chip feminin, a căror dexteritate sexuală începe să concureze cu cea a trupului uman, în toate a văzut încurajarea și promisiunea unor libertăți sexuale, adevărate extaze, ce depășeau limitele unei imaginații comune.

Nimic din lumea asta nu-l mai șoca, doar că, uneori, se simțea rănit unde-l durea cel mai tare, adică, în suflet! Nu în amorul propriu, ci în ceea ce era punctul său vulnerabil – dragostea! Și-a pipăit cu degetele podul palmelor. Și-a simțit din nou cicatricile. Era trist.

Își întoarse capul de la aceste lucruri. Privirea i se opri pe una dintre coperțile unei reviste de pe un raft, unde o tânără frumoasă foc ținea în mână, deasupra feței sale, un ciorchine de strugure alb și ,într-o poziție lascivă, zdrobea între dinți o boabă de strugure, coaptă și zemoasă. Nu știai la ce să te uiți; să te uiți la ea, la cât de frumoasă e, sau la zeama ce i se prelingea de pe buze în jos.

Străinul nostru își întoarse îngândurat privirea din nou și privi spre pământ.
Pe față i se putu citi milă, compasiune, mai mult decât intrigă.

Străinul: Oamenii ăștia nu știu ce fac! își spuse ca pentru el.

Ai fi zis că, deși nu aprobă ce vede, înțelege totuși, starea lucrurilor, sau mai bine spus, a oamenilor. Îi iubea într-un fel aparte.

Era tânăr. Trăise multe în cei puțin peste treizeci de ani avuți. Trăise câți alții într-o viață-ntreagă. Luase viața-n piept, iar ea nu se sfii să-i treacă prin fața ochilor toate ofertele, tentațiile și problemele ei. Nu-l ocolise cum, de altfel, nu ocolește pe nimeni.

Ar fi putut spune că și pe vremea lui lumea vindea plăceri. Dar, parcă, era mai cu perdea, mai pe furiș. Acum, aceste reviste de „specialitate” și nu numai! arătau spre o ascensiune dramatică a lucrurilor. Sau, mai bine spus, tragică!
Așa se vedeau lucrurile prin ochii lui!

El și-a terminat de mult conturile cu această lume în ecoul cuvintelor unei scrieri vechi de când e lumea lume: „Să nu mâncați… și nici să nu le atingeți…”. Chiar dacă acea Carte este considerată în aceste vremuri ca nefiind în pas cu timpurile în care se trăia, nu putu să nu-și amintească niște cuvinte scrise în ea: ”Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?”
Își reprimă repede gândul care începuse să-l doară. Asta pentru că nu avea de gând să judece oamenii. Adică, să-i judece după Legea lui!

Se uită spre vânzător, care îl urmărea discret pe Watch Cam. Se schimbase mult. Ochii lui negri și părul bogat, acum lung și strâns la spate într-o coadă, vorbeau de aceeași făptură frumoasă. Acum, era bărbat în toată firea. Trecuse și peste el timpul. Încărunțise. Se apropia de cinci zeci de ani.

Acum, era preocupat de socotelile lui. Văzându-l, își amintise niște cuvinte din aceeași scriptură veche, atât de dragă lui: ”Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt, şi să scape din mâna nenorocirii!”

Dar, alungă repede acele gânduri. Acum, avea doar dorința de a fi ascultat de prietenul său. Asta și-a dorit-o dintotdeauna. Poate, măcar, de data aceasta îl va asculta! Îl căuta cum își caută un păstor o oaie pierdută.
Îl cunoștea pe bărbat de mult. Îl cunoscuse din moși- strămoși. Deși, nu erau chiar vecini, totuși, el nu a stat niciodată departe de vânzător. Îl așteptase mereu să-i treacă pragul casei, așa cum făcea odinioară, când era de-o șchioapă. Pentru câteva clipe, retrăi un crâmpei din acea bucurie, când îl vedea de departe venind de mână cu bunica lui. Atunci erau prieteni. Își spuneau câte-n lună și în stele. Străinul se pricepea la copii. Și, nu numai la ei. Dar, la ce nu se pricepe el!

La un moment dat, străinul a surprins privirea vânzătorului.

Străinul: How are you, friend? îi adresă calm un salut, care se voia o întrebare.
Dar, nu primi nici un răspuns. Vânzătorul asculta la căști muzică hard rock, asta și pentru că muzica din salon a fost întreruptă, dată fiind ora de închidere.
Așa că, veni mai aproape de vânzător ca să poată fi auzit.

Străinul: Ce crezi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce să caute pe cea rătăcită?

Vânzătorul îl privi nedumerit peste tejgheaua care-i despărțea. Își dăduse jos o căscă de la o ureche și își ștersese mai bine nara de praful alb proaspăt absorbit. Apoi, se îndreptă de spate și arboră o figură impunătoare. Trupul lui vânjos, străjuit de două brațe puternice, cu tatuaje până la gât, impunea un amestec de respect și teamă.

De cealaltă parte a tejghelei stătea străinul. Acesta n-avea nici frumusețe, nici strălucire care să atragă privirile, iar înfățișarea lui n-avea nimic care să placă. Așa că, vânzătorul își întoarse fața de la el și nu-l băgă în seamă, dorind mai degrabă să-și termine socotelile și cu el cât mai repede.

Totuși, începuse să se agitate. Îl deranjă mai mult faptul că era ora închiderii și clientul său zăbovea, parcă, fără intenția de-a cumpăra ceva. Dar, tăcea gândindu-se că e un client nou. Și, în plus, nu-i inspira frică. Totuși, nu știa ce să facă cu acest client neobișnuit și întrebarea lui. Îl ignoră în continuare. Apucă revista cu copertă lucioasă de lângă el și-i răsfoi din nou paginile. Era revista lui preferată, revistă cu mașini de vis și femei bombă.

Dar, străinul ăsta zăbovea în continuare de, parcă, avea tot timpul din lume. Și asta, cu atât mai mult cu cât încetase de mult să se mai uite în jur. Stătea. Stătea, parcă, și se gândea. Vânzătorul chiar avusese impresia că se rugase. Își pierdu de-a binelea răbdarea. Dar înainte de a-și deschide el gura, străinul i-o reteză direct. Parcă-i citise gândul.

 
 
Continuare în partea a 3-a. Mecanismul (fragment:” Străinul: How are you? Vânzătorul a ridicat o sprânceană, vizibil surprins și iritat. Vânzătorul: Dar, tu, ce faci aici? De ce ai venit? Nu ți se vede intenția de-a cumpăra ceva, îl întrebă el, lăsând să i se vadă clar …” (Categoria Viață sexuală)