Mers pe contrasens 1
decembrie 1, 2020
Haina mea
decembrie 2, 2020

Un altfel de soare

 

 

Îmi ridic privirile spre cer dis-de-dimineaţă,

şi aştept cu nerăbdare mare

în picioare,

să iasă din perini de ceaţă,

să se arate la faţă,

Soarele!

Să văd cum se înalţă

mai presus de nori

şi de zori,

în imnuri de culori,

plin de fiori

de viaţă,

ca un refren maiestos al cerului,

El, înălţimea sa, Soarele!

Şi, totuşi, parcă pe gânduri dus

mă priveşte de sus

şi, preaplin de sine,

trece pe lângă mine.

Da, ştiu, e vremea lui,

a Soarelui!

Dar şi el o ştie

ca pe-o poezie,

pe de rost,

ce trecere mare are şi cu rost!

Însuşi cerul îi dă întietate

şi-i aşează, înainte de toate,

covorul roşu, ţesut cu fire lungi de aur

până-n pământ,

ca pe o manta-tezaur,

îmbibată de culori.

Culori cereşti!

Culori de vis!

Arde inima în el în simfonii mii şi mii

în speranţa unei noi dimineţi,

de-a se făli iar şi iar, peste poate

cu gradele-i astrale de pe umăr

încă nenumărate toate.

Şi, cu câtă maiestate

îşi pune stelele la spate,

ca pe nişte pistrui

prinse-n cui.

Iar pe ea, Luna, o priveşte

întruna

peste umăr,

ca pe o surată uitată,

umbrită

şi lăsată.

Biata lună,

se adună

şi ea la număr,

dimineaţă de dimineaţă

ca o sprânceană îndoită de viață,

prea devreme.

Şi asta, pentru că iar a venit vremea lui,

a Soarelui!

Până şi păsările cerului

se dau în vânt

după el, toate,

rând pe rând.

Se flutură flori, frunze şi petale,

înaintea feţei sale,

în triluri de miresme

de bun miros.

Ca o ofrandă adusă

luminăţiei sale,

Soarele!

Stăpân a unei tainice porunci,

ştie pământul s-aburească,

ca să-l dea pe brazdă.

Îi face curte ca un curtezan

şi-l învârte pe deget zi de zi,

an de an!…

Năgrăit…parcă la nesfârşit!

Bietul pământ,

în fiecare dimineaţă,

se trezeşte cu el faţă în faţă!

La viaţă!

Neapărat!

Transpiră în faţa frumuseţii sale de împărat.

Pământul trezit devreme,

porneşte alene

să-şi spele de lene

brazdele în rouă nouă.

Şi asta, ca să-şi rotească din nou agale, mai la vale,

peste umerii vântului,

tot ce are,

mic sau mare.

 

O cerule! Eşti la înălţimea aşteptărilor mele!

 

Dimineaţa când îmi întorc privirile spre cer,

mă luminez de bucurie

şi nu mi se mai umple faţa de ruşine!

Pentru că a venit o dimineaţă.

O dimineaţă plină de speranţă!

Când, printr-un Cuvânt de har,

nu-mi voi mai pune iar,

haina mea îmbibată de culori.

Culorile pământului!

Culori de moarte!

Astăzi este vremea mea!

Cât încă se mai spune astăzi,

îmi ridic privirile spre cer

şi aştept…

şi rabd…

Şi iar mă ridic.

Şi iar mă încred.

Aştept pe Cel ce este mai presus de aşteptările mele!

Dis-de-dimineaţă,

îmi plec fruntea şi genunchiul

şi, într-un gest preaplin de Cuvânt,

îţi dau întâietate

Ție, Maiestate!

Şi-ţi aşez, înainte de toate,

ca pe un covor domnesc,

mantia-mi smereniei.

Neapărat!

Îmbibată de culoarea Ta, culoarea albă.

Culoarea inului curat!

Ca pe o ofrandă de bun miros,

adusă coborârii Tale pe pământ,

Isus Cristos!

Îmi întorc privirile spre cer şi aştept o zi de mâine.

Să-mi ardă inima-n piept

de dor de Tine,

în nădejdea unei dimineţi,

când va stăluci fiinţa-mi toată,

în focul dragostei de Tată!

Îmbibată de culori.

Culori sângerii!

Culori de viaţă necurmată!

Ca o ofrandă de bun miros, adusă înălţării Tale la cer,

Isus Cristos!

Mâine, cerule, vei fi adus de spate

şi-ntr-o singură noapte

făcut cenuşă,

adunat după uşă

într-un sul uitat!

Păcat!…

Păcat de vremea pierdută!

Fala ta, soare, v-a apune într-o noapte,

haihui,

ca un pistrui.

Iar, luna,

pentru totdeauna,

va tăcea într-un punct,

la sfârşit de rând, de gând.

Ca un semn de carte, de poezie, de aducere-aminte,

pe vecie!

Şi toate

vor fi aruncate

fără nici un folos,

în cuiul unei amintiri de os.

Atunci va ieşi din ceaţă,

pe faţă,

taina Celui ce Este, încă de ieri dimineaţă,

în spatele tuturor lucrurilor din cer şi de pe pământ.

Pe cuvânt!

Atunci, se va şti că, mai presus de orice început,

este Lumina Celui de Cuvânt,

ce-a fost pus în umbră de pământ.

Se va vedea mâine, într-o dimineaţă măreaţă,

strălucind, înainte de toate,

peste noapte,

teama de poruncile Lui.

Toate!

Fără doar şi poate!

Porunci îmbibate de culori.

Culorile laudei!

Culorile sfinţeniei!

Ca o ofrandă de bun miros,

adusă Soarelui meu,

Isus Cristos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *