Haina mea

 

 

 

Haina mea-i țesută în război,

înaintea zilei de apoi.

Dintr-o singură bucată de viață,

din pânză subțire de ață,

lată cât o palmă,

ce-i dată pe față!

 

Ani întregi am tors un fir rupt, anevoios.

L-am răsucit pe față și pe dos.

Se uitau la haina mea și-o vedeau

pătată, îngălbenită și uzată.

Și ziceau: Ce păcat de ea!

Da! Din vina mea!

Ani întregi am țesut cu fir amar

cu ochiuri dese

și pas rar.

Cu ochi bătucit și apăsat,

așa cum viața mi-a arătat,

când din urmă firele mi-a adunat

și pe față mi le-a dat,

de-am crezut că m-a terminat!

 

Viața începe cu ea,

lacrima!

Lacrima m-aştepta

aici, de ieri.

Dar, azi mi-a venit rândul.

M-a ajuns,

ca un răspuns.

Ea, suferința mea,

tace și face.

Eu, ce să zic?

Nu zic nimic. Doar strig!

Ea mă țese cu fir de viață,

de două ori pe dos și-o dată pe față.

Mă-ntoarce la rândul de jar

De două ori des și-o dată rar.

Mi-a țesut în culorile pământului toate ochiurile gândului.

M-a țesut îndeajuns,

până mi-a ajuns.

De-am crezut că rândul meu s-a dus.

 

Dar ea, lacrima, fără cuvinte-ar vrea

din nou să lase-n urma sa

sămânță din ea.

 

Când eram pe dos

din nou pe rândul de jos,

cu ghemuri pierdute și fire rupte,

cu vârfuri retezate si ochiuri uitate,

atunci Cuvântul, când mi-a venit rândul,

a intrat cu acul Său

în lucrul meu.

Mi-a prins din urmă firul

și l-a înnodat cu-un fir lung de-adevăr curat,

ce m-a măsurat

de m-a-ngenuncheat!

 

Azi mă-ntorc.

Mă-ntorc la rândul scăpat de iertare

Și sar peste două ochiuri de-ntristare.

Las să cadă de pe ac doi pași de mândrie

și o vorbă la mânie.

Apoi, las iar un fir de îngăduință,

cât pot eu mai mult cu putință.

Mai scot pe față un rând și jumătate de bunătate,

până peste poate …!

Apoi, adun pe deget fir lung de răbdare

cât pot eu mai mare!

Și, iarăși scot pe față un adevăr

și-l spun întreg, de-a fir în păr.

Răsucesc șnur gros de dragoste

fără-un ochi de pacoste.

Şi, adaug ciucuri de bucurie,

mulți … să fie!

Și, închei cu un rând întreg de nădejde vie!

 

Haina mea dintr-o bucată

e lată

cât o palmă de viață dată pe față

și pe dos

la spălat,

neapărat!

S-ajungă in curat!

 

Astăzi, e croită în arșița verii

Și spalată-n sângele-ndurării

pe piatra Cuvântului,

în bătaia vântului,

după modelul în care nădăjduiesc.

 

Haina mea curată

azi e-aproape terminată.

Mâine, va fi asortată

la culorile cerului.

Asta, ca să-mi rămână, pe vecie,

mie!

O creație unicat,

pentru un moment anume dat,

de o viață așteptat!

Atunci va fi o zi de gală,

după o mare socoteală!

Voi păși pe un covor roșu-însângerat,

dintr-o bucată dat,

Cât o veșnicie lat.

Voi păși îmbrăcată

într-un alb strălucitor,

dat de Creator.

Și voi avea cununa mea.

Şi în ea, o perlă grea – lacrima!

Grea, cât a fost crucea mea!

 

Lacrima!

Lacrima-i o perlă albă, curată,

cu cerul asortată,

și-n coroană-mi așezată,

pentru o veșnicie data!