Duhuri bune de gură – 2

 

                                                    

(partea a 2-a)

                                            Un credincios de neînţeles!

                                      

Duhul de religiozitate: Nici nu ştii ce ar fi mai de ocolit, un Dumnezeu nemulţumit de oameni, sau oameni nemultumiţi de Dumnezeu!

Sărsăilă: Spui asta, pentru că ai observat şi tu că, atunci când Dumnezeu pedepseşte, o face fără răutate. Dar dacă Dumnezeu ar ajunge pe mâna omului, aştia mici şi răi s-ar purta cu El de-ar uimi cerul cu răutatea şi violenţa lor. Să vezi ce orgolii şi interesele ar ieşi la iveală, de zici că le-a fi furat pământul!

Duhul de religiozitate: Am spus asta despre ei în general, dar mi-aduc aminte în primul rând la ce i-au făcut lui Isus. Doamne! ca să zic şi eu ca ei. De câtă răutate, batjocură, violenţă şi orgolii au dat dovadă nişte oameni, aşa mici cum îi considerăm noi!

Sărsăilă: Chiar vorbeam cu ceva vreme înainte cu unul dintre ai noştri despre momentul din Gheţimani, atunci când Isus a simţit cu toţi porii Lui ce înseamnă să ajungi pe mâna omului. Atunci, ştii momentul, când a prevăzut toată capacitatea de ură, adunată într-un pahar plin de toată răutatea umană exacerbată până la paroxism.

Duhul de religiozitate: Te referi la momentul când a trăit acea agonie extremă în rugăciune, când l-a luat cu transpiraţie cu sânge?

Sărsăilă: Da, dar mă refer şi la ce a urmat, momentele din curtea palatului, când Isus a fost batjocorit, umilit, scuipat, lovit, chinuit, şi apoi pe Golgota răstignit ca un tâlhar. Toate acestea confirmă ferocitatea cu care omul poate taxa intervenţia inclusiv a lui Dumnezeu în povestea lor de viaţă, sau chiar de credinţă.

Duhul de religiozitate: Nu se poate uita acel moment unic care a uimit tot cerul, atunci când ne uitam toţi îngerii şi nu ne venea să credem ce vedem.

Sărsăilă: Da, aproape toţi ne aşteptam ca Dumnezeu, ca Tată a Lui, să intervină într-un fel sau altul.

Duhul de religiozitate: A murit degeaba pentru ei. Nu I-a fost recunoscută identitatea de Dumnezeu. Nu a fost înţeles nici planul de mântuire dorit de Dumnezeu prin Isus Cristos. Astfel că a fost subestimat şi interpretat după bunul plac a celor ce trebuiau să fie primi care să recunoască în El identitatea de Fiul a lui Dumnezeu, fie şi numai prin lucrările făcute de El prin puterea Celui PreaÎnalt.

Nouă îngerilor căzuţi, cum ne numesc muritorii, ne convine asta, chiar dacă trebuie să recunoaştem că oamenii ne-au luat prin surprindere.

Eu cred că nici îngerii de sus nu-i prea înţeleg pe oameni.

Sărsăilă: Ei, nu chiar a murit degeaba! E adevărat, sunt puţini aceia care cred. Ei sunt recunoscuţi ca fiind adevărata biserică a lui Dumnezeu, având valoarea pe care o are o mireasă pentru mirele ei.

Uite, de exemplu, bătrânul ăsta, care ne pune şi acum pe jar şi despre care chiar poţi spune că Dumnezeu aproape l-a uitat pe pământ. Ei bine, mi-am pus gândul să văd câtă răutate ascunde şi câtă credinţă are. La suprafaţă, adică în faptele lui, sau în vorbele lui el nu a scăpat nimic care să poată fi numit răutate. Ăsta-i beton în neprihănire şi o ţine aşa, prin credinţă, de ani de zile.

Duhul de religiozitate: E ciudată credinţa asta a oamenilor pentru noi, îngeri, fie ei cei de sus, sau noi ăştia de jos. De n-am fi văzut puterea ei de-a lungul timpului, am fi zis că e una dintre cele mai mari nebunii de care sunt în stare numai oamenii.

Sărsăilă: Da, sunt în stare de multe, dar nu uita de „contribuţia” noastră majoră de ai învăţa la acele răutăţi sau nebunii, cum le numesc unii.

Duhul de religiozitate: Asta-i altă treabă. Noi nu purtăm vina faptelor sau păcatelor lor. Sunt liberi să facă ce le place. Doar că noi punem umărul.

Sărsăilă: Uite moşul ăsta, relicva asta umană. Dacă strănută unul peste el, îl face afiş pe perete, cât de slab este.

Duhul de religiozitate: Da, îl ştim. Arată ca o relicvă.  Dar, cel mai important lucru este că se numără printre ultimii mohicani, în materie de credinţă.

Totuşi, hai să zicem că dacă şi noi am fi oameni şi am posti cât posteşte el, n-am fi şi noi slabi? Tu nu posteşti şi tot slab eşti, zise el râzând.

Sărsăilă: Ai văzut tu drac gras? zise el şi răse copios.

Păi eu, ca noi toţi, suntem îngeri căzuţi, sau cum zic ei, demoni. Ce am eu în comun cu postul, cu credinţa, cu jertfa, cu rugăciunea?

Duhul de religiozitate: Uite! Îmi place ce văd. E plin de confraţi de-ai noştri prin biserica asta.

Băieţii noştri sunt la lucru, zise el plin de satisfacţie.

Dar se opri repede, pentru că văzu că bătrânul ridică braţele în închinare şi îşi spunea rugăciunea cu lacrimi şi lăuda din toate încheieturile lui pe Dumnezeu. Parcă era ca o torţă vie în rugăciunea lui.

Şi, de parcă asta nu ar fi fost destul, dintr-o dată moşul începu o cântare parcă îngerească. Asta-i făcu pe cei doi îngeri să se uite unul la celălalt.

Sărsăilă: Uită-te la moşu’! Mai un pic şi încinge o horă…, spuse el pe un ton ironic, în dorinţa lui de a nu se lăsa influenţat şi începu să râdă. Ar fi de preferat să încingem noi o horă cu el, o horă din ălea cu strigături.

Duhul de religiozitate: Sau, poate se crede David, care dansase în faţa lui Dumnezeu.

Totuşi, rugăciunea moşului îi făcu pe cei doi să se retragă cam mânioşi, mai ales că aşteptară cam de mult momentul potrivit ca să vadă pe moş că se mai potoleşte, că mai oboseşte, ca ceilalţi.

Sărsăilă: Hai să-l scoatem din ale lui. Să-i distragem atenţia cu ceva.

Duhul de religiozitate: Asta am făcut de mai multe ori şi până ai venit tu. De aceea ai fost chemat. Ai mai multă experienţă.

Sărsăilă: Stai că-i fac eu ceva. Am o idee, zise şi se făcu nevăzut.

Moşu’ cânta şi slăvea pe Dumnezeu cu foc şi fără oprire, parcă-n ciuda îngerului.

După ceva timp, Sărsăilă reveni mânios lângă confratele său.

Sărsăilă: E protejat, zise indignat. Dar, aşteptăm un moment prielnic. Am eu ac pentru cojocul lui.

Duhul de religiozitate: Tu ai venit acum, dar noi suntem lângă el de pe la ora trei noaptea. O ţine aşa, tot într-o rugăciune şi cântări de laudă.

Bine a zis cine a zis că bătrânii nu au somn.

Şi, orice facem nu-i găsim nici o spărtură nici în viaţă, nici în rugăciune. Nu reuşim nici să-i distragem atenţia cu nimic. Nici măcar nu putem să nu apropiem de el. Parcă ia foc în rugăciune. Aşteptăm, însă, ca harul lui Dumnezeu să slăbească, ca să-i cadă zidul protector din jurul lui.

Sărsăilă: Mai este vreunul ca el în biserica asta?

Duhul de religiozitate:  Ca el, nu este. Dar, mai sunt vreo doi tineri, care par a fi la dragostea dintâi, cum îşi zic ei. Dar, o să-l ajutăm şi pe ei să-şi găsească dragostea, cum i-am ajutat pe marea majoritate a tinerilor, zise el şi surâse cu subînţeles. Mai este şi o babă. Şi mai este ăla de colo. El visează să păşească pe tărâmul nostru, crezând că poate să scoată duhurile rele din oameni prin rugăciunea lui. El zice că-i misionar.

Sărsăilă: Mmh, mârâi el.

Are şi el atâta credinţă cât are moşu? Că moşu’ ăsta are putere să se roage ore întregi noaptea şi, dacă e cazul, o ia de la capăt ziua. Şi asta fără să aţipească, fără să se plictisească.

Am mai întâlnit oameni ca el, în decursul secolelor. Partea bună e că au fost rari atunci, iar acum, în vremurile moderne, sunt şi mai rari.

Cât despre cei ce-şi zic misionari şi vor să joace în deplasare, pe terenul nostru, … Să vină!… Îi aşteptăm. Dacă vor, îi aşteptăm chiar cu flori, zise el, având un ton zeflemist.

Duhul de religiozitate: Misionarul, ce să zic de el! Se roagă, e adevărat, dar e departe de puterea în rugăciune şi credinţă a moşului. Bătrânu’ a intrat primul în biserică şi, de când s-a aşezat în rugăciune, o ţine tot aşa. Parcă uită de el şi de alţii. Laudă şi mulţumeşte lui Dumnezeu întruna pentru har şi bunătate şi lui Isus Cristos pentru că i-a iertat păcatele. Nici prin cap nu-i trece că nu a mâncat de ieri.

Ăsta are la activ atâtea zile de post, cât nu au alţii zile de şcoală. Iar de orele de rugăciune, nici nu mai încape vorba. Pentru el rugăciunea este un timp de odihnă. Se ridică de pe genunchi sau de pe scaun de parcă s-ar fi odihnit. Şi mai e şi plin de pace şi bucurie! Astea în condiţiile în care are o viaţă în lipsuri şi o sănătate şubredă.

Sărsăilă: Cei ca el numesc treburile astea jertfă vie pe altarul lui Dumnezeu şi preamăresc sacrificiului făcut de Isus.

Duhul de religiozitate:  Da, nu ştiu ce să zic, ca să nu sune că îl laudă un drac. Dar, parcă e ca un templu viu, ca o jertfă vie pe altarul credinţei. În plus, ceea ce alţii numesc „a-ţi da trupul ca o jertfă vie”, pentru el este o plăcere. Parcă-i tot la dragostea dintâi, dragoste despre care unii abia dacă-şi mai aduc aminte, sau poate doar au auzit despre ea.

Sărsăilă: Ei, lasă că pune umarul şi Dumnezeu, care-i dă putere de a nu se împiedica de anii lui. Parcă-l face să-şi dorească pe an ce trece şi mai mult din ceea ce noi am pierdut, adică cerului. Asta mă enervează, zici că prinde putere ca vulturul. Zici că ne sfidează! E ca şi când ar vrea să spună că Dumnezeu nu l-a uitat pe pământ.

Duhul de religiozitate: Da, aş zice la fel că aşteaptă bătrâneşte, de parcă ar ştie că Dumnezeu nu-şi uită oamenii lui pe pământ, oameni a căror nume l-a scris în cer. Numai pe noi, îngerii căzuţi, cum ne zic ei, parcă ne-a uitat suspendaţi între cer şi pământ.  Şi, în cele din urmă, să sfârşim sub pământul ăsta blestemat!

Sărsăilă: Mă uit la tinerii aştia din biserică şi am impresia că bătrânul ăsta se simte mai tânăr şi mai liber decât sunt mulţi dintre ei.

Duhul de religiozitate: Da, a reuşit să se elibereze de toate chingile acestui pământ, chingi care sunt în mâinele noastre, de altfel. De aceea ne este greu să-i stârnim apucăturile şi firea.

Sărsăilă: Ei, lasă, că se poate cădea şi în ultimele zile de viaţă. Aşa cum unii se pot mântui în ultimele lor zile de viaţă, tot aşa se poate cădea oricând.

Duh de religiozitate: Vezi tu, Tuciurliule, tocmai lucrurile pe care cei mai mulţi dintre creştini le ocolesc cu”sfinţenie” îl fac pe moşu’ tare în materie de credinţă, adică jertfa! El tot timpul s-a jertfit! A făcut-o pentru alţii, a făcut-o în rugăciune şi post şi-n tot felul de faceri de bine.

Sărsăilă: Totuşi, eu cred că tu l-ai pierdut, duhule, nu atât datorită faptelor lui bune pe care le face, care sunt importante şi ele, ci mai ales datorită a tot ce înseamnă pentru el rugăciunea şi postul. Atunci, ai zice că prinde un fir de legătură cu cerul.

Duhul de religiozitate: Mmm, da!  Pentru că aşa cum le este rugăciunea, aşa le este şi viaţa. Aş vrea eu, însă, să te văd pe tine, ce ai face cu unu care este aproape tot timpul cu ochii ţintă spre Dumnezeu. Aşa cum e moşu’ ăsta. Zici că nu trăieşte pe pământ. În plus, este cam uitat de lume, dar şi el a lăsat-o în urma lui, ca şi când nu ar fi avut ce pierde.

Ştii ce urăsc eu cel mai mult când mă uit la el?

Sărsăilă: Ce?

Duhul de religiozitate:  Nu suport lumina din privirea lui. În ochii lui înceţoşaţi de mulţii ani pe care-i poartă pe picioare, străluceşte o lumină caldă. Poţi citi pe chipul lui pacea şi bucuria lui interioară. Asta parcă mă sfidează, parcă mă învinge.

Sărsăilă: Măi Duhule, măi, vorbeşti ca un învins! Bine că nu te-a auzit Înalt Întunecimea Sa. Acum sunt eu aici şi nu mă voi împiedica de un moş! O să-i arat eu ce înseamnă rugăciune!

Duhul de religiozitate: Auzi, tu ai încercat vreodată să te rogi? zise el, încercând să schimbe vorba şi izbucni în ras de ideea ce-i veni.

Sărsăilă: Hai, că asta-i bună şi râse şi el zgomotos.

Duhul de religiozitate:  Uită-te şi la ăştia de pe rândurile din spate, zise el, vrând să schimbe la rândul lui vorba. Asta, pentru că i se desprinse din memorie o imagine în care şi el cândva se închinase şi proslăvise pe Dumnezeu. Era tare de mult de atunci!

Uite-i cum îşi închipuie că stau înaintea lui Dumnezeu, zise el repede, vrând parcă să alunge acea amintire mult prea ştearsă de vreme, pentru el.

Sărsăilă: Mie îmi place ăla, cel care-i cu gândurile pe coclauri şi crede că se roagă.

Duhul de religiozitate: Bine, dar e lângă el unul de-al noştri, duhul de amăgire şi-l ajută să ajungă cu gândul acolo unde şi-a găsit plăcerea cu ceva vreme în urmă.

Sărsăilă: Dar, ce zici de cel cu telefonul în mână? Cică, citeşte din psalmi! Da, confraţii noştri sunt la lucru. Fac o trebă bună. Pe unu au reuşit să-l adoarmă de-a binelea.

Duhul de religiozitate: Du-te şi trezeşte-l, zise el râzând.

Sărsăilă: Ba eu nu! Să-l trezească, cine l-a adormit!

Duhul de religiozitate: Adică, predicatorul! zise el râzând. Are o predică de adormit copii, zise mândru de el, de parcă că ar fi putut chiar să-i dea lecţii predicatorului. Păi, de ce nu! Orice duh de religiozitate se pricepe să vorbească din Biblie, zise el în încercarea de a-şi accentua abilităţile şi competenţa.

Sărsăilă: Păi, dacă a ajuns şi pentru el internetul mai tare ca Biblia! Lasă că-i dăm noi putere spirituală, zise şi râse înfundat.

Asta-i mâna ta, sunt convins. Faci o treabă bună. Ţine-l departe de călăuzirea Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. Să dea cât mai rar pe la rugăciune, sau chiar deloc, dacă se poate. Şi, se poate, completă el sigur pe sine.

Duhul de religiozitate: Da, zâmbi el. Totuşi, mai săptămânile trecute, predicatorul ăsta mi-a cam dat de lucru, când s-a dus direct la sursa de prima mână a predicilor, adică, Biblia, aşa cum făcea altă dată. Dar, nici eu nu m-am lăsat. I-am găsit de lucru, ca să n-aibă timp de pregătire. Şi, i-am arătat o scurtătură, o cale mai uşoară, chiar dacă e o sursă de mâna a doua, cum zic unii.

Dacă voi reuşi să-l aţipeasc pe calea credinţei, ar fi super! Aştialalţi, din biserică, vor dormi de-a binelea. Sau, cel puţin, dacă ar ajunge să fie căldicel în toate. Cel mai mult mi-ar plăcea să fie şi mândru pe deasupra.

Mai mult chiar, am bătut palma cu duhul de înşelare, ca să mă exprim cum zic ei, ca să mutăm hotarele adevărului biblic şi în biserica asta.

 Sărsăilă: Auzi la el, zise el, întorcând privirea confratelui său spre moş. Ce prostie! Să mulţumească pentru anii lui de bătrâneţe! Şi o zice cu o aşa convingere de parcă ar uita câte boli are. Ştiu că e protejat, dar greu mă pot abţine să nu-i dau un junghi sau mai bine un brânci, ca să-şi amintească de artrită şi de celelalte bolile ale lui. Un junghi din ăla sănătos, nu i-ar strica!

Sărsăilă: Ăsta-i din aia pe care Cel PreaÎnalt îl ţine în viaţă pentru că stă în spărtură pentru cei pentru care nu se roagă nimeni, sau pentru cei care zic că sunt cu picioarele pe pământ, dar sunt cu capul în nori.

Duhul de religiozitate: Bine că nu zici şi tu cum spune Biblia lor, pentru aceia, care: „ cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gânduri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat” Sau pentru aceia care „nu au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire …” (Romani 1: 21,28-29)

Sărsăilă: Măi, duhule, mai un pic şi-mi predici, zise el chicotind.

Duhul de religiozitate: Păi nu sunt eu un duh de religiozitate! Eu ştiu Bibia, cum nu o ştiu nici creştinii, aceia care au pretenţii de a fi practicanţi.

În plus, noi toţi, cei cărora oamenii ne spun duhuri rele, cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, se grăbi el să se apere în eventualitatea că va fi pârât.

Îşi cunoştea bine confraţii, că le place să meargă să pârască pe oameni, cum de altfel îi place şi lui. Dar, e bine să fii cu ochii-n patru când stai pe lângă un drac, mai ales că-l vezi şi-l ştii. În plus, ştia că între ei, îngerii căzuţi, nu există prietenie.

Sărsăilă: Dă-i o idee, poate vrei să se roage pentru tine, ca să te pocăieşti, zise el, izbucnind în râs.

Duhul de religiozitate: Mmm da, zise el făcându-se că râde, dar uitându-se mai bine spre el ca să-i înţeleagă gluma. Ştia că nu e bine să glumeşti cu un drac pe tema asta. Asta, pentru că toţi dracii urăsc cuvântul acesta.

Pocăinţa este unul dintre cele mai urâte lucruri pentru ei, îngerii căzuţi. El ştia că dracilor nu li se dăduse de către Dumnezeu harul de a se pocăi. Acest privilegiu a fost dat doar oamenilor. Nimeni din tot universul nu primise acest har de a se întoarce la Dumnezeu, prin pocăinţă, după ce a comis fărădelegea faţă de El. Doar ei, oamenii! Acesta este unu dintre marile motivele pentru care duhurile căzute îi urăsc pe oameni.

Duhul de religiozitate considera şi el asta ca fiind o nedreptate de dimensiuni cosmice. Toţi au păcătuit, toţi au căzut în păcat şi îngerii şi oamenii. Atunci, logic ar fi ca toţi să aibă privilegiul de a se pocăi de păcatele şi nelegiuirile lor, să aibă favoarea de a-şi recunoaşte vinovăţia şi starea de păcat şi să fie iertaţi de Dumnezeu. În plus, îl deranja ideea că iadul a fost făcut doar pentru îngerii căzuţi, nu şi pentru oameni.

Pentru o clipă venise peste el avalanşa de întrebări pe care le purta în el, cu toată împotrivirea şi revolta pentru faptul că Isus Cristos, Fiul Celui PreaÎnalt nu a murit şi pentru ei, îngerii. Asta o considera o nedreptate făcută lor, îngerilor căzuţi şi o favoare nejustificată şi fără noimă făcută oamenilor.

Sărsăilă: Mie îmi place când zice că „Dumnezeul acestui veac, i-a orbit”, aduse din nou vorba. Sună mai bine! Satan, stăpânul nostru, e recunoscut ca Dumnezeu!

Duhul de religiozitate: Vrei să spui despre versetul acela din 2Corinteni 4:4 „ pentru a ceia a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui, Cristos, care este chipul lui Dumnezeu.”, zise el, neputând să se abţină să nu se laude cu faptul că ştia Biblia mai bine decât el. Îi plăcea să se laude. N-a rezistat niciodată la tentaţia de a nu se lăuda.

Uite, nici asta nu-mi place, îşi zise el în gând. De ce să nu spun, să scot în evidenţă ceea ce am bun. Ce ideea e aia, smerenie! O prostie!

Dar fuseseră întrerupţi de moşu’ din nou. Se ruga plângând, pe înfundate, de se cutremura tot, de ziceai că i-a murit măsa. Se ruga cu durere pentru cei căzuţi.

Sărsăilă: Uite, şi la ăsta! Ce prostie să te rogi pentru alţii. Fiecare are viaţa lui şi e liber să facă ce vrea cu ea. Libertatea presupune responsabilitate, asta îşi spun ei unii altora. Şi ce dacă cineva a greşit faţă de Dumnezeu? Din greşeli, se învaţă! În plus, se spune că nu pot oamenii să greşească, pe cât poate Dumnezeu să-i ierte! Aşa că, ce se amestecă bătrânu’ asta în treburile altora!

Îşi întoarse spatele scârbit şi plecă. Privi satisfăcut prin jur cât de bine se decurcau confraţii lui cu aproape toţi din biserică. Unii, mai tineri, vorbeau între ei despre meci, câţiva adolescenţi erau cu gândul la ce văzuseră până noaptea târziu pe net, majoritatea batrânilor clipoceau a somn, îi cam plictisea predica. Mai auziseră acest subiect de multe ori în decursul anilor. Privi spre câteva tinere şi îşi frecă bărbia. Îi plăcea rochiile lor care puneau perfect în evidenţă trupul lor apetisant.

Dar , după un timp, îl auzise pe duhul de religiozitate, care-l chemă.

Duhul de religiozitate: Uite-l, cum se ridică o palmă de la pământ în timpul rugăciunii. Acum îl laudă pe Isus Cristos pentru jertfa Sa de la Golgota, mulţumindu-i că a murit pentru el şi recunoscându-l ca Domn şi Mântuitor.

Ăsta a depăşit treptele de bază ale rugăciunii şi a trecut de rugăciunea inimii şi chiar de cea de sine mişcătoare şi de cea văzătoare şi văd că încă mai urcă spre alte trepte.

Sărsăilă: Mmh, e din ăia!

Duhul de religiozitate: Ei, acum nu s-a ridicat mult, s-a reţinut, din smerenie. Să-l vezi acasă! Uneori se poate ridica de la pămant în timpul rugăciunii mai mult de trei pălmi de la pământ. Dar, am eu grijă să-l readuc repede cu picioarele pe pământ! Stai puţin, să vezi ce i-am pregătit eu!

Sărsăilă, te las pe tine cu el. Nu mai e mult şi se termină slujba. Eu mă duc înainte înaintea lui la cocioaba sa, ca să-i pregătesc o surpriză. Între timp trec pe la un tânăr pe acasă, că l-a cam apucat în ultima vreme  interesul pentru Isus şi jertfa Sa.

Sărsăilă: Du-te liniştit. Moşu’ e pe mâini bune!

Duhul de religiozitate: Sunt convins! Ştiu că eşti priceput. Îţi sunt recunoscute abilităţile. Aşa că, îmi pun frumoasa-mi coada pe spinare şi îmi iau zborul!

Rămâi cu bine, duh rău! zise el, luându-şi zborul şi lăsând în urma lui mai multe hohote de râs.

 

Continuare în partea a 3-a Un Isus de neînţeles: „Evanghelistul: Suferinţa, jertfa? Cine nu le-ar ocoli. Cei mai mulţi dintre noi le-ar ocoli cât ar putea mai mult. E uşor de înţeles de ce. Unii spun că ea, suferinta, este…” (Categoria Dumnezeire)