Diavoli fără dubii – 3

                                                  

                                                            

(partea 3-a)

                                      Când diavolul recunoaşte şi omul, nu!

 

Avocatul: Repet, de ce crezi tu că satan ar fi dat tot ce are, toată stâpânirea şi autoritatea pe care o are doar pentru închinarea unui simplu om?

Ce ştia satan şi nu ştiau oamenii? Şi nu ştii nici tu!

Pentru că nimeni nu poate spune despre satan că ar fi fost prost, sau că ar fi fost un prost negociator. Biblia spune despre el că era un heruvim ce „ajunsese la cea mai înaltă desăvârșire, era plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe”.

Cu siguranţă că ştia şi ştie să negocieze, cum noi, oamenii, nu ştim! Fii sigur de asta! Sper că orgoliul tău de om nu te împiedică să laşi această posibilitate. De fapt, eu cred că el negociează cu fiecare om în parte şi oferă în funcţie de ce poate da fiecare persoană, păstrându-şi partea leului.

Avocatul: Ştii ce ştia?

Procurorul: Te pomeneşti că îmi spui tu ce ştia satan?!

Avocatul: Nu-ţi spun eu.  Îţi pot spune cei ce îl cunosc cel mai bine pe satan, adică duhurile ce îi sunt subordonate. Duhuri ce aparţin lumii spirituale, dar au reşedinţa temporară pe pământ. Şi ei ştiu exact acelaşi lucru pe care îl ştie şi satan, şeful lor. Despre ei vorbeşte Biblia.

Dacă satan a fost mai şiret şi a pus problema într-un mod meşteşugit, cu iz de şiretenie, încercând să aducă îndoială, duhurile de sub autoritatea lui spun deschis cine este Isus, fără echivoc, fără dubii şi fără să le fie prea frică de eventuale consecinţe venite din partea şefului lor, satan.

Din această perspectivă, să nu-mi spui, procurorule, că duhurile simple ştiau cine a fost Isus şi satan nu ştia. Asta ar însemna că ele ar fi putut şti mai multe decât însuşi şeful lor, satan. Asta sună ca o ofensă adusă lui satan, ca şef. Ceea ce nici în glumă nu se poate accepta. Nu-mi imaginez că, la câtă mândrie are acestor tartor, vreun subaltern ar îndrăzni să-l subclaseze tocmai pe el!

Uite ce spune unul ca el, adică un demon, zise avocatul, deschizând Biblia: ”<<Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădești? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu”>>  Isus l-a certat și i-a zis: <<Taci și ieși afară din omul acesta!>> Şi dracul, …. a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău. Toți au fost cuprinși de spaimă și ziceau unii către alții: <<Ce înseamnă lucrul acesta? El poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate, și ele ies afară!>>” (Luca 4:34-36)

Avocatul: Cu alte cuvinte, dracii Îl recunosc ca fiind Sfântul lui Dumnezeu.

Procurorul: Dar, nu uita că dau şi un indiciu important, adică „ Isuse din Nazaret”. Poate că dracii Îl cunosc pe Isus din Nazaret, de vreme ce-L identifică ca fiind de acolo.

Avocatul: Dar atunci, de ce Îl recunoșteau ca fiind ”Sfântul lui Dumnezeu”? Pentru că, la acea vreme, Isus nu era încă suficient de cunoscut, nici măcar printre ai Săi.

În plus, timp de trei ani te mai poți abţine de la păcate vizibile, dar în treizeci și trei de ani ai suficient timp să aduni păcate care să te descalifice de la sfințenie. Și totuși, demonii Îl numesc ”Sfânt” și, mai mult, ”Sfântul lui Dumnezeu”. Asta, în timp ce oamenii l-au calificat în multe feluri, dar ca fiind sfânt, nu prea! De vreme ce l-au omorât, înseamnă că au găsind vină în El. Potrivit Legii lui Dumnezeu, dacă cineva încălca o singură lege, le încălca pe toate! Deci, dacă ar fi găsit o singură vină în El, numai sfânt nu mai putea fi considerat.

Procurorul: Dar, poate că unii draci, au vrut să-L măgulească, numindu-L ”Sfântul”, fie El și a lui Dumnezeu. Flatarea se poartă și printre oameni, de ce nu s-ar purta și printre demoni. Dar, asta nu înseamnă că era recunoscut ca fiind Fiul Lui Dumnezeu. Că, de fapt, asta era și este problema!

Avocatul: Unii demoni erau și mai specifici, parcă știind că vor fi unii ca tine și atunci și acum, oameni care nu Îi recunosc divinitatea. Uite ce spune unii „colegi” de breaslă de-ai lor, atunci când sunt deranjați, fiind izgoniți din locurile lor călduțe: ”Din mulți ieșeau și draci, care strigau și ziceau:<< Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.>> Dar El îi mustra și nu-i lăsa să vorbească, pentru că știau că El este Hristosul.” (Luca 4:41)

Subliniez, zise avocatul, cuvântul: ”știau că El este Hristosul ”!

Procurorul: Ei, de parcă n-ai știi și tu că dracii mint!

Avocatul: Crezi tu că dracii au făcut front comun unii cu alții și s-au sfătuit între ei să depună mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, numindu-L ”Fiul lui Dumnezeu”?

Procurorul: Totuşi, nu cred că ar trebui să pui mare preţ pe ce spune un drac!

Avocatul: Ei bine, uite ce spune un demonizat, ce avea o legiune de duhuri necurate în el și care stătea prin morminte, hăituit de demoni și izolat de oameni. Eu nu-i văd pe draci făcând front comun de dragul artei de a minţi şi nici pe omul demonizat nu-l văd în stare făcând înțelegeri cu dracii. Ascultă ce scrie:”Când L-a văzut pe Isus de departe a alergat, I s-a închinat și a strigat cu glas tare:<< Ce am eu de a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui  Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești?>> Căci Isus îi zicea:<<Duh necurat ieși afară din omul acesta! >> Și Îl rugau stăruitor să nu-i trimită afară din ținutul acesta! …<<Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei. …>>Și Isus le-a dat voie.” (Marcu 5:6-8,10,12,13)

Ai reținut și aspectul, acela că dracii I s-au închinat! Asta nu-ţi spune de o autoritate?

Crezi, tu, că au făcut-o, așa, pentru derutarea adversarului?

În plus, reţine şi aspectul deloc de neglijat că „Isus le-a dat voie”! Nici asta nu-ţi vorbeşte de o autoritate?

Procurorul tăcea şi îşi privea prietenul cu zâmbetul pe buze.

Avocatul insistă: „De ce crezi tu că I s-au închinat? Asta în condițiile în care șefu’ lor direct, satana, este ”stăpânitorul lumii acesteia” şi în condiţiile în care ”Prințul lumii acesteia” pedepsește aspru orice abatere de la porunca lui, cu atât mai mult când vine vorba de închinare. Fii convins, că diavolul șef, ”dumnezeul veacului acestuia” nu glumește când vine vorba de închinare. El ar vrea ca toți să i se închine numai lui!

Vezi tu, prietene, problema închinării este problema cheie, atât în cer cât și pe pământ. 

Procurorul dădu din cap aprobator.

Avocatul: După părerea ta, de cine crezi tu că i-a fost mai tare frică duhului? I-a fost mai frică de Isus, sau de satan?

Eu zic că, dacă i-ar fi fost mai frică de șeful lui direct, satan, duhul Îl putea ignora pe Isus sau chiar ataca, băgând frica în El, cum a făcut-o şi o face cu alți oameni.

Și, mai zic că, dacă Isus nu se credea stăpân pe situație, un minim de precauție L-ar fi făcut să se abțină de la lucruri care-L depășeau și care L-ar fi putut pune în situații de-a dreptul jenante. Fie asta şi pentru că nu-i de glumit, sau de încercat puterile cu un demon sau un demonizat și în nici un caz cu o legiune de demoni!

Nu crezi tu că ar fi fost mai normal să nu I se închine, dacă le-ar fi fost mai frică de satan? Ei s-au închinat, însă, lui Isus ca unei autorități superioare şefului lor, una pe care şeful lui direct, satan, nu o putea ignora, nega sau exclude!

Avocatul se opri câteva secunde, apoi îşi întrebă prietenul mai în glumă mai în serios: „Totuşi, zi cu voce tare ce-ţi spune logica, pentru că, se pare, ai cam uitat ce spune Biblia!”

Procurorul: Ei, eu şi Biblia! zise el ca pentru sine, în timp ce îşi îndreptă spatele şi se aşeză mai bine pe scaun.

Avocatul: După părerea mea, măi Grig, dracii cunosc mai multă Biblie decât tine și decât mine și cunosc pe ce lume sunt, fie ea cea materială sau cea spirituală.

În plus, ei își cunosc inclusiv viitorul, adică ei ştiu unde vor ajunge şi faptul că vor fi chinuiți. Unde crezi că vor fi chinuiți? …în cer, pe pământ, sau în alt loc? Dacă ai citit Biblia, după cum pretinzi, sigur ştii! Spun asta, trecând cu vederea că intri în dezbatere cu pretenția că ți-ai făcut temele, că ai citit ”dosarul”, zise avocatul apăsând pe pedală!

Procurorul: Cine știe ce-o mai fi și cu dracii? Eu nu cred în iad, dacă asta sugerezi. Nu cred că un Dumnezeu bun face lucruri rele, așa cum încerci tu să prezinți lucrurile, zise procurorul vizibil iritat.

Avocatul: Măi prietene, tu, cu necredința ta, ai rămas în urma dracilor. Știi de ce spun asta? Pentru că dracii cred! Crezi tu lucrul ăsta?

Uite, un verset din Biblie cu dedicație pentru tine, și cei ca tine, verset care spune: ”Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci, dar și dracii cred … și se înfioară!” (Iacov 2:19)

Ce zici tu, de ce se înfioară dracii? Se înfioară de plăcere sau la gândul că vor fi pedepsiți și chinuiți?

În plus, de cine crezi tu că vor fi ei chinuiți? zâmbi şcolăreşte, avocatul.

Procurorul: Ei, na! Drac chinuit! Te pomeni, că vrei să spui că vor fi chinuiți de oameni. Asta așa, ca să-și ia revanșa, zise prietenul râzând cu poftă și mai trase o gură de bere.

Avocatul: Stai că te ajută chiar dracii să răspunzi. Au spus-o chiar ei și este ușor de dedus de vreme ce L-au recunoscut ca pe o autoritate superioară șefului lor, satan. Ai fost atent când demonul a zis: ”să nu mă chinuiești”. Și în altă parte spune: ”Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme?” (Matei 8:29)

Asta ție nu-ți vorbește despre autoritatea lui Isus asupra demonilor atât aici, în lumea materială, dar şi  în cea spirituală? Asta pentru că, o fiinţă spirituală poate simţi  „chinul” în modul lui specific, diferit de cel al omul, adică, putem vorbi de un chin spiritual, într-o lumea spirituală.

Cu alte cuvinte, dacă tu ai prinde un demon, absurd vorbind, şi ai vrea să-l pedepseşti, să-l chinui, pentru că ţi-a făcut cine ştie ce rău, ce ai putea să-i faci? Eu zic că nu poţi să faci mai nimic, fie şi numai pentru că este o fiinţă spirituală.

Procurorul: Eu zic că pot, totuşi, să fac ceva.

Avocatul se uită surprins la prietenul său, dar tăcu.

Procurorul: Pot să mă fac „frate cu dracu’, până trec puntea”! zâmbi şi trase cu ochiul către prietenul său, Ilie. Cine a spus vorba asta, posibil că ştia că se poate! continuă el, râzând cu poftă ! Oare, nu cumva ştim şi noi vorba asta încă din tinereţele noastre, ca să nu mai spunem de termenii de adevărată fraţietate pe care îi primeşte această afirmaţie în munca noastră judiciară!

Râseră amândoi una bună de gluma lui Grig, procurorul, dar şi de câteva întâmplări în care şi-a băgat dracu’ coada, creîndu-le probleme. Dar, în timp, aceste amintiri au devenit motive de glume şi râsete.

Procurorul: Aşa că, Ilie, eu zic că nu-i rău să te ai bine şi cu dracu’! Zic asta pentru că Isus al tău, se pare, că nu-i prea avea la inimă, de vreme ce îi cam scotea afară şi-i mai trimitea şi în pustiu, în locuri fără apă.

Avocatul: Dar, ce ai zice tu, dacă te-ai avea bine cu Isus? Mai ales că nu-i bine să te ai rău cu Şefu’ tuturor instanţelor judecătoreşti! zise el mai în glumă, mai în serios. Dar, schimbă tonul după câteva clipe.

Tot ce ţi-am spus, ar trebui să te ajute să crezi, subliniez, să crezi cu adevărat că Isus este Autoritatea supremă în toate şi peste toţi. Autoritatea supremă și singura în cer și pe pământ, asta pentru că este Dumnezeu! Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat!

Tu te îndoieşti de asta, dar cei care văd mai bine ca tine, adică duhurile, cunosc şi recunosc identitatea lui Isus. Altfel, Isus nu le-ar putea porunci cu drept de suveran, iar ele nu ar fi obligate să I se supună.

Sper că ai observat că acele fiinţe spirituale Îi cer permisiunea de a face ceva. Crezi că ar face asta, dacă nu ar avea frică de El?

Aş vrea să îţi subliniez ideea că nu sunt doi Dumnezei scriși cu majuscule. Satan face pe șeful, face pe ”dumnezeul acestei lumi” pentru o perioadă de timp și în măsura în care Îi permite Dumnezeul adevărat.

Procurorul: Ei, hai măi avocatule! De unde să știu eu ce văd cu adevărat demonii în Isus, sau ce cred ei cu adevărat despre El?! Una este ce afirmi şi alta este ce crezi!

Avocatul: Vrei să știi ce cred dracii? Ia ascultă: ”ne-a ieșit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire… Roaba aceasta s-a luat după Pavel și după noi și striga: <<Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii.>> Așa a făcut mai multe zile. Pavel necăjit, s-a întors și a zis duhului:<<In Numele lui Isus Cristos îți poruncesc să ieși din ea.>>” (Faptele apostolilor 16:16-18)

Deci, acel duh de ghicire, duh care aparține cohortei de duhuri căzute, adică, diavolilor, face de cunoscut, prin gura roabei, trei lucruri: în primul rând, faptul că apostolii lui Isus sunt robi ai lui Dumnezeu; în al doilea rând, pe Dumnezeu Îl recunosc ca fiind Dumnezeu Cel Prea Înalt; al treilea aspect, duhul recunoaște că s-a vestit calea mântuirii.

Cu alte cuvinte, înțelegem că în lumea spirituală este recunoscută propovăduirea Bibliei, a mântuirii oamenilor inclusiv de către ucenicii lui Isus.

Dar, ceea ce ei, ucenicii, au spus atunci în cuvinte, noi astăzi avem în formă scrisă, adică, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, duhurile din lumea spirituală recunosc Biblia ca fiind calea spre mântuire a oamenilor.

Oare, or fi știut duhurile căzute mai multe decât tine, prietene? Spun asta pentru că ele cunosc și recunosc Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia ca fiind calea spre mântuire, zise Ilie, privindu-şi prietenul. Oare, de unde or fi ştiut?

Procurorul: Nu știu ce să zic de Biblie. Am citit-o odată și m-a plictisit. De fapt, nu știu dacă am terminat-o.

Avocatul: Da, prietene. Scopul lui Satan este să țină omul în ignoranță față Biblie, față de persoana și autoritatea lui Isus și, respectiv, față de autoritatea primită de ucenici în Numele lui Isus. Satan și îngerii lui câștigă teren atunci când seamănă ignoranță și frică printre oameni. Biblia spune deschis că: ”noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva puterilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, și împotriva duhurilor răutăților care sunt în locurile cerești.”(Efeseni 6:12)

Totuși, aș vrea să nu treci ușor cu vederea, faptul că Isus are atât puterea cât și dreptul de a-Şi transfera propria autoritate spre ucenicii Săi. Aceștia puteau, și pot, scoate duhurile rele din oameni. Ştii cum? Simplu:  în numele Lui!

Ce zici de faptul că se poate porunci demonilor „În numele lui Isus!”? Aşa cum spunem şi noi, în practica judiciară, spunem: „În numele Legii, eşti arestat!”.

Reţine faptul că, l-a rândul lor, numele acestor ucenici era și este, recunoscut ca autoritate în lumea spirituală. În Faptele apostolilor este specificat un episod semnificativ în acest sens: ”Niște exorciști, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând:” <<vă jur pe Isus, pe care-L propovăduiește Pavel, să ieșiți afară!>> Duhul cel rău le-a răspuns:<<Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu, dar voi, cine sunteți?>> Și omul acela în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi și i-a schimonosit în așa fel, că au fugit goi și răniți din casa aceea.” (Faptele apostolilor 19:13)

Procurorului i se păruse haslie această întâmplare şi râse pe înfundate.

Cu alte cuvinte, adevărații ucenici a lui Isus, care au fost împuterniciți și trimiși să-L reprezinte, puteau face ceea ce a făcut și El. Ba chiar mai mult.

Procurorul: Mai mult decât El?!

Avocatul: Păi, uite ce spune Însuși Isus ucenicilor Săi: „ Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl: şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. (Ioan 14:12-13)

Observă, te rog, că se duce la Tatăl. Tatăl este în ceruri. Deci, se duce în lumea Tatălui, care este şi lumea Lui şi de unde a venit pe pământ şi s-a întrupat.

Mai reţine un lucru, acela al atitudinii Tatăl faţă de Isus: „L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.” (Efeseni 1:20-23)

Acum, uite o paralelă frumoasă cu Lucifer, care îşi zicea  în inima lui: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.”(Isaia14:14)

Procurorul: Hai măi, avocatule, că m-ai urcat prea sus şi ameţesc. Să coborâm, că mie îmi place să fiu cu picioarele pe pământ.

 

 

Continuare în partea a 4-a

(fragment din partea a 4-a: De unde a venit Isus? „Pentru că tot ai adus vorba de ucenicii lui Isus, adică despre cei ca tine, eu cred că ar trebui să vă vedeți de treaba voastră, să credeţi tăcut şi să…”) (Categoria Dumnezeire)