Femeia între slavă şi sclavă – 2

 

(Partea a 2-a)

                             Lena

 

Nici el nu spuse nimic. Tristeţea din glasul ei pe un fond, parcă, de revoltă interioară, îl făcu pe bărbat să bată în retragere. Nu i se părea potrivit să mai amestece numele lui Dumnezeu în această discuție, dar nici să-i zgândărească mai mult sufletul. Ar fi vrut să-i spună că i se potriveau brațele unui singur bărbat, care să știe să-i pună în valoare atât trupul, cât, mai ales, sufletul.

Dar, se abținu să mai spună ceva. Și-a dat seama că nu-i va fi ușor să o convingă, bărbat fiind! Și parcă își pierduse argumente în fața ei. S-a văzut depășit de situație.
Dar știa că Dumnezeu nu este depășit nici de data asta. Așa că, se gândi el, am să mă rog pentru ea ca s-o ajute. Parcă începea să o înțeleagă mai bine pe soția lui, care se ruga de atâția ani pentru femei ca ea.

Da, e adevărat ce se spune, se gândi el, că cel mai nefericit om este acela pentru care nu se roagă nimeni.

Și mai știe că singurul care poate să convingă de starea omului este Duhul lui Dumnezeu. Numai El poate să schimbe gândirea și inima omului, indiferent de sex. Asta știe din experiența lui pentru că nici el n-are cu ce să se laude în fața lui Dumnezeu. Nici trecutul lui nu e cu nimic mai bun ca prezentul ei și că nici el nu a fost ușă de biserică.

Dar știe că o femeie i-a dat viață, altele i-au rupt inima, iar alta, acum, e sufletul lui și în alta, fiica lui, se regăsește cu tot viitorul lui. Unele l-au tras în jos, spre iadul vieții lui, dar alta l-a ridicat și l-a adunat în ”grădina vieții lui” și, mai ales, l-a îndreptat spre Dumnezeu.

El credea în puterea iubirii. Totuși, știa că nu ea, soția lui, l-a schimbat. Dumnezeu este singurul care poate schimba cu adevărat din temelii și pentru totdeauna un om din modul lui de a gândi, de a vedea lucrurile. Această schimbare este valoroasă, pentru că rămâne până la sfârșit.

Da, își zisese în gând, Dumnezeu are întotdeauna un as în mânecă, la orice problemă. O va ajuta! Un as care schimbă regulile chiar în timpul jocului.

Mai mult, El a schimbat chiar “jocul”, aducând lucrurile, prin Iisus Hristos, la începuturile începutului, la momentul în care între ea și bărbat nu erau diferențe de ierarhie valorică, în care ea era iubită și respectată. El poate aduce lucrurile la punctul în care bărbatul să mai poată să spună: „Iată, în sfârșit…”, atunci când își vede femeia așteptată, dorită, căutată. Atunci, şi numai atunci, ea poate să fie într-adevăr un ajutor potrivit, nu un apendice de care te poți lipsi, fără să simți vreo pierdere. Un ajutor ptrivit, dar fără ca prin a aceasta ea să plătească un preț de sclavie.

Și-ar fi dorit să scrie un articol pentru ziarul la care lucra, dar parcă era în fața unui fenomen mult prea necunoscut pentru el, chiar dacă citise și își adunase destul material informativ, inclusiv date statistice privind fenomenul „celei mai vechi meserii”. Dar el nu vroia să mai adauge încă un articol la numărul destul de mare de articole, care au abordat această temă, cea a „damelor de consum”, a ”damelor de companie”. Cum nu vroia nici să vorbească despre a nu știu câtea fată “parașută!”, care îngroșa numărul celor care „fac trotuarul”.  El ar fi vrut să prezinte acest aspect social din perspectiva umană, nu din cea infracţională, să le întindă chiar o mână de ajutor, să scoată ca din foc pe cât mai multe dintre ele.

Şi-ar fi dorit să o poată chema Magdalena, pe numele ei adevărat, sau Lena, cum îi spunea soţia lui încă de când erau micuţe. Dar, viața le-a despărțit.

A înţeles că nu putea să facă prea mult pentru Roky. Îi respecta alegerile. Spera, însă, împreună cu soția lui că într-o zi o să sune telefonul și o să-i surprindă. Până atunci, le-a rămas doar rugăciunea și așteptarea.

Ea îl privea tăcută. Nu a înțeles ce vrea, dar a înțeles că el nu era interesat de ea, ca femeie. Ochii li se întâlniră și un surâs apăru pe fața ei.

Nici nu băgase de seamă că fata era gata de plecare.

Ea:  Mulțumesc.  Aproape că aș putea spune că m-am odihnit, încheiase ea întâlnirea lor, bucuroasă că a nimerit un client de care a putut scăpat ușor și repede.

El porni mașina și o duse la colțul străzi, pe marginea trotuarului, acolo unde a găsit-o și unde ea așteapta.

Se priviră, își zâmbiră și se despărțiseră spunându-şi unul altuia doar din priviri  un „la revedere!” trist.

„Totuşi, niciodată nu se ştie”, îşi zise el şi gândul i se duse la Dumnezeu, pe care-L ştia că nu oboseşte aşteptând şi nici lipsit de soluţii la probleme.

………………………………………

Pe drum, la întoarcere, îl încercau sentimente amestecate de dezaprobare, de milă, însă și de respect pentru sufletul ei mult prea rănit de viață. Dar, își reținu în sinea lui un sentiment de mândrie, acela că este bărbat.

Totuși, nu ar fi vrut ca acest lucru să fie un motiv de a se poziționa cu ea în două tabere beligerante.

S-a așezat mai bine în scaun, dorindu-și să ajungă cât mai repede acasă. Pornind motorul, zâmbi și apăsă pe accelerație. Spre casă!

Dar, înainte de asta, trebuia să ajungă dimineața la timp la aeroport și, în plus, să înapoieze mașina închiriată. Îl așteptau sute de kilometri. Dar, gândul că era așteptat acasă îi animă dorința de a se grăbi.  Îi era drag obiceiul femeii lui de a se ghemui la pieptul lui, bucurându-se de mirosul lui inconfundabil, în timp ce se ridica pe vârful picioarelor, pentru a-i șopti discret: „În sfârșit, ai venit!”

Așa a fost și de data asta, când a ajuns acasă. Bucuros că a văzut-o din nou, uită de oboseală. O strânse la piept, o mângâie și o sărută pe păr, pe părul ei negru lucios, care lăsa să se vadă câteva fire albe ca de zăpadă. Tăcu! Dar nu-și putu opri gândul, care-l făcu să zâmbească: „oare câte dintre firele astea albe i-o fi făcut eu?”, își zise în gând. Îi revăzu cărarea pe mijlocul capului, o cărare dreaptă. Așa îi plăcea ei să-și poarte părul. Și, de fapt, în tot ce făcea, alegea calea dreaptă. De când a fost mică și intrase la ei în casă, cea căreia îi spunea „mamă”, o pieptănase cu cărare pe mijloc. Își dorea astfel ca „fata ei” să-și aducă aminte, în fiecare dimineaţă, când se pieptănă, că are de ales zilnic între o cărare dreaptă și multe alte cărări. Depindea de ea, ce alege. Dar, îi amintea câteodată că alegerile noastre ne definesc viața și viitorul. Iar ea a făcut din alegerea cărării drepte un principiu de viață.

Și, asta-l făcea pe el fericit. Îi dădea încredere. Dumnezeu i-a dat-o ca pe o comoară. I-o dăsuse ca pe o coroană!

Îi plăcea să se laude cu ea, cu ce este, cu ce face, cu obiceiurile ei, cu drăgălășeniile ei, iar când se lovea de limitele ei, le depășea glumind, amintindu-și ca și el le are pe ale lui.

Tăcerea dintre ei fusese întreruptă de curiozitatea ei, dar și de faptul că simțea un vag miros de țigară.

Ea: „Ai găsit-o?”

El: Da, răspunse el scurt. M-a ajutat să fiu sigur de asta tocmai semnul de pe mâna ei stângă. Acum, e-o femeie în toată firea.

Ea: Sunt curioasă, ce reacție va avea când va citi ce am scris pe cartea ta de vizită, din plic. Oare o va convinge acel „Vino acasă!”? Acum parcă îi părea rău că nu a mai scris și că-i e dor de ea. Avusese rețineri, ca să nu-i fie luate cuvintele ca “sentimentalisme siropoase”. Sau măcar să-i fi spus că tatăl lor s-a dus și el și nu mai are motiv de îngrijorare și reproș.

Tristeţea de-o clipă din privirile ei s-a risipit, însă, când o văzu pe fiica lor, Magdalena, sau Lena, cum le plăcea lor să-i spună, alergând spre ei cu bucuria unui copil care primește ce așteaptă.

El o luă în brațe și mulțumi lui Dumnezeu în gând pentru femeia și familia lui, pe care nu o merita, dar care îl motiva să meargă mai departe.

Când a înțeles mai bine cam cum e cu Creștinismul, L-a iubit mai mult pe Isus Hristos pentru că a văzut multe trăsături comune între femeie și Duhul lui Dumnezeu. Duhul Său cel Sfânt este duh de viață. Inclusiv Cuvântul lui Dumnezeu fără acest Duh este ”slovă moartă”. Iar, slova omoară, doar Duhul dă viață. Femeia și menirea ei este legată, de asemenea, de noțiunea de viață. Fără a face din aceasta un titlu de glorie deșartă, “partea femeiască” este una din condițiile majore ale însăși existenței și continuității spiței umane.

În plus, ea, femeia, imaginea frumuseții, este rațiunea și motivația principală a comportamentului masculin, atunci când vorbim despre iubire. În numele iubirii și al interesului pentru femeie s-au declanșat conflicte, războaie, crime și sinucideri.

Ea este cea care atinge prin sufletul ei coordonatele schimbării și ale misterului, ale sensibilității, dar și ale puterii, tot așa cum ating degetele unui bărbat coardele unei harpe. Numele de femeie este asociat cu variația anotimpurilor sau cu cea a vremii. Dar, Însuși Iisus Hristos aseamănă Duhul lui Dumnezeu cu vântul, idee care ne trimite cu gândul la schimbare și neprevăzut. El spune: „ vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce.”

În plus, unde găsești mai multă blândețe, răbdare, iubire, capacitate de sacrificiu matern, gingășie etc.! dacă nu la femeie, mai ales la cea în care simțul matern atinge nivelul chemării supreme. Însuși Dumnezeu iubește cel mai mult aceste lucruri.  Şi, poate, nu întâmplător a făcut ca Duhul Său cel Sfânt să fie generatorul tuturor trăsăturilor care definesc aceste lucruri și multe altele de genul acesta, pe care le găsim din plin la femeie, mai ales la aceea care se împlinește ca mama, în adevăratul sens al cuvântului.

Încă de la început, de când a înțeles ce înseamnă credința în Isus Hristos, L-a iubit pentru aceste lucruri, iar pe diavol la urât! Asta pentru că, în primul rând, a întins mâna spre om, spre ”cununa creației” lui Dumnezeu, ca să și-l facă trofeu pentru el, pentru propriul orgoliu și interes. Un trofeu câștigat pe nedrept și prin înșelăciune, pe care apoi îl aruncă descalificant în ruină. L-a văzut un oportunist, căruia nu-i scapă nici o ocazie de a fura, dacă-i posibil, tot capitalul dumnezeiesc investit în om de Creator, toți talanții dați de frumusețea fizică și inteligența umană. Și-a dorit și prin aceasta să  îndepărteze pe om de la adevărul despre tot ce ţine de fiinţa umană, de la dreptul omului de a fi stăpân peste pământ și de la principiile morale care dau sens vieții sale. În plus, nu s-a sfiit să-i arunce pe mulți în colțuri de existență fără direcție, uneori în abisuri fără speranță.

Parcă a simțit un fior de iubire și mai profund pentru Cel ce a creat pe om, gândind că pe Isus Hristos, Cuvântul Său întrupat, L-a expus lumii pentru a fi judecat, interpretat, batjocorit, umilit și omorât, dar pe Duhul Sau L-a ferit de mâna și privirea oamenilor, nepermițând nici măcar să fie întristat. Iar dacă îndrăznește cineva să ofenseze pe Duhul Său cel Sfânt, această atitudine nu i se va ierta de către Dumnezeu niciodată, nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

Lui i se părea ca fiind drept ca și femeia să aibă parte de același atitudine din partea bărbatului așa cum şi Duhului Sfânt se bucură de un tratamen aparte din partea lui Dumnezeu.

Dragostea lui Dumnezeu față de femeie a înțeles-o cel mai bine prin Iisus. Nimeni în istorie nu a dat o valoare mai mare femeii ca Iisus Hristos, cel de al doilea Adam. Iisus a fost Cel care a recunoscut întregul potențial a celei care este asemeni bărbatului, pentru că altfel cum se poate înțelege nepărtinitor termenii ebraici “iș” și “ișa”, și afirmația că ea este “os din oasele lui”?  În ochii lui Dumnezeu nu există om de mâna a doua. Însuși faptul că amândoi “fac un singur trup”, dovedește și în acest fel atât unitatea dintre ei, cât și diversitatea privind locul și rolurile lor în viața de zi cu zi.

Doar Iisus, care este Domn peste toți cei care sunt “după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, știe să îi readucă pe amândoi, bărbat și femeie, spre Dumnezeu, care i-a văzut drept ”cunună a creației” Lui. Pentru El ”nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos”.

Din acest punct de vedere, Dumnezeu nu a conceput doar bărbatul să fie ”cununa creației” Lui, ci i-a vrut așa pe amândoi și pe bărbat și pe femeia lui.

Ideea de ”cunună” este susținută în cazul femeii și de faptul că i s-a dat acesteia un loc de cinste lângă bărbatul ei, acela de a fi slava lui, nu sclava lui! Slavă înseamnă cinstire, prețuire.

Creatorul omului i-ar fi vrut pe amândoi ca prieteni, pentru că prietenii văd lucrurile la fel și merg pe aceeași cale și în aceeași direcție, au aceleași plăceri și gusturi. Faptul că așa au stat lucrurile încă de la începutul creării omului, este și sensul în care se îndreaptă lucrurile de aici, de pe pământ, adică spre o realitate unde nu va mai exista nici o deosebire valorică între bărbat și femeie, adică în cer.

De aceea, atât partea bărbătească cât și cea femeiască, care alcătuiesc generic noțiunea de ”om”, a primit, prin favoare, un loc privilegiat în planurile Creatorului. Acest lucru este specificat în Biblie în cuvinte surprinzător de mari: “L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui…”

Chiar dacă mulți bărbații fac din femeie o sclavă, sau alții o văd doar ca un obiect sexual și nu puțini sunt cei care fac din ea “marfă de consum” pentru plăcerile lor vinovate sau sursă de venit ilicit, totuși valoarea femeii în ochii lui Dumnezeu nu este mai mică decât cea a bărbatului.

Dacă femeia a fost luată din bărbat, tot așa și bărbatul se naște din femeie! Dumnezeu, în marea Lui înțelepciune, împletește lucrurile ca nici unul să nu se ridice deasupra celuilalt. Din contră, principiul Lui este acesta: ”care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; şi care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor”.

Tot în Biblie găsim scris că iubirea bărbatului față de femeia lui presupune și o atenție deosebită cuvenită femeii, ca unui ”vas” mai slab, în sensul de delicat, fin, mai sensibil și, prin aceasta, mai ușor de lovit, de rănit. Aceasta în condițiile unei ascultări și a unei cinstiri reciproce datorată de femeie bărbatului ei. Dumnezeu împletește și aici lucrurile, locurile și rolurile bărbatului cu cele ale femeii, în așa fel încât ideea de ”un singur trup” să funcţioneze unitar și armonios.

Lui Dumnezeu nu i-a fost rușine de femeie și nu a considerat dezonorant pentru El sa aleagă femeia ca trup purtător de Dumnezeu, nevăzând un impediment moral în faptul ca ea a înclinat prima spre neascultarea faţă El.

La fel și Iisus, după moartea Sa, I s-a arătat prima dată femeii și apoi ucenicilor Săi, bărbați. Și, interesant!, nici nu a considerat dezonorant pentru El ca să aibă în “arborele Lui genealogic” uman o femeie curva, curva Rahav.

Și, nu va fi deloc de mirare că femei păcătoase, chiar și în Biblie găsim câteva dintre acestea, să stea la masă cu Iisus în calitate de Mireasă a Sa!, în timp ce unii, care se consideră cu mult deasupra altora prin neprihănirea lor, să fie excluși.

Din perspectiva lui Dumnezeu, curvele și vameșii vor merge înaintea multora, care se cred îndreptățiți la mântuire! Asta pentru că, pentru Dumnezeu un adevăr strălucește cel mai mult: „cui i se iartă mult, iubește mult!”. Iar pe Dumnezeu Îl interesează cel mai mult iubirea! Cum de altfel și pe noi, oameni.

Când vorbim de iubire, nu e de mirare că numărul sau grozăvia păcatelor omului nu sunt relevante pentru Dumnezeu în actul salvării din lumea asta de păcat.

De remarcat este şi faptul că nu întâmplător oamenii asociează ideea de iubire cu imaginea femeii? Iubirea e ca femeia, frumoasă și plină de viață roditoare. Pe cât de sensibilă, pe atât de puternică.

Nici moartea nu poate învinge iubirea! Iar, femeia poate da viaţă, dar poate fi și mortală pentru bărbat!

Atunci când se uită la omul cu care vrea să împartă cerul pentru o veșnicie, ceea ce-și doreşte Dumnezeu cel mai mult, este să fie dorit și iubit cu tot cugetul, cu tot sufletul, cu toată inima de către om!

Cine-L poate întrece pe Dumnezeu în iubire? El poate așteapta deseori zeci de ani după un om, ca să se întoarcă acasă și să-L recunoască drept Dumnezeu, Mântuitor și Tată. Asta pentru că El nu-și uită sau ignoră responsabilitățile de Tată și este lângă copiii Lui în ziua necazului lor.

Așa o așteaptă și pe ea, Lena, și pe altele sau pe alții ca ea. În prag! Cu ochii în largul lumii, doar, doar va vedea în umbra nopții reci o siluetă fulguită, întorcându-se pe calea Lui cea dreaptă. Nădejdea și iubirea Îi dă răbdare să aștepte momentul în care să spună cu bucurie în ochi: “În sfârșit, ai venit!”

Nu va mai conta cât de departe cineva s-a dus. Femeie sau bărbat.

Va conta că s-a întors!

Nu va mai conta cât s-a răzvrătit cineva împotriva Lui. Femeie sau bărbat.

Va conta cât a iubit! Pe Dumnezeu și unul pe celălalt.